Ajutor de 34.278.750 de euro din partea Comisiei Europene – DG SANTE – pentru combaterea pestei porcine africane in Romania

0
24

Prin Decizia „SANTE/EMMAH/2018/ASF/RO”, Comisia Europeana, prin DG – SANTE, acorda Romaniei un grant in valoare de 34.278.750 de euro pentru masurile de urgenta privind combaterea pestei porcine africane in Romania

Suma reprezinta rambursarea a 75% – cel mai mare procent din costurile eligibile, acordat unui stat membru – pentru actiunile intreprinse in combaterea pestei porcine africane, din totalul aprobat de Comisia Europeana, in valoare de 45.705.000 de euro.

Dintre costurile eligibile care vor fi cofinantate, le mentionam pe cele care vizeaza: despagubirea animalelor afectate, a celor ucise preventiv, costurile generate de uciderea lor si transportul acestora, substantele utilizate pentru curatarea, dezinfectia si dezinsectia exploatatiilor afectate, manopera si echipamentele de protectie aferente, produse de origine animala, teste de laborator, costul recoltarii probelor si al efectuarii testelor de laborator, costurile generate de organizarea filtrelor.

Pentru acordarea acestei cofinatari, la nivelul DG – SANTE au fost analizate informatiile transmise de ANSVSA in datele de 07.08.2018 si 09.10.2018, in conformitate cu procedurile de solicitare, asa cum este prevazut de legislatia europeana aplicabila. Aceste date au fost coroborate cu rezultatele misiunilor desfasurate de echipe de specialisti ai Comisiei Europene (trei dintre acestea au avut loc in ultimele doua luni), care au vizat modul de implementare si control al pestei porcine africane.

pestă, PPAIn cadrul acestor evaluari s-a verificat modul in care autoritatile au aplicat prevederile legale pentru detectarea rapida a focarelor de PPA prin supraveghere activa si pasiva, interventia rapida in focarele de boala, precum si prevenirea raspandirii virusului PPA si eficacitatea controalelor oficiale privind miscarea si trasabilitatea animalelor.

Expertii europeni s-au deplasat in judete afectate de PPA, unde au auditat activitatea DSVSA-urilor si a laboratoarelor din cadrul acestora, au vizitat ferme comerciale, gospodarii ale populatie, fonduri de vanatoare, abatoare, unitati de procesare a carnii de porc. De asemenea, a fost vizitat Institutul pentru Diagnostic si Sanatate Animala, Laboratorul National de Referinta pentru PPA, pentru a evalua capacitatea analitica si modul de implementare al metodelor de diagnostic pentru PPA.

Presedintele ANSVSA, dr. Geronimo Branescu, cu prilejul deplasarii la Bruxelles din perioada 10 – 11 iulie (intalnirea cu sefii serviciilor veterinare din Uniunea Europeana), s-a intalnit si cu oficiali ai Comisiei Europene, unde a prezentat si sustinut solicitarea tarii noastre de a primi fonduri pentru plata despagubirilor care se cuvin proprietarilor de animale, afectati de PPA.

Aceste discutii vor continua si in perioada 11-12 decembrie a acestui an, cand presedintele Autoritatii, prezent la intalnirea sefilor serviciilor veterinare din Uniunea Europeana de la Bruxelles, va reitera solicitarea pentru suplimentarea fondurilor europene alocate Programului de control, supraveghere si eradicare a PPA.