Pesta porcină africană: 619 focare active în România

0
66

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a actualizat bilanțul Pestei Porcine Africane (PPA) în România.

Pe 28 ianuarie 2020, PPA evolua în 267 de localități din 26 de județe, cu un număr de 619 focare (dintre care 7 focare în exploatații comerciale și 2 focare în exploatații de tip A). În alte 10 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți.

De la izbucnirea epidemiei, au fost stinse 2.347 de focare și au fost despăgubiți 14.800 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 403.373.620 de lei. Cele mai multe exploatații despăgubite pentru PPA au fost în județul Brăila (3.991 de unități care au primit aproape 205 milioane de lei), județul Ialomița (2.493 de unități, despăgubite cu 6,7 milioane de lei), județul Teleorman (1.526 de unități, 5,1 milioane de lei), județul Dolj (1.305 unități, 7,5 milioane de lei) și județul Tulcea (1.173, 46 milioane de lei).

Peste 577.000 de porci sacrificați în România

De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost eliminați 577.071 de porci afectați de boală și au fost diagnosticate 2.765 de cazuri la mistreți.

„Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei”, se arată în informarea Autorității. 

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

ANSVSA informează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic și social.