Retailerii riscă amenzi mari dacă nu informează Consiliul Concurenţei asupra preţurilor practicate

Măsura a intrat recent în vigoare, odată cu publicarea OUG 39/2017 în Monitorul Oficial, şi se aplică din iulie.

0

Supermarketurile şi hipermarketurile care nu informează Consiliului Concurenţei, la cererea acestuia, asupra preţurilor de vânzare ale produselor pe care le comercializează, riscă amenzi cuprinse între 20.000 şi 50.000 de lei, informează Adevărul în pagina sa online.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 a apărut în Monitorul Oficial din 8 iunie 2017, moment de la care au intrat în vigoare şi cele mai multe dintre prevederile documentului.

Potrivit actului normativ, entităţile care desfăşoară o activitate economică prin care comercializează produse alimentare şi nealimentare sunt obligate să comunice Consiliului Concurenţei, la cererea acestuia, preţurile de vânzare ale produselor puse la vânzare.

„Întreprinderile care fac parte din comerţul modern cu produse alimentare şi nealimentare, de tip supermarket, hipermarket, discounter şi cash&carry vor transmite Consiliului Concurenţei, la cererea acestuia, preţurile de vânzare a produselor comercializate de acestea, în vederea realizării de analize, studii de piaţă sau comparaţii de preţ”, scrie în documentul citat de avocatnet.ro.

Scopul acestor măsuri este protejarea consumatorilor şi evitarea disfuncţionalităţilor ce pot apărea în sectorul de retail alimentar. Consiliul Concurenţei a lansat în noiembrie 2016 „Monitorul preţurilor”, o variantă-pilot care cuprinde 128 de produse, împărţite în 64 de categorii de produse, câte două produse pe categorie Platforma, care poate fi accesată pe adresa www.monitorulpreturilor.info., va fi testată timp de un an numai la nivelul municipiului Bucureşti şi în judeţul Ilfov, ulterior fiind lansată şi pentru magazinele din ţară.