Marea Britanie va ramane dupa Brexit “o putere europeana angajata”, sustine Boris Johnson

0
242

Marea Britanie va ramane “o putere europeana angajata” in diplomatia si in politica continentului nostru chiar daca va parasi Uniunea Europeana, a declarat joi ministrul britanic de externe Boris Johnson, in cadrul unei reuniuni internationale consacrata securitatii, organizata in apropiere de Berlin, relateaza AFP.

“Dintr-o perspectiva globala, suntem o tara europeana, suntem o putere europeana angajata”, a declarat seful diplomatiei britanice in cadrul unei reuniuni a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) la Potsdam (est).

Brexitul nu va desparti tara de restul Europei, a dat asigurari Johnson, adaugand ca “indiferent de ceea ce se intampla in relatia noastra cu tratatele Uniunii Europene, Regatul Unit nu va parasi Europa”.

“Vom ramane pe deplin implicati in diplomatia si politica continentului nostru”, a mai spus el, calificand OSCE o “organizatie fantastica”.
El a precizat ca reuniunea organizata joi la Potsdam, unde se gasesc 40 de ministri de externe din tarile membre ale OSCE, va fi in mare parte dedicata tensiunilor din estul Ucrainei.

“Cred ca toata lumea va fi de acord ca Europa se afla intr-o situatie mult, mult mai buna decat in urma cu 30 de ani, chiar daca, in mod clar, exista probleme”, a mai nspus el.
“Vom vorbi despre (…) ceea ce putem face pentru a ne asigura ca observatorii OSCE pot avea accesul de care au nevoie si ca integritatea teritoriala (a Ucrainei) este complet si corect respectata”, a mai spus Boris Johnson.