Atat cursul de schimb euro-leu, cat si indicii bursieri de la Bucuresti se regasesc in zone de cotare anterioare momentului aflarii rezultatului referendumului din Marea Britanie, favorabil unei iesiri a tarii din Uniunea Europeana. La BNR, dar si pe bursa, diagnosticul este ca impactul a fost mai degraba minor pentru piata de capital romaneasca.
Valul de vanzari pe activele de risc din pietele financiare internationale dupa aflarea votului prin care britanicii s-au pronuntat pentru parasirea Uniunii Europene nu s-a tradus printr-un soc de amplitudine similara in Romania. Deprecierile au fost modeste, iar revenirea din ultimele doua zile suficient de sustinuta pentru a aduce cotatiile la nivelul anterior verdictului „Brexit!”.
„Pe piata monetara impactul a fost imperceptibil. (…) „Nici nu ne-am gandit sa intervenim”, a declarat astazi guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei Mugur Isarescu. Cursul euro-leu, la fixing-ul institutiei pe care a acesta o conduce, a fost stabilit astazi la 4,521 lei pentru un euro, un leu doar marginal depreciat fata de reperul de 4,5179 lei pentru un euro de joi, ultima cotare inainte de aflarea rezultatelor referendumului.
Retailul nu a fost prezent sa se panicheze
Este si cazul indicelui reprezentativ BET care a inchis astazi la nivelul de 6.473,41 puncte, dupa o corectie de 0,47% care l-a adus marginal sub reperul de 6.495,34 puncte de joi. Adrian Ormenisan, director de tranzactionare la BRK Financial Group, trage linie si vede ca, practic, numai ziua de vineri a fost una in care la BVB a fost receptionat emotional impactul votului pentru Brexit. „Piata s-a comportat destul de bine” – a declarat el pentru Profit.ro. „Pentru actiunile de interes au fost aprecieri frumoase, e adevarat in contextul extern de revenire.”
Explicatia sa pentru reactia slaba pe scadere este prezenta redusa a investitorilor de retail intr-o piata dominata de institutionalii cu orizont de investitie mediu si lung. „De aceea nu s-au simtit scaderile”, spune Ormenisan.