Un nou studiu de la DuPont pare să demonstreze efectul benefic al probioticelor asupra funcției imune la vârstnici, conform publicației foodbev.com.
Studiul sugerează că un consum zilnic al unor produse ce conțin bacteria Bifidobacterium animalis, subspecia lactis HN019 B, intensifică activitatea imună a celulelor, la adulții sănătoși, vârstnici. Analiza a vizat patru studii clinice, legate de consumul de probiotice produse de Danisco DuPont.
Liisa Lehtoranta, manager de cercetare pentru DuPont Nutrition & Health, a declarat: „Aceasta este prima revizuire sistematică și prima meta-analiză ce vizează probioticele din tulpina Bifidobacterium animalis, subspecia lactis HN019, și efectele lor asupra funcției imune la vârstnici – un grup țintă extrem de relevant, deoarece persoanele în vârstă au o sensibilitate crescută la infecții și cancer, sensibilitate asociată cu declinul funcției imune celulare”.
Persoanele în vârstă reprezintă segmentul de populație cu cea mai rapidă creștere la nivel global, iar ele au de obicei răspunsuri imune mai slabe la vaccinare si un risc crescut la infecții, la anumite boli autoimune și la cancer. Aceste riscuri pentru sănătate sunt o consecință a slăbirii funcției imune asociate cu procesul de îmbătrânire, au subliniat reprezentanții DuPont.
Microbiota intestinală (flora intestinală) joacă un rol important în protejarea sistemului imunitar împotriva îmbătrânirii. De altfel, un studiu făcut public la începutul acestei luni de către compania de lactate Morinaga, din Japonia, a confirmat faptul că microbiota intestinală se modifică odată cu înaintarea în vârstă.
Ole Danielsen, director de marketing, la nivel mondial, pe suplimente alimentare, pentru DuPont Nutrition & Health, a declarat: „Noi am înțeles că oamenii au diferite nevoi nutriționale în diferite etape ale vieții lor. Probioticele noastre au în mod clar beneficii individuale pentru anumite grupuri țintă, fapt dovedit științific. Nu există o soluție «bună la toate». Având în vedere aceste lucruri, am dezvoltat DuPont Howaru Protect Senior pentru a satisface cerințele unui anumit grup țintă”.