Noul regulament privind recepția lucrărilor de construcții intră în vigoare într-o lună

Regulamentul aduce unele modificări bine-venite în domeniul construcțiilor, precum și unele clarificări cu privire la aspecte reglementate anterior.

0
648

Regulamentul din 18 mai 2017 privind recepția lucrărilor de construcții înlocuiește cu totul Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora din 14 iunie 1994.

Regulamentul privind recepția lucrărilor de construcții din 18 mai 2017 a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 406 din 30 mai 2017 și va intra în vigoare începând cu data de 29 iulie 2017. Acesta însă nu va fi aplicabil construcțiilor pentru care recepția la terminarea lucrărilor, respectiv recepția finală, se află în desfășurare la data intrării în vigoare a Regulamentului.

Recepția la terminarea lucrărilor. Termene

MuradO primă clarificare adusă prin Regulament este aceea că executantul trebuie să comunice și să solicite investitorului efectuarea recepției la terminarea lucrărilor în perioada de valabilitate a autorizației în baza căreia a executat lucrările.

În urma primirii aceste comunicări, investitorul are la dispoziție 5 zile (față de 3 zile, cum prevedea vechiul regulament) pentru a solicita numirea reprezentanților ce vor face parte din comisia de recepție la terminarea lucrărilor, pentru a stabili detaliile începerii activității de către comisie și pentru a transmite Inspectoratului de Stat în Construcții („ISC”) comunicarea executantului și referatele întocmite de către proiectant și diriginte de șantier cu privire la executarea și valoarea lucrărilor.

Instituțiile ale căror reprezentanți vor face parte din comisia de recepție la terminarea lucrărilor trebuie să transmită numele acestor reprezentanți în termen de 10 zile de la primirea solicitării din partea investitorului. Investitorul trebuie să informeze membrii comisiei, precum și executantul și proiectantul, cu privire la data, ora și locul de întrunire a comisiei, în termen de maxim 3 zile de la primirea numirilor (vechiul regulament prevedea un termen de 15 zile de la data notificării de către executant a terminării lucrărilor).

antreprenoriComponența comisiei de recepție la terminarea lucrărilor Comisia de recepție la terminarea lucrărilor va fi formată din minim 3-5 membri, la care se adaugă câte un reprezentant din partea ISC, Inspectoratului pentru Situații de Urgență („ISU”), Direcției pentru Cultură sau din partea ordonatorului principal de credite, dacă este cazul. Acești membri, din partea instituțiilor menționate, vor face parte din comisie în funcție de categoria de construcție a imobilului și a legilor speciale aplicabile în speță, Regulamentul prevăzând în mod expres cazurile în care este necesară participarea lor.

Regulamentul a făcut și unele clarificări referitoare la calitatea reprezentanților, respectiv:

  • reprezentantul din partea administrației publice este cel numit de autoritatea emitentă a autorizației de construire/desființare;
  • dirigintele de șantier autorizat asigură secretariatul comisiei, însă acesta nu face parte din componența comisiei;
  • proiectantul și executantul participă, în mod obligatoriu, la recepția la terminarea lucrărilor, în calitate de invitați;
  • reprezentantul din partea ISC participă și la recepția construcțiilor din categoria de importanță „normală” și „redusă”, nu doar pentru recepția construcțiilor din categoria de importanță „excepțională” și „deosebită” cum prevedea vechiul regulament, atunci când obiectivele de investiții sunt de interes public sau social, finanțate total sau parțial din fonduri publice;
  • reprezentantul din partea ISU participă atunci când construcțiile cad sub incidența Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
  • reprezentantul din partea Direcției pentru Cultură participă atunci când construcția face parte din lista monumentelor istorice;
  • reprezentantul desemnat de ordonatorul de credite participă atunci când lucrările au fost finanțate total sau parțial din fonduri publice și alte un număr de alte cerințe sunt îndeplinite.

Activitatea comisiei de recepție la terminarea lucrărilor

Comisia funcționează în mod valabil doar în prezența a 2/3 din membrii numiți ai acesteia și ia decizii cu majoritatea membrilor. Însă, Regulamentul prevede unele excepții de la această regulă, și anume:

  • în situația în care membrii care trebuie să facă în mod obligatoriu parte din comisie, indiferent de tipul construcției, au opinii separate, comisia va lua decizia cu respectarea punctului de vedere al reprezentantului autorității administrației publice competente care a emis autorizația de construire/desființare;
  • în situația în care fac parte din comisie și reprezentanții instituțiilor cărora li se cere prezența în situații speciale, iar aceștia propun ca recepția să fie respinsă, aceasta nu va putea fi admisă.

soft1Comisia examinează documentația pusă la dispoziție privind proiectarea și executarea lucrărilor, o noutate reprezentând-o obligația de a examina certificatul de performanță energetică, document ce nu se cerea conform vechiului regulament. Totodată, referatul de specialitate ce trebuie analizat este întocmit de către proiectant și diriginte de șantier (nu doar de proiectant, cum se prevedea în vechea reglementare).

Admiterea, respingerea sau suspendarea recepției

Comisia, după analizarea documentelor puse la dispoziție, precum și a altora, pe care le consideră necesare și le cere în scris investitorului, va decide dacă admite, respinge sau suspendă recepția lucrărilor. Comisia va examina în mod obligatoriu documentele care intră în componența cărții tehnice a construcției, inclusiv proiectul tehnic de execuție actualizat la data finalizării lucrărilor – „as built”.

Cazurile în care se poate suspenda recepția sunt expres prevăzute de Regulament, fiind similare cu cele din vechea reglementare privind amânarea recepției. În cazul în care se decide suspendarea, decizia va conține și un proces verbal de suspendare a recepției care va conține și măsurile de remediere a aspectelor constatate. Decizia se transmite executantului în maxim 3 zile, iar termenul de remediere nu poate depăși 90 de zile, cu excepția cazului când „condițiile climatice sau alți factori independenți de voința părților determină imposibilitatea remedierii aspectelor constatate”. În această situație Regulamentul prevede necesitatea ca executantul să notifice investitorul și să solicite decalarea termenului de remediere cu până la 90 de zile.

mărciÎn Regulament se prevăd și situațiile când recepția la terminarea lucrărilor poate fi respinsă, respectiv în situații precum lipsa remedierii aspectelor constatate, lipsa posibilității de a examina nemijlocit construcția, lipsa implementării măsurilor prevăzute în avizul de securitate la incendiu, constatarea unor vicii care nu pot fi înlăturate, lipsa respectării autorizației de construire sau propunerea (făcută de către membrii instituțiilor cărora li se cere prezența în situații speciale) ca recepția să fie respinsă. Dacă se decide respingerea recepției, utilizarea construcției este interzisă până la finalizarea remedierilor.

Investitorul are la dispoziție 3 zile, de la luarea deciziei de către comisie, pentru a aproba admiterea sau respingerea recepției și pentru a semna procesul-verbal la terminarea lucrărilor. Față de vechea reglementare potrivit căreia rolul comisiei era de a recomanda admiterea/respingerea recepției, Regulamentul prevede în mod expres că decizia este luată de către comisia de recepție, rolul investitorului fiind de a aproba admiterea sau respingerea recepției, în conformitate cu decizia comisiei. Acestei aprobări de către investitor i se acordă o semnificație aparte, respectiv data semnării de către investitor a procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor este considerată data recepției. În vechea reglementare se prevedea un termen de 20 de zile pentru contestarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, însă Regulamentul nu mai prevede niciun asemenea termen, urmând a se aplica dreptul comun, situație ca ar putea da naștere unor discuții în contextul în care nu există un consens cu privire la natura juridică a procesului verbal de recepție.
O prevedere importantă din vechea reglementare era cea referitoare la imposibilitatea emiterii de către investitor a altor pretenții în afara celor consemnate în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Regulamentul sporește protecția acordată executantului, precizând că investitorul nu poate emite alte solicitări după încheierea procesului-verbal de recepție, vechea reglementare restrângând aplicabilitatea textului legal doar la situațiile în care se aprobă recepția. În schimb, noua reglementare prevede că, pe lângă viciile ascunse, investitorul poate emite solicitări ulterior întocmirii procesului verbal de recepție și cu privire la vicii ale structurii de rezistență rezultate din nerespectarea normelor de proiectare și de execuție în vigoare la data realizării construcției, descoperite pe toată durata de existență a construcției.

Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor se comunică de către investitor, în termen de 5 zile de la finalizarea recepției, nu doar proprietarului, executantului și autorității administrației publice competente, emitente a autorizației de construire/desființare, ci și ISC-ului, și tuturor factorilor implicați în etapa de recepție la terminarea lucrărilor, care au semnat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Recepția finală

Recepția finală se organizează de către proprietar, în termen de 10 zile (față de 15 zile, cum prevedea vechea reglementare) de la expirarea perioadei de garanție.

virsli1Componența comisiei de recepție finală este diferită decât cea a recepției la terminarea lucrărilor, fiind necesar să participe doar un reprezentant al proprietarului, un reprezentant al investitorului (dacă nu e același cu proprietarul) și 1-3 specialiști în domeniul lucrărilor în construcții. Totodată, participă reprezentanții executantului și proiectantului, însă în calitate de invitați. Comisia, în funcție de descoperirea unor vicii apărute în perioada de garanție, altele decât cele rezultate din exploatarea necorespunzătoare a construcției, poate decide admiterea, respingerea sau suspendarea recepției finale.

Proprietarul, în termen de 3 zile de la luarea deciziei de către comisie, aprobă admiterea sau respingerea recepției și semnează procesul-verbal de recepție finală. Data semnării procesului-verbal de către proprietar este considerată data finalizării recepției finale.

Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor se comunică de către proprietar, în termen de 5 zile de la finalizarea recepției nu doar executantului și autorității administrației publice competente, emitente a autorizației de construire/desființare, ci și ISC-ului.

Recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală se poate efectua și pentru părți de construcție

O noutate introdusă de Regulament o reprezintă posibilitatea de a efectua recepția la terminarea lucrărilor și/sau recepția finală și pentru părți/obiecte/sectoare din/ de construcție, dacă acestea sunt distincte/independente din punct de vedere funcțional și fizic.

În plus, investitorul are posibilitatea de a prelua o parte din construcție aflată într-un anumit stadiu de execuție, încheind în acest sens un proces-verbal de recepție parțială, în baza acestuia putând obține înscrierea în cartea funciară a respectivei părți din construcție. Regulamentul prevede că acest proces trebuie să conțină starea părții din construcție preluată, viciile constatate, dacă e cazul, precum și termenele de remediere a acestor, dar și măsurile de conservare a lucrărilor executate. Însă, acest proces-verbal de recepție parțială trebui pus la dispoziția comisiei la recepția la terminarea lucrărilor.