Miere din Franța, retrasă de la comercializare pentru depășirea coeficientului enzimatic ce afectează calitatea produsului

0
265

Rezultatele probelor prelevate, în luna martie, din alimentele provenite din comerț intracomunitar sunt conforme din punct de vedere al calității pentru aproape toate categoriile de produse, au anunțat luni autoritățile, doar în cazul unei probe de miere din Franța fiind găsite depășiri cu 50% ale unui coeficient enzimatic, care nu produce efecte imediate asupra sănătății consumatorilor, ci o depreciere a calității produsului.

“A fost depistată miere polifloră de origine Franța, într-un hipermarket, iar din 11 probe, una a fost neconformă pentru că avea o depășire cu 50% a unui coeficient enzimatic care afectează compoziția fructozei. Astfel, a fost constatată o depășire a limitei maxime permise de HMF (hidroximetilfurfural), care este de 4 mg / 100g, în proba neconformă fiind identificată o cantitate de 5,91 mg / 100 g de HMF. Neconformitatea descoperită nu produce un efect imediat asupra stării de sănătate, dar este o depreciere a calității produselor.

Lotul respectiv era constituit din 396 de borcane de sticlă de 500 g, din care au fost identificate, retrase de la comercializare și puse sub sechestru oficial, un număr de 108 unități. Dar restul au fost vândute,” a declarat președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Răducu Brănescu.

Marca de miere incriminată este “Fleur de Miel”.

Din informațiile anunțate de autorități au fost prelevate în luna martie 175 de probe din alimente comercializate prin 11 hipermarketuri din mai multe categorii de produse, precum carne și produse din carne (46), pește și produse din pește (16), lapte și produse din lapte (46), fructe și legume (52), miere (11) și paste de tomate (4).

Valorile pentru toate probele, exceptând mierea, nu au prezentat abateri față de valorile nutriționale și prevederile legale, iar trasabilitatea a fost asigurată, susțin autoritățile.

miere_retrasa1La începutul lunii martie, Slovacia și Ungaria au susținut că produsele alimentare vândute în Europa Centrală au o calitate inferioară comparativ cu produsele cu etichete similare comercializate în alte țări și au cerut, la un summit organizat pe 9 martie ca Uniunea Europeană să denunțe acest dublu standard.

De asemenea, la finele lunii februarie, autoritățile de la Budapesta au criticat faptul că Nutella, băutura răcoritoare Coca Cola, ciocolata pudră Nesquick sau sosul de paste Knorr au o calitate inferioară în Ungaria comparativ cu Austria.

În urma acestor informații, ministrul român al Agriculturii a anunțat, la finele lunii februarie, că a fost constituit “un colectiv de muncă” format din reprezentați ai MADR, ANSVSA și ai ANPC pentru depistarea eventualului dublu standard în privința calității alimentelor produse în vestul Europei.