Biosecuritatea, tema principala a reuniunii Sefilor Serviciilor Veterinare din Uniunea Europeana din luna martie

Noua reuniune a Sefilor Serviciilor Veterinare (CVO) organizata in perioada detinerii de catre Romania a Presedintiei Consiliului Uniunii Europene (UE) va avea loc in luna martie, iar tema principala principala va fi biosecuritatea, ca strategie unitara privind supravegherea si protectia sanatatii animalelor in UE.

“In martie va avea loc o noua reuniune a Sefilor Serviciilor Veterinare, iar tema pe care am ales-o noi este biosecuritatea, in contextul pestei porcine africane care revendica problemele punctuale generate de biosecuritate, indiferent ca vorbim de biosecuritate la nivelul curtilor, gospodariilor populatiei, sau la nivelul exploatatilor profesionale de diferite dimensiuni. Situatia Romaniei este unica, intrucat peste 75% dintre porcii crescuti in gospodariile populatiei dintre toate statele membre se regasesc in tara noastra. Daca ne uitam pe harta oriunde vom vedea asezari omenesti vom gasi si porci. Acolo vom gasi specia tinta, specia de destinatie a bolii. Este extrem de dificil sa gestionezi in aceste conditii o boala cu asemenea putere de difuzabilitate. In acest context iese din nou in prim plan biosecuritatea, singura care ne poate oferi o protectie generala”, a declarat pentru AGERPRES presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, Geronimo Branescu.

Acesta sustine ca la ora actuala, in Romania este foarte greu de aplicat masuri de biosecuritate in curtile oamenilor, dar apreciaza ca “intr-un viitor imediat cei care vor dori sa creasca porci se vor adapta”.

“Din pacate nu avem mijloace specifice de interventie asupra pestei porcine africane, nu exista metode de prevenire, nu exista vaccin, nu exista tratament, aplicam metode de ev mediu, ucidem. Este singura metoda pe care o putem aplica. Desi cadrul general privind biosecuritatea exista, acesta trebuie adaptat la fiecare realitate. Este foarte greu sa aplicam masurile de biosecuritate in curtile oamenilor. Greu de identificat o solutie in cazul Romaniei, dar eu cred ca intr-un viitor imediat, cei care vor dori sa creasca porci se vor adapta, se vor grupa pe structuri de crestere care sa-i protejeze, iar altii vor renunta. Nu cred ca isi vor permite sa piarda la nesfarsit animalele, deci fie se vor adapta si isi vor crea acele conditii minime de biosecuritate care sa-i protejeze de un eventual contact cu virusul, fie vor trece la cresterea altor specii. Unde societatea nu intervine, intervine natura si regleaza”, a a subliniat seful ANSVSA.

anorganice, listeriaConcluziile ultimei misiuni derulata de expertii europeni in Romania pe acest subiect au aratat ca masurile scazute de biosecuritate din sistemul de crestere al porcilor in gospodariile populatiei si controlul insuficient al miscarii animalelor, respectiv comertul si transportul porcilor fara respectarea legislatiei sanitare veterinare, sunt printre cei mai importanti factori de risc.

In Romania, pesta porcina africana evolueaza, in prezent, in 299 de localitati din 21 de judete, cu un numar de 1.131 de focare (dintre care 18 in exploatatii comerciale), iar in alte doua judete exista doar cazuri la mistreti. In total au fost eliminati 365.197 de porci afectati de boala. Peste 1.007 de cazuri au fost identificate la mistreti.

De asemenea, presedintele ANSVSA a subliniat importanta acordului provizoriu obtinut sub presedintia Romaniei asupra propunerii de Regulament privind Legea Generala a Alimentelor, unul dintre cele mai grele dosare din acest domeniu.

“Este vorba de propunerea de regulament referitoare la transparenta si durabilitatea procesului de evaluare a riscurilor pe intreg lantul alimentar din UE. Aceasta va amenda regulamentul 178/2002 referitor la Legea Generala a Alimentelor. Propunerea legislativa a Comisiei Europene vizeaza in principal imbunatatirea transparentei procesului de evaluare a riscurilor, asigurarea calitatii si credibilitatii studiilor, intarirea durabilitatii si guvernantei Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentara (EFSA). In momentul acesta, EFSA se fundamenteaza, se aseaza mult mai durabil si genereaza un principiu de guvernare mult mai stabil. De asemenea, s-a pus accent pe imbunatatirea comunicarii riscului, respectiv consumatorul va fi cat mai bine, mai prompt si mai extins informat. Adica, o informare cat mai cuprinzatoare la nivelul de intelegere al consumatorului. Sa fie cat se poate de explicit in limitele in care se pastreaza pana la urma secretul de fabricatie al unui produs”, a mentionat Branescu.

In opinia sa, “greul pe acest dosar a trecut”, iar in momentul de fata propunerea de regulament a ajuns in etape de traducere in limbile oficiale ale UE.

“Dupa traducere, propunerea urmeaza sa fie prezentata in plenul Parlamentului European pentru adoptare, data estimata fiind spre sfarsitul lunii martie, dupa care va merge spre publicare si va intra in vigoare cu termenele acceptate in regulament. Acesta a fost un dosar foarte greu, pentru ca vorbim de o lege care practic va guverna de acum inainte alimentul la nivelul pietei Uniunii Europene”, a adaugat oficialul ANSVSA.

Nu in ultimul rand, Branescu a precizat ca reglementarea problemei legate de standardele duble ale calitatii alimentelor nu intra in zona Directiei Generale Sanatate si Siguranta Alimentara (DG SANTE) a Comisiei Europene ci in cea a protectiei consumatorilor, care urmareste practicile comerciale incorecte.

“Dublu standard al alimentelor nu intra aici, intra in zona protectiei consumatorilor, nu la DG SANTE, pentru ca nu aduce atingere sanatatii consumatorului ci ii inseala in buna sa credinta. Faptul ca pui intr-un produs, o proteina de o calitate inferioara, sau suplinesti o culoarea naturala si adaugi un colorant care nu este toxic, atunci il inseli in buna lui credinta. Nu inseamna ca ii faci rau, dar il inseli, pentru ca el plateste o anumita calitate”, a explicat Branescu.

El a mai spus ca Romania a reusit si introducerea in viitoarele intalniri ale CVO, problema sigurantei alimentare.

“Noi, iata am propus si s-a reusit – desi demersul a inceput inca din perioada presedintiei austriece – introducerea problemei sigurantei alimentare in viitoarele intalniri ale CVO. Pe viitoarele grupuri de lucru care vor fi organizate sub presedintia noastra ne propunem sa aducem pe masa si subiecte din domeniul sigurantei alimentare de interes european”, a afirmat presedintele ANSVSA.

Potrivit sursei citate, in perioada 12 -14 iunie a.c.,in Romania va avea loc Grupul de lucru informal al CVO, cand toti cei 27 sefi veterinari din tarile UE vor veni in Romania.

“Va fi prima oara in istoria Romaniei cand sefii serviciilor veterinare din UE se vor reuni in Romania si vom discuta, la Bucuresti si Constanta, problemele de pe agenda, la noi acasa”, a concluzionat Geronimo Branescu, presedintele ANSVSA.