Decizia (UE) 2016/344 din 9 martie 2016 privind instituirea unei platforme europene pentru intensificarea cooperarii in materie de combatere a muncii nedeclarate aduce in atentie un subiect de interes la nivelul Uniunii Europene.
Munca nedeclarata afecteaza in mod negativ economia Uniunii, creand situatii de concurenta neloiala, generand lipsa protectiei sociale (spre exemplu dreptul la pensie, acces la asistenta medicala) si a locurilor de munca. Va reamintim definitia data de Comisia Europeana muncii nedeclarate ca fiind “orice activitatea remunerata, care este legala in ceea ce priveste natura ei, dar nu este declarata autoritatilor publice, luand in calcul diferentele de reglementare din statele membre”.
De asemenea, in cuprinsul Deciziei se apreciaza ca “utilizarea abuziva a statutului de independent este o forma de munca declarata in mod fals, persoana fiind declarata independenta, desi indeplineste conditiile caracteristice unui raport de angajare, pentru a fi evitate anumite obligatii legale sau fiscale”.
Combaterea muncii nedeclarate, inclusiv a muncii declarate in mod fals, ar urma sa fie misiunea acestei platforme, menita sa contribuie la actiuni mai eficiente la nivelul Uniunii. Platforma inseamna un organism compus din cate un reprezentant la nivel inalt al fiecarui stat membru, un reprezentant al Comisiei Europene si reprezentanti ai partenerilor sociali la nivelul Uniunii.
Alti reprezentanti pot participa in calitate de observatori, inclusiv un reprezentant al Organizatiei Internationale a Muncii. Intalnirile acestui organism vor avea loc cel putin de doua ori pe an. Printre obiectivele Platformei se regasesc: (i) consolidarea cooperarii intre diverse autoritati competente, (ii) sensibilizarea opiniei publice etc., in principal prin schimbul de bune practici si informatii.