Granarolo cumpără 50,01% din Quality Brands International

0
292

Compania italiană Granarolo achiziționează o participație de 50,01% în compania grecească de distribuție a produselor lactate Quality Brands International SA (QBI), potrivit Dairy Reporter.

Granarolo a declarat că achiziția va permite firmei să își consolideze operațiunile în Grecia, o piață în care a  marca Granarolo este vândută de mai bine de 10 ani prin intermediul QBI. QBI a încheiat 2016 cu o cifră de afaceri de 20,2 milioane de euro; iar obiectivul pentru 2017 este o cifră de afaceri de 23 de milioane de euro.

Grecii iubesc brânza

Gianpiero Calzolari, președinte al Grupului Granarolo, a declarat că, Granarolo operează în peste 62 de țări din întreaga lume, Europa fiind piața preferată a companiei.

„Grecia este deosebit de importantă deoarece are unul dintre cele mai ridicate niveluri de consum de brânzeturi pe cap de locuitor din Europa”, a spus Calzolari.

„În QBI am găsit un distribuitor-cheie pentru grupul nostru, pe care îl cunoaștem foarte bine, pentru că am colaborat mult timp, un partener axat pe domeniul produselor lactate, cu o cunoaștere profundă a pieței grecești.”

Cheia pentru expansiunea europeană

Stefano Panteliadis, președinte al QBI SA și a EPIROS, una dintre cele mai mari companii producătoare de brânză feta din Grecia, a declarat că acest acord strategic arată importanța acordată de QBI cooperării internaționale.  “Beneficiile acordului nostru cu Granarolo nu se limitează la consolidarea semnificativă a importanței QBI ca actor regional pe piața brânzeturilor din Grecia, Balcani și Cipru”, a spus Panteliadis.

„Un avantaj suplimentar, important, îl reprezintă accesul pe care produsele EPIROS îl vor avea, prin intermediul rețelei internaționale de distribuție a Granarolo, în aproximativ 20 de țări, în care acum nu avem nicio prezență. De asemenea, trebuie remarcat faptul că această investiție transmite un mesaj de creștere a încrederii față de perspectivele pieței grecești pe termen lung. A convinge o corporație străină importantă să investească în Grecia a fost un obiectiv prioritar pentru noi și suntem bucuroși că l-am atins.”

Despre Granarolo

Grupul Granarolo include o cooperativă a producătorilor de lapte, Granlatte, și o societate pe acțiuni, Granarolo SpA, care prelucrează și comercializează laptele produs la 17 fabrici din Italia, două în Franța, trei în Brazilia și una în Noua Zeelandă. Cooperativa producătorilor din grupul Granarolo include aproximativ 1.000 de fermieri care produc lapte, o organizație de colectare a laptelui cu 70 de vehicule și 1200 de vehicule de distribuție care livrează 850.000 de tone metrice pe an, servind în fiecare zi aproximativ 50.000 de puncte de vânzare, de unde aproape 16 de milioane de familii italiene cumpără produse Granarolo. Granarolo Group are peste 2800 de angajați. El este deținut în proporție de 77,48% de Consorțiul Granlatte, de 19,78% de Intesa Sanpaolo și restul de 2,74% de Cooperlat. În 2016, cifra de afaceri a grupului a fost de 1,2 miliarde de euro (1,3 miliarde de dolari).