O noua alerta alimentara! Tone de mancare retrase din magazinele brasovene

38

Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au difuzat imagini surprinse in supermarketurile din Brasov, spatii comerciale din care au confiscat tone de alimente.

Au fost controlate indeosebi raioanele de desfacere a mezelurilor si carnii, unde s-a constatat ca aparatele de taiat/feliat se aflau intr-o stare ce frizau orice regula de igiena, reprezentand adevarate gazde pentru germeni si bacterii, sub lamele ruginite si inghesuite de mancare alterata.

Regula spune ca aparatele de taiat/feliat ar trebui curatate dupa fiecare utilizare, insa acest lucru nu se intampla in practica. Germenii si bacteriile pot fi transferati astfel de la un produs la altul si – nu de putine ori – angajatii cresc cu buna stiinta riscul infectarii.

„Infectia cu Lysteria e oarecum cotidiana, pentru ca sunt foarte multe cazuri. Feliatorul este foarte greu de curatat, foarte greu de sterilizat si daca la acelasi aparat taiem mai multe feluri de alimente, se vor amesteca”, sustine medicul Adrian Marinescu.

De asemenea au fost semnalate probleme in ceea ce priveste expunerea alimentelor in vitrinele frigorifice neconforme.

„Legat de vitrina, toata lumea face curatenie de suprafata, dar au fost situatii in care s-au ridicat acele panouri, am gasit rugina, resturi de alimente. Toate aceste particule ajung pe produsul neambalat”, mentioneaza inspectorul ANPC, Daniela Ene.

In urma cu zece zile au fost aplicate, in Brasov, amenzi de peste 260 de mii de lei, iar aproape 8 tone de mancare au fost confiscate. Conducrea ANPC solicita o inasprire a sanctiunilor printr-o ordonanta de urgenta a Executivului. Reprezentantii autoritatii sunt de parere ca amenzile ar trebui calculate in functie de cifra de afaceri, procentual.