CE a prelungit masurile de sprijin exceptional cu caracter temporar suplimentar pentru producatorii de fructe si legume

0
271

Ca urmare a prelungirii embargoului Federatiei Ruse impus produselor agroalimentare ale Uniunii Europene, Comisia Europeana a prelungit masurile de sprijin exceptional cu caracter temporar suplimentar pentru producatorii din sectorul  fructe si legume, prin adoptarea Regulamentului  Delegat (UE) 921/2016 al Comisiei de stabilire a unor masuri de sprijin exceptionale cu caracter temporar suplimentare pentru producatorii de anumite fructe si legume.

Cantitatea maxima de produse repartizata Romaniei este de 3000 tone. Masura pentru care se acorda sprijin financiar este retragerea de pe piata.

In baza prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 921/2016, statul membru poate stabili pentru fiecare produs, cantitatile aplicabile in cazul retragerilor de pe piata.

Produsele si cantitatile au fost stabilite tinand cont de:

  • fructe_si_legume2propunerile Organizatiei Interprofesionale Prodcom legume fructe (OIPA) rezultate in urma consultarii asociatiilor membre si a intalnirilor care au avut loc la sediul MADR, care au ca scop imbunatatirea si eficientizarea implementarii masurilor exceptionale pentru despagubirea producatorilor de legume si fructe urmare a embargoului Federatiei Ruse;
  • o analiza a sprijinului primit de catre producatorii agricoli din sectorul fructe si legume in perioada 2014 – 2015 pentru aceste masuri exceptionale;
  • analiza datelor statistice furnizate de Institutul National de Statistica si a datelor operative MADR cu privire la sectorul legume si fructe (suprafete, productii totale, productii medii).

De asemenea s-a avut in vedere si recomandarea Curtii de Conturi Europene (ECA) cu privire la combaterea risipei alimentare si de a pune accent pe evitarea acesteia, printr-o proportie mare a produselor distribuite gratuit fata de cele distruse.

fructe_si_legume3Produsele din sectorul fructe si legume destinate consumului in stare proaspata si cantitatile pentru care se va acorda sprijinul financiar conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 921/2016,  sunt urmatoarele:

  • Fructe – 1500 tone (mere, pere, prune, fructe de tip baca, struguri de masa proaspeti, piersici si nectarine).
  • Legume – 1500 tone (tomate, castraveti, inclusiv cornison, morcovi, varza alba si varza rosie, ardei gras, conopida, broccoli, ciuperci din genul Agaricus).

La propunerea Organizatiei Interprofesionale Prodcom legume fructe (OIPA), un solicitant poate beneficia de maximum 750 tone din cantitatea totala repartizata fiecarui sector, respectiv legume/fructe.

fructe_si_legume4Termenul limita de solicitare a retragerilor de pe piata este 15 septembrie 2016 pentru legume si 15 octombrie 2016 pentru fructe.

In situatia in care pana la data de 15 octombrie 2016 nu s-au solicitat cantitatile stabilite, pentru cantitatea ramasa disponibila pot fi depuse cereri de catre orice beneficiar, pana la atingerea plafonului de 3000 de tone.

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura va monitoriza zilnic cantitatile de produse care fac obiectul masurii retragerii de pe piata si va sista aplicarea acestei masuri la data epuizarii cantitatii alocate Romaniei.

fructe_si_legume4Beneficiari sunt:

– organizatiile de producatori din sectorul fructe si legume;

– producatori de fructe si legume care nu sunt membri ai unei organizatii de producatori.