Varianta de modificare a Legii privind vanzarea terenurilor agricole va fi publicata pe site-ul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale in cursul saptamanii viitoare si va intra in circuitul de avizare numai dupa ce va fi discutata cu fermierii, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
“Avem pe masa o varianta a Legii vanzarii terenurilor agricole, care nu a fost discutata deocamdata cu fermierii. O sa o afisam pe site saptamana viitoare, ca sa primim observatii, si pe urma o vom introduce in circuitul de avizare. E greu sa estimez cand vor fi aprobate aceste modificari, dar sper din tot sufletul sa treaca repede prin Guvern si sa ajunga la Parlament pana la inceputul lunii noiembrie”, a precizat Irimescu.
Seful de la Agricultura a precizat in repetate randuri ca au existat presiuni din partea fermierilor romani pentru modificarea Legii nr. 17/2014 privind vanzarea terenurilor agricole, in conditiile in care suprafete mari de terenuri agricole au intrat in proprietatea firmelor straine.
Potrivit ministrului Agriculturii, principala modificare din Lege este cea a limitarii achizitiei de teren agricol de catre persoanele fizice la cel mult 50 de hectare, la care se adauga si anumite conditii referitoare la cunostinte de baza in domeniul agricol, desfasurarea unor activitatii agricole pentru o perioada de minimum de 5 ani, precum si obligatia de a mentine destinatia agricola pe o perioada de 10 ani si abia pe urma sa poata fi facuta instrainarea terenului etc.
Pe noile modificari din lege, suprafata maxima ce poate fi detinuta in proprietate de persoanele fizice este de maximum 50 de hectare, atat pentru romani cat si pentru straini. Este posibil sa lasam ca la nivel de judet sa impuna fiecare o limita, poate mai mica fata de cele 50 de hectare”, a explicat Irimescu.
In ceea ce priveste proiectul privind atasatii agricoli, ministrul Agriculturii a mentionat ca isi doreste ca in luna octombrie sa se adopte legea si sa poata demara concursul pentru ocuparea celor 12 posturi cat mai repede posibil.
Am rugat parlamentarii ca atunci cand adopta legea sa modifice articolul prin care Ministerul Justitiei ne-a impus ca atasatii agricoli sa fie doar functionari publici. A fost amendat deja la Senat acest articol si ar putea ca marti (27 septembrie n.r.) sa intre in Comisia de agricultura din Camera Deputatilor si pe la inceputul lui octombrie sa se adopte Legea si sa dam drumul la concurs. Mi-e teama ca daca nu se intampla pana cand voi mai fi in functie, aceste posturi nu se vor mai ocupa prin examen ci “pe pile”, a adaugat Irimescu.
Guvernul a adoptat in luna mai o Ordonanta de Urgenta prin care decidea sa trimita in capitale importante din lume 12 atasati agricoli pentru promovarea produselor romanesti de foarte buna calitate la export.
Infiintarea celor 12 posturi de atasat agricol a avut la baza o idee a lui Dacian Ciolos de pe vremea cand era ministru al Agriculturii, preciza atunci Achim Irimescu.
Potrivit acestuia, cei 12 atasati agricoli vor fi selectati, prin concurs, din cei 11.500 de angajati ai Ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. In acel moment erau deja stabilite 8 tari in care vor fi trimisi atasati agricoli, respectiv in Germania, Spania, Turcia, Israel, Federatia Rusa, China, Statele Unite si Egipt.
In luna mai, la Conferinta Nationala a Agricultorilor, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), Laurentiu Baciu, avertiza ca sunt cel putin doua milioane de hectare de teren agricol care se afla in proprietatea firmelor sau persoanelor straine.
Vanzarea terenurilor agricole este o mare problema pentru Romania. Va spun sincer ca ne fuge pamantul de sub picioare. Ne trebuie o lege care sa creeze conditii favorabile de cumparare a terenurilor de catre cetatenii romani in primul rand. Legea 17/2014 a ajuns si ea sa fie ocolita. Sunt tranzactii cu suprafete de teren de zeci, sute de hectare, care au ajuns sa se faca prin donatii, pentru a se ocoli procedurile. Sunt cel putin doua milioane de hectare de teren agricol care se afla in proprietatea firmelor sau persoanelor straine”, a precizat atunci liderul LAPAR.
Tot in acest context, fostul secretar de stat in MADR, Adrian Radulescu, a sustinut ca aproape 70% din terenurile vandute catre firme straine ajung, in realitate, la fonduri de investitii.
La ora aceasta, poate putini dintre dumneavoastra stiti, si cand am auzit am ramas pur si simplu socat, aproape 70% din vanzarile de teren catre firme straine sunt fonduri de investitii, care nu fac altceva decat speculatii financiare cu terenul, fie dandu-l in arenda, fie comercializandu-l de cate ori este cazul. Nu au ce cauta fondurile de investitii in comercializarea de terenuri. Ele trebuie sa se ocupe de ceea ce se ocupa fondurile de investitii, imobiliare de alta factura, nu terenuri”, a spus Adrian Radulescu, la o conferinta de specialitate organizata in luna iunie, la Bucuresti.
Potrivit unui studiu al AGRO Intelligence — Sistem de Informatii pe Securitate Alimentara (SISA), romanii mai detin in proprietate sau arenda putin peste 30% din suprafata de teren arabil de aproximativ 8,3 milioane de hectare. Conform rapoartelor notariale, exista peste un milion de hectare de teren arabil in proprietatea strainilor (italieni 23,4%, nemti 15,5%, arabi 10%, unguri 8,2%, spanioli 6,2%, austrieci 6,1%, danezi 4,5%, olandezi, greci, turci), precum si multinationale precum Rabobank, Generali, ASI Europe etc.
Romania a liberalizat piata funciara la 1 ianuarie 2014, conform obligatiilor incluse in Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana, ceea ce permite persoanelor fizice din UE sa cumpere terenuri agricole in tara, demers care a modificat regimul existent pana la finele lui 2013, cand doar persoanele juridice aveau acest drept.
In prezent, cele mai active trei zone ale tarii, in functie de numarul de dosare inregistrate cu oferte de vanzare a terenurilor agricole situate in extravilan sunt Timis, Vaslui si Arad. In prezent, in Romania, pretul unui hectar de teren agricol pleaca de la 2.000 de euro si poate ajunge pana la 18.000 de euro, insa in tarile UE poate depasi 30.000 de euro.
Romania are 13,298 milioane de hectare teren agricol, din care aproape 9 milioane hectare este suprafata arabila.