Târg de Florii în curtea MADR

0
166

În perioada 7-9 aprilie a.c., la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a desfăşurat „TÂRGUL DE FLORII”, organizat în parteneriat cu Federaţia Națională a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România.

În cadrul acestei expoziții cu vânzare, cei interesați au putut regăsi produse tradiționale atestate de MADR, ori a căror denumire este recunoscută la nivelul Uniunii Europene sau se află în curs de recunoaștere, produse din arealul zonei montane dar şi produse de origine animală de la crescătorii de ovine, caprine şi porcine specifice arealului din care aceştia provin (Transilvania, Muntenia, Oltenia, Moldova, Dobrogea), precum şi alte produse alimentare.

Vizitatorii „TÂRGULUI DE FLORII” au putut descoperi gustul bucatelor din diferite regiuni ale României, al produselor din lapte (brânză, smântână, caşcaval, telemea, brânză de burduf în coajă de brad şi în membrană naturală, caş) sau din carne (cârnaţi de porc sau oaie, slănină afumată, caltaboş, jumări, cârnaţi de casă, sloi de oaie, drob de porc, lebăr, tobă de casă, jambon afumat, patricieni din carne de oaie afumaţi, muşchi afumat etc.), al produselor din pește (salată icre crap sau ştiucă, batog sau pastramă, macrou afumat la rece, sardeluţe, păstrăv afumat în cobză de brad Doftana etc.), al produselor de panificaţie şi patiserie (cozonac Domnesc, pită coaptă pe vatră etc.) al siropurilor, gemurilor sau dulceţurilor de fructe, gama de dulceţuri „Topoloveana”, zacuşte, uleiuri aromate, cosmetice naturale şi altele.

De asemenea, la eveniment au fost prezenţi producători de fructe şi mai ales de legume de sezon, de miere şi produse ale stupului (polen, faguri, propolis) dar şi cei de ţuică şi vin. Între produsele care au încântat vizitatorii s-au regasit „Magiunul de prune de Topoloveni”, din județul Argeș produs care beneficiază de sistemul de calitate europeană „Indicație Geografică Protejată – I.G.P.”, produsul “Scrumbie de Dunăre afumată”, din județul Tulcea a cărei documentație a fost înaintată de România în octombrie pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată și “Cașcaval de Săveni”, din județul Botoșani depus la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a obține protecția europeană – Indicație Geografică Protejată.

La “Târgul de Florii” au expuns producători din următoarele judeţe: Alba, Argeş, Braşov, Botoşani, municipiul Bucureşti, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Prahova, Sălaj, Sibiu, Tulcea, Vaslui, Vâlcea Vrancea, o parte dintre aceştia fiind membri ai Federaţiei Naționale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România.