În primele 9 luni ale anului 2015, volumul producției agricole a fost cu 10,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2014, în vreme ce prețurile produselor agricole au crescut cu 13,2% în același interval de timp.
Față de trimestrul al III-lea din anul 2014, produsul intern brut (PIB) a înregistrat în trimestrul al III-lea din anul 2015 o creştere în termeni reali cu 3,6% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică, dat publicității pe 4 decembrie. În perioada 1.I‐30.IX 2015, Produsul intern brut a crescut cu 3,7%, comparativ cu perioada 1.I‐30.IX 2014, atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul III 2015, nefiind, însă, înregistrate diferențe față de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 290 din 13 noiembrie 2015.
Agricultura, silvicultura şi pescuitul au avut o contribuție negativă la creșterea PIB, atât în cel de-al treilea trimestru din 2015 (-1,4%), cât și în primele 9 luni ale acestui an (-0,5%). Contribuția ramurii agriculturii, silviculturii şi pescuitului la formarea PIB (ponderea ramurii în PIB) a fost de 8,9% în cel de-al treilea trimstru din 2015 și de 4,8% pentru primele 9 luni ale anului 2015.
Valoarea adăugată brută realizată de ramura agriculturii, silviculturii şi pescuitului în trimestrul III 2015 a fost de 17.485,3 milioane lei (prețuri curente) în serie brută și de 8.211,0 milioane lei (prețuri curente) în serie ajustată sezonier şi în funcție de numărul de zile lucrătoare, ca urmare a unei scăderi cu 14,8% în volum a producției (în serie brută) și de 6,9% (în serie ajustată) și a unei creșteri cu 17,8% a prețurilor produselor agricole (în serie brută) și de 13,2% (în serie ajustată), comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.
Valoarea adăugată brută realizată de ramura agriculturii, silviculturii şi pescuitului în primele 9 luni ale anului 2015 a fost de 24.018,4 milioane lei (prețuri curente) în serie brută, ca urmare a unei scăderi cu 10,4% în volum a producției și a unei creșteri cu 13,2% a prețurilor produselor agricole, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.