Doar 14% dintre companiile din Romania au un sistem de ”smart metering” pe echipamentele principale

0
135

Doar 14% dintre companiile din Romania au un sistem de smart metering pe echipamentele principale in timp ce 69% dintre companii spun ca nu au implementat un sistem de contorizare inteligenta a echipamentelor principale, iar 17% nu stiu, conform datelor studiului ‘Eficienta energetica in companiile din Romania’, remis luni de AGERPRES.

Aceasta situatie este prezenta in 46% dintre companiile respondente din constructii si imobiliare, 77% din alimentatie si agricultura, 64% din productie industriala, 70% din utilitati si energie si 66% din transporturi, conform studiului realizat de EnergyPal cu suportul Valoria.

“Studiul are la baza intentia noastra de a dezvalui imaginea la zi cu privire la modul in care sunt reflectate atat cadrul legislativ, cat si obiectivele de performanta ale firmelor in acest demers. Studiul indica un nivel relativ scazut si de constientizare a rolului pe care masurile de eficienta energetica le au in functionarea sustenabila a companiei. Vom continua sa facem acest studiu, de la actuala varianta de proiect pilot, la o varianta mai elaborata, pentru a da si mai multa plus-valoare prin continutul acestuia”, spune Lucian Anghel, fondator si CEO, EnergyPal Romania.

Cele mai multe companii dintre cele respondente (62%) spun ca eficienta energetica inseamna raportul dintre rezultatul constand in performanta, servicii, bunuri sau energie si energia folosita in acest scop. Pe de alta parte, numai 14% identifica acest concept cu capacitatea de a efectua o actiune cu un consum minim de energie.

In 55% dintre companii nivelul actual de monitorizare a consumurilor este realizat doar printr-un contor general pe utilitati, 34% au contorizari interne detaliate cu citire manuala.

Numai 17% au si contorizari interne detaliate cu citire automata, iar 7% au date de consum exportabile in Excel. Numai in 7% dintre companii gasim un consum de energie integrat cu monitorizarea productiei.

Specialistii apreciaza ca este oarecum imbucurator faptul ca 66% dintre companiile respondente spun ca au o politica de reducere a pierderilor de energie in cadrul companiei. La nivel de industrii, o astfel de politica au 41% dintre companiile de servicii profesionale, 46% din serviciile financiare, dar 66% din productie industriala.

Nu mai putin de 7 din 10 companii, dintre cele respondente, spun ca au o politica de eficientizare a costurilor cu utilitatile. La nivel de industrii cea mai buna situatie este in sectorul de productie industriala (67%), urmata de industria de constructii/imobiliare (64%) si industria de utilitati/energie (58%).

Daca 38% dintre companiile respondente spun ca au o persoana responsabila din cadrul companiei care se ocupa de planul de eficientizare energetica (manager energetic), cele mai putine companii cu un astfel de rol sunt din transporturi (17%), urmate de cele din productie industriala (22%) si alimentatie/agricultura (26%).

Numai 3 din 10 companii spun ca au investit intr-un program de eficientizare energetica. La nivel de industrii, cele mai putine companii cu astfel de investitii sunt din constructii/imobiliare (20%), urmate de cele din alimentatie/agricultura (29%) si din servicii profesionale (32%).

31% dintre companiile din productie industriala nu cunosc obligatiile care le revin agentilor economici conform Legii 121/2014 privind eficienta energetica, iar procentul urca la 50% in cazul celor din constructii/imobiliare.

Studiul sondeaza perceptiile directorilor executivi si managerilor cu privire la obstacolele si beneficiile eficientizarii energetice in companiile din Romania. Chestionarul, la care s-au primit 175 de raspunsuri, a fost aplicat in perioada 10 februarie 2018 – 30 martie 2018.