Pasi importanti spre acordul comercial cu Canada

0
258

Parlamentul European a votat miercuri, 15 februarie, in favoarea Acordului economic si comercial cuprinzator (Comprehensive Economic and Trade Agreement – CETA) dintre UE si Canada, propus de Comisia Europeana,  incheind procesul de ratificare al acestui acord la nivelul UE.

CETA creeaza noi oportunitati pentru intreprinderile din UE, prin economisirea a peste 500 de milioane de euro pe an, suma cheltuita in prezent cu plata taxelor vamale pentru bunurile care sunt exportate in Canada. Acordul ofera intreprinderilor din UE, inca din prima zi, cel mai bun acces pe care l-au avut vreodata la contractele de achizitii publice din Canada, inclusiv la nivelul provinciilor (precum si la nivel federal si municipal).

Salutand rezultatul votului care a avut loc in Strasbourg, presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Votul de astazi din Parlamentul European este un pas important in cadrul procesului democratic de ratificare a acordului la care s-a ajuns cu Canada si permite, de asemenea, intrarea provizorie in vigoare a acestuia. Prin urmare, intreprinderile si cetatenii din UE vor putea sa inceapa sa beneficieze cat de curand posibil de avantajele pe care le ofera acordul. […] Invit acum toate statele membre sa desfasoare o discutie aprofundata si cuprinzatoare la nivel national cu partile interesate relevante, in contextul procesului de ratificare de la nivel national ”.

CETA va crea noi oportunitati agricultorilor europeni, satisfacand interesele europene importante in domeniul produselor exportate, cum ar fi branzeturile, vinul si bauturile spirtoase, fructele si legumele, produsele prelucrate, precum si protejarea a 143 de produse de calitate superioara (asa-numitele produse cu „indicatie geografica”).  Totodata, CETA nu va schimba modul in care UE reglementeaza siguranta alimentara, incluzand produsele care contin OMG-uri sau interdictia vizand carnea de vita provenind de la animale tratate cu hormoni.

De asemenea, acordul va oferi o mai mare securitate juridica in domeniul serviciilor, o mai buna mobilitate pentru angajatii intreprinderilor si un cadru de recunoastere a calificarilor profesionale, de la arhitecti pana la operatori de macarale.

Context si etapele urmatoare

Canada4La 30 octombrie, UE si Canada au semnat acordul comercial, iar astazi, Parlamentul European si-a dat aprobarea. Aceasta pregateste terenul pentru ca CETA sa intre in vigoare cu titlu provizoriu, odata ce a fost ratificat si de partea canadiana. CETA va fi implementat integral odata ce parlamentele tuturor statelor membre vor ratifica acordul in conformitate cu propriile cerinte constitutionale respective.

Exista dovezi clare care arata ca acordurile de liber schimb stimuleaza cresterea economica si ocuparea fortei de munca in Europa. De exemplu, de la intrarea in vigoare, in 2011, a acordului comercial intre UE si Coreea de Sud, exporturile UE in Coreea de Sud au crescut cu peste 55 %. Exporturile anumitor produse agricole au crescut cu 70 %, iar vanzarile pe piata coreeana a automobilelor produse in UE s-au triplat. Acordul cu Coreea a fost, de asemenea, aplicat cu titlu provizoriu pe durata procesului de ratificare. In medie, fiecare noua transa de exporturi de 1 miliard de euro sprijina 15 000 de locuri de munca in UE. In Europa, 31 de milioane de locuri de munca depind de exporturi.