PRO AGRO atrage atenția asupra pasului făcut înapoi de plenul camerei deputaților

Federaţia Națională PRO AGRO îşi manifestă îngrijorarea faţă de modul în care plenul Camerei Deputaţilor a decis să se raporteze la această iniţiativă legislativă, prin retrimiterea la comisia de specialitate şi consideră că cei care au hotărât astfel s-au poziţionat total greşit şi trebuie să-şi asume faptul că nu au acţionat în concordanţă cu interesele producătorului român.

Faptul că textul a fost dezbătut de 6 ori în Comisia de Agricultură, alături de toate părtile implicate, pentru Federaţia Națională PRO AGRO a reprezentat o garanţie a respectării dreptului la opinie al tuturor.
Această iniţiativă are un singur mare obiectiv: redistribuirea justă a valorii adăugate pe întregul lanţ alimentar, încercând să corecteze anumite inechităţi între diferitele verigi.

Trebuie să înţelegem cu toţii că producătorul român nu poate continua să facă toate eforturile pentru a furniza marii reţele de comercializare produse de calitate superioară, fără a fi remunerat în consecinţă, iar consumatorul român nu poate nici el continua să nu cunoască în detaliu ceea ce cumpără.

Lanţul alimentar se află, la ora actuală, într-un dezechilibru major cu impact direct asupra “extremelor lui”, producătorul şi consumatorul.

Mai mult, această iniţiativă vine să completeze eforturile şi demersurile Ministerului Agriculturii în direcţia constituirii formelor asociative pentru comercializare – grupuri, organizaţii de producători, cooperative agricole. Această iniţiativă este, în esenţă, parte a politicii de susţinere a asocierii, iar Federaţia Națională PRO AGRO, alături de alte organizaţii reprezentantive din agricultura românească, a promovat în permanenţă, în rândul membrilor, ideea de asociere în vederea comercializării în comun a producţiei şi avantajele acesteia.

Degeaba încercăm noi, organizaţiile reprezentantive, să organizăm filierele de produs, degeaba încercăm să-i determinăm pe agricultori ca numai împreună îşi pot consolida poziţia pe lanţul alimentar, dacă legiuitorul nu vine şi el în întâmpinarea intereselor lor.
Sperăm ca cei care au decis retrimiterea iniţiativei înapoi la comisia de specialitate să realizeze importanţa unei astfel de reglementări şi faptul că politica de încurajare a asocierii producătorilor este incompletă în absenţa unor atare prevederi.

Federaţia Națională PRO AGRO ar dori să cunoască motivele care au stat la baza acestei decizii, acceptă că textul poate fi îmbunătăţit, mizează în continuare pe sprijinul legiuitorului şi rămâne deschisă oricărei iniţiative menite să asigure producătorului agricol român locul pe care îl merită pe lanţul alimentar.

Președinte Federația Națională PRO AGRO
Emil DUMITRU

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Secretarii de stat Emil Dumitru și Aurel Simion s-au întâlnit cu reprezentanții zonei montane, prilej cu care a fost constituită Asociația Produs Montan, prima...
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a afirmat că există un proiect de lege pentru relansarea creşterii porcului în România, informează Agerpres. „Pentru că...
Producţia internă de legume, lapte şi grâu este suficientă la ora actuală pentru asigurarea consumului de alimente pentru români, a declarat secretarul de stat...
Situatia actuala a sectorului apicol din Romania, cu punctele tari, dar si cele mai putin bune ale acestuia, a fost dezbatuta in cadrul unei...
Alexandru Stanescu, Presedinte al Comisiei de Agricultura din Parlamentul Romaniei si deputat de Olt si-a anuntat participrarea la cea de-a treia editie a Expo-Conferintei...