Revista presei din 4 mai

0

România și-a dublat exporturile de grâu

În jur de 80% din cantităţile ce au plecat din ţara noastră au ajuns în afara UE. Producţia de grâu în creştere de anul trecut a permis României să crească exporturile către statele din afara Comunităţii care au dus lipsa transporturilor din Franţa, aflate în scădere urmare a producţiei slabe, arată ultimele date ale Agenţiei pentru Agricultură a SUA (USDA).

Sursa: Digi 24

Îmbuteliatorul PepsiCo din Bulgaria, preluat de o companie cehă

Cel mai mare producător ceh de apă minerală, Karlovarské Minerální Vody (KMV), a semnat un acord de achiziționare a îmbuteliatorului bulgar Quadrant Beverages. Tranzacția este analizată de către Consiliul Concurenței din Bulgaria și urmează să se finalizeze în prima jumătate a anului 2017, scrie presa locală.

Sursa: Progresiv

Bergenbier lansează sticla de 0,33L cu capac Twist off

Bergenbier lansează sticla de 0,33L cu capac Twist off pentru două dintre sortimentele sale: Bergenbier blondă 0,33L și Bergenbier ALE 0,33L.

Sursa: Retail FMCG

Petrom și Auchan au deschis primul magazin de proximitate MyAuchan

OMV Petrom și Auchan Retail România au deschis azi, 3 mai 2017, primul magazin de proximitate MyAuchan în staţia de alimentare cu carburanţi Petrom Militari de pe Bd Iuliu Maniu, nr. 486, Sect 6, București.

Sursa: Retail FMCG

Avocado se vinde la un preţ record din cauza producţiei reduse din ţările exportatoare

Prețurile la avocado au crescut vertiginos din cauza creșterii cererii la nivel mondial și a recoltelor reduse de la principalii producători din Mexic, Peru și California. O cutie de 10 kilograme de avocado de la principalul producător en-gros din Mexic se vinde pentru aproximativ 530 pesos (21,78 £; 27,89 $). Acesta este mai mult decât dublul prețului de anul trecut, potrivit datelor prezentate de Bloomberg. Analiştii se aşteaptă ca preţurile să rămână la niveluri ridicate după ce greva fermierilor din Mexic şi seceta din California au condus la o criză puternică a stocurilor anul trecut.

Sursa: RADOR

Situația deschiderilor de magazine din retailul alimentar din România, în luna aprilie 2017

În luna aprilie 2017, în retailul alimentar din România au fost deschise, în total, un număr de 22 de magazine, faţă de cele 14 unități deschise în luna martie 2017.

Sursa: Retail FMCG