Comportamentul alimentar al britanicilor riscă să fie afectat de Brexit

0

Prețul fructelor și legumelor pentru consumatorii britanici ar urma să se majoreze cu 5 până la 8% ca urmare a introducerii controalelor la frontiera cu Uniunea Europeană, după ce Marea Britanie va ieși din UE, arată un raport publicat de Rabobank citat de AGERPRES.

„Indiferent de diferitele scenarii privind viitorul relațiilor comerciale după Brexit, prețurile interne în Marea Britanie vor crește la majoritatea fructelor și legumelor pentru că Marea Britanie nu are alte alternative decât să își asigure aceste produse din UE. Producția internă nu poate acoperi cererea”, a declarat Harry Smit, analist la Rabobank.

Potrivit analiștilor de la Rabobank, în condițiile în care Marea Britanie este un importator net de fructe și legume, prețurile mai mari la graniță se vor reflecta în mod direct în prețuri mai mari la raft pentru consumatorii britanici.

UE a fost responsabilă pentru 71% din importurile de produse agroalimentare ale Marii Britanii în 2016. Cea mai importantă categorie au fost proteinele animale, urmate de fructe, legume, flori și produse alimentare de consum.

Costurile mai mari vor avea drept rezultat o diminuare a cererii consumatorilor, ceea ce va limita oarecum creșterea prețurilor, dar, pe ansamblu, analiștii se așteaptă ca prețurile să înregistrez o creștere similară cu cea a costului importurilor.