NESCAFÉ inovează categoria 3 în 1 cu NESCAFÉ 3in1 PICCOLINO, prima cafea 3in1 scurtă

0
330

NESCAFÉ lansează pe piața din România NESCAFÉ 3in1 PICCOLINO, un produs inovator pentru gama 3in1: prima cafea 3in1 scurtă, conform revistei Retail & FMCG.

Cu gust distinct, aromă intensă și un strat fin de spumă apetisantă, NESCAFÉ 3in1 PICCOLINO este acel mic detaliu care dă culoare momentelor din viața de zi cu zi.

Inspirat de cuvântul „piccolo”, care în limba italiană înseamnă „mic”, NESCAFÉ 3in1 PICCOLINO îmbină plăcut intensitatea aromei cafelei 100% Arabica cu gustul laptelui, desăvârșit de dulceața unui strop de zahăr, totul în 60 ml.

„NESCAFÉ 3in1 PICCOLINO marchează o premieră pe piața de cafea din România: este o inovație în gama 3in1, respectiv prima cafea 3in1 scurtă, cu un concept dezvoltat integral în România. Astfel, oferim consumatorilor o experiență la superlativ, creând o punte între cafeaua de tip 3in1 și cea de tip espresso. NESCAFÉ 3in1 PICCOLINO, cel mai nou membru al familiei NESCAFÉ, este unul dintre lucrurile mici, care pot face diferențe mari în piața de cafea din România”, a declarat Silvia Sticlea, Business Executive Officer, Nestlé România.

NESCAFÉ 3in1 PICCOLINO se distinge prin amestecul echilibrat, oferit de puterea cafelei Arabica, îmblânzită de gustul fin de lapte. NESCAFÉ 3in1 PICCOLINO este o cafea mică, ce face diferențe mari. Începând cu luna martie 2017, cafeaua NESCAFÉ 3in1 PICCOLINO este disponibilă în marile rețele comerciale naționale.

Cafeaua solubilă a fost inventată de Nestlé în 1938 şi a fost denumită NESCAFÉ, derivat din numele companiei Nestlé şi café. Astăzi, NESCAFÉ este cafeaua nr. 1 în lume, venind în întâmpinarea consumatorilor cu foarte multe varietăţi de produse pentru toate gusturile.