Pe teritoriul Romaniei, prezenta virusului influentei aviare*(subtipul H5N8) la pasari domestice a fost confirmata in data de 30 decembrie a anului trecut, intr-o gopodarie din localitatea Pardina, judetul Tulcea.
Pana la aceasta data, au fost confirmate in tara noastra 12 focare de influenta aviara la pasari domestice, in 6 judete:
Tulcea – 4 focare active (Crisan, Periprava si C.A. Rosetti, Sulina),1 focar stins (Pardina);
Prahova – 2 focare active (Loloiasca si Balta Doamnei);
Bacau – 1 focar activ (Municipiul Bacau);
Brasov – 1 focar activ (Ucea de Jos);
Mures – 1 focar activ (Sancraiul de Mures);
Constanta – 2 focare active ( Almalau)
Pierderile se ridica la un numar de 1.102 pasari, din diferite specii: gaini, rate, gaste, bibilici etc., afectate de boala (moarte din cauza bolii sau ucise, conform procedurilor).
In ceea ce priveste cazurile de influenta aviara depistate la pasari salbatice, incepand cu data de 28.11.2016 si pana in prezent, au fost confirmate un numar de 85 de cazuri la: rate salbatice, cormorani, egrete, pescarusi, garlite, lebede de vara si lebede de iarna.
Cazurile au fost inregistrate in 10 judete, astfel: Constanta –42 de cazuri, Ialomita – 2 cazuri, Galati – 11 cazuri, Tulcea – 1 caz, Neamt – 9 cazuri, Giurgiu – 3 cazuri, Iasi – 1 caz, Bacau- 9 cazuri, Teleorman – 2 cazuri, municipiul Bucuresti – 5 cazuri.
De asemenea, au mai fost notificate un numar de 10 suspiciuni de influenta aviara la pasari salbatice pentru care se asteapta confirmarea din partea Laboratorului National de Referinta pentru Influenta Aviara – Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala, acestea fiind in stadiul de suspiciune.
Pana la acesta data nu a fost depistata prezenta virusului influentei aviare in exploatatii comerciale de pasari.
Carnea de pasare si ouale, achizitionate din unitatile autorizate sau inregistrate sanitar veterinar, sunt sigure pentru consum.
Facem precizarea ca, proprietarii de pasari afectati primesc despagubiri financiare, in conformitate cu legislatia nationala si europeana in vigoare.
Pentru a preveni raspandirea acestei boli, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor recomanda cetatenilor sa respecte urmatoarele masuri:
-toate pasarile din gospodarie se vor tine inchise in perimetrul exploatatiei, fara a le permite accesul la lacuri si balti;
-pasarile se mentin in adaposturi inchise sau cel putin, sub soproane ingradite, pentru a impiedica venirea in contact a pasarilor domestice cu cele salbatice; de asemenea hranirea si adaparea acestora trebuie sa se faca in zone special amenajate, la care sa nu aiba acces pasarile salbatice.
-separarea ratelor si gastelor domestice de alte pasari de curte;
-limitarea accesului in curtea unde sunt adapostite pasarile la o singura persoana;
-se interzice adaparea pasarilor de curte cu apa de suprafata, provenita din lacuri, iazuri, sau balti;
-toate cazurile de imbolnavire sau moartalitate la pasarile din orice specie sau la mamifere din curtea proprie, vor fi anuntate, fara intarziere, medicului veterinar de libera practica imputernicit;
-toate cadavrele de pasari si mamifere, descoperite in locuri publice, se anunta, fara intarziere, medicului veterinar de libera practica imputernicit sau la DSVSA judeteana;
-se interzice organizarea pe teritoriul localitatii de piete, targuri sau expozitii de pasari si animale, pana la clarificarea situatiei epidemiologice pentru suspiciuniile de boala identificate;
-sa nu puna mana neprotejata cu manusa, pe cadavrele de pasare sau pasari bolnave;
-sa nu lase copii sa se joace cu pasari domestice sau pasari salbatice.
-sa respecte indicatiile medicului uman de familie si ale medicului veterinar de libera practica imputernicit.
Situatia epidemiologica din Romania, in contextul influentei aviare, este monitorizata permanent de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor si structurile subordonate de la nivel local, pentru limitarea extinderii si eradicarea bolii.
*Influenta (gripa) aviara este o boala infectioasa produsa de un virus care poate afecta peste 50 de specii de pasari domestice si pasari salbatice. Rezervorul natural de virus il reprezinta pasarile migratoare si in special pasarile acvatice. Boala se transmite de la pasarile salbatice infectate cu virusul influentei aviare prin contact direct, contact cu cadavre de pasari, secretii si excretii si prin contact indirect prin intermediul apei, furajelor, echipamentelor, adaposturilor, mijloacelor de transport care au fost contaminate.