Producția de struguri a scăzut cu 62.000 tone, anul trecut

0
171

Producția de struguri a scăzut, în 2016, cu 7,8%, la 737.000 tone, din cauza scăderii randamentului la hectar cu 8,3% comparativ cu anul 2015, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS) remis AGERPRES.

În ceea ce privește plantațiile de pomi fructiferi pe rod (livezi pe rod), producția de fructe din livezi a crescut cu 0,4%, față de anul precedent, la 675.000 tone, în timp ce suprafața a scăzut cu 0,7%, la 138.000 hectare.

Producția agricolă vegetală a crescut la cereale pentru boabe, leguminoase pentru boabe, plante uleioase și cartofi și a scăzut la sfecla de zahăr și legume, anul trecut comparativ cu cel anterior. Suprafața cultivată s-a diminuat la cereale pentru boabe, sfeclă de zahăr, cartofi, legume și a urcat la leguminoase pentru boabe și plante uleioase.

„Suprafața cultivată cu cereale pentru boabe a scăzut cu 1,5%, în timp ce producția a crescut cu 8,3% față de anul precedent, datorită în principal creșterii randamentelor la hectar (producția medie la hectar), astfel: porumb boabe (+16,3%), ovăz (+12,3%), orz și orzoaică (+7,5%), grâu (+3,8%). Suprafața cultivată cu porumb boabe în anul 2016 reprezintă 46,4% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 39,2%”, informează INS.

Conform sursei citate, producția de leguminoase pentru boabe a crescut cu 30,3%, ca urmare a creșterii suprafeței cultivate cu (+31,1%), față de anul precedent.

La plante uleioase, creșterea a fost 19,7%, datorită atât măririi suprafeței cultivate (+6,9%), cât și a randamentelor la hectar. Creșteri ale producției s-au înregistrat la rapiță (+45,4%) și floarea soarelui (+9,4%), iar la soia boabe s-a menținut la nivelul anului anterior.

INS informează totodată că la sfecla de zahăr producția a scăzut cu 7,2%, din cauza diminuării suprafeței cultivate (-11,1%). În schimb, la cartofi a urcat cu 2,4%, în urma creșterii randamentului la hectar (+2,9%), deși suprafața cultivată s-a diminuat (-0,5%), față de anul precedent.

O diminuare semnificativă a fost remarcată la producția de legume, cu 8,1%, determinată de scăderea suprafețelor cultivate (-3,4%) și a randamentelor.