Comisia Europeana a adoptat o noua procedura comuna pentru denaturarea alcoolului

0
346

Publicat pe 20 octombrie 2016, Regulamentul (UE) 1867/2016 introduce o noua procedura comuna de denaturare a alcoolului, care va deveni obligatorie pentru toate statele membre incepand cu 1 august 2017 si va elimina procedura comuna, precum si procedurile nationale de denaturare aplicabile in prezent.

Desi s-a dovedit a fi eficienta in combaterea fraudei, procedura comuna instituita prin Regulamentul (UE) 162/2013, aplicabila in prezent, a fost foarte putin folosita in industrie din cauza costurilor ridicate ale acestei proceduri comparativ cu procedurile de denaturare nationale.

Astfel, este de asteptat ca aceasta procedura comuna noua sa aiba costuri semnificativ reduse pentru industrie comparativ cu procedura comuna de denaturare aplicabila in prezent, prin reducerea cantitatilor de denaturanti care vor trebui folositi.

Ce inseamna acest lucru pentru dumneavoastra?

denaturarea_alcoolului2Incepand cu 1 august 2017, companiile care intentioneaza sa distribuie alcool denaturat sau produse care contin alcool denaturat vor trebui sa aplice aceasta noua procedura de denaturare.

Ce este de facut?

Companiile care comercializeaza alcool denaturat vor trebui sa-si adapteze procesul de denaturare astfel incat sa se asigure ca vor aplica aceasta noua procedura incepand cu 1 august 2017. In unele cazuri va fi necesara si o actualizare a autorizatiei.