Mașină pentru făcut acasă lapte din nuci sau semințe

0
441

Compania americană Brewista cu sediul în Wyoming a lansat un aparat patentat numit NutraMilk care poate produce doi litri de lapte vegetal, fără aditivi, în șapte până la 12 minute.

Utilizatorii NutraMilk pot folosi nuci, alune sau orice alte semințe la alegere pentru a face (cu adaos de apă)  până la 2 litri de lapte vegetal sau 0,75 litri de unt (de nuci, de arahide etc) într-o singură tranșă. Brewista a lucrat cu departamentul de design industrial al Metropolitan State University of Denver (Universității Metropolitane de Stat din Denver), Colorado, începând cu 2015 pentru a crea prototipul NutraMilk. Brewista speră să strângă cel puțin $ 35.000 pe timpul campaniei de lansare, și va oferi sistemul la 210 $ fiecare; pe piață, NutraMilk va ajunge la vânzare, la 300 $.

Există o piață?

Almond Cow este un dispozitiv similar, care clamează că poate produce lapte de migdale, la domiciliu, în mai puțin de 30 de secunde. Almond Cow a făcut o campanie similară de strângere de fonduri, ca cei de la Brewista, pe Kickstarter, la începutul acestui an, cu scopul de a colecta 10.000 $ pentru aparatul care face lapte de migdale. Compania a adunat în final aproape 170.000 $, ceea ce sugerează că există o cerere mare pentru un astfel de dispozitiv, în rândul consumatorilor.

Diferența dispozitivului Almond Cow față de cel de la Brewista este aceea că, deși s-ar putea face lapte de migdale în 30 de secunde, este necesar ca sâmburii de migdale să fie înmuiați peste noapte și nu specifică dacă aparatul poate lucra și cu alte soiuri de sâmburi.

NutraMilk scurtează metoda tradițională de a face lapte din nuci, alune etc. de la 12 – 14 ore, la 12 minute, potrivit companiei.

„Este un proces extrem de complex și mare consumator de forță de muncă, așa că am vrut să venim cu o soluție pentru consumatori ca să se bucure de lapte vegetal de casă rapid și confortabil,“ a declarat Brian Gross, președintele Brewista Inc.

Industria ospitalității este, de asemenea, un alt domeniu vizat de start-up-ul american, în condițiile în care clienții cafenelelor sunt din ce în ce mai interesați de băuturi care să combine cafeaua cu diferite tipuri de lapte din fructe cu coajă lemnoasă (nucifere).

„Am observat că cei care vând cafea sunt interesați să producă și lapte din fructe nucifere,“ a spus Gross.

Atât Almond Cow, cât și NutraMilk susțin că sistemele lor reprezintă un mod mai sănătos de a consuma lapte din fructe nucifere, deoarece în procesul de obținere nu sunt utilizați conservanți și aditivi, cum ar fi caragenan. În plus, pe lângă confort, față de metoda tradițională, noul aparat va genera și economii pe termen lung, în condițiile în care un litru de lapte de migdale costă, în prezent aproximativ 3 $.