Romania are 513 produse traditionale atestate

0
1497
Fondul_pentru_Mediu4
semnat, aprobat, stampilat, acord, contract

Persoanele cu atribuţii în atestarea produselor tradiționale din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) au respins 248 solicitări privind înregistrarea în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale (RNPT) în ultimii trei ani, se arată într-un comunicat MADR.

În anul 2013 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au elaborat Ordinul comun nr. 724/1082/360 privind atestarea produselor tradiţionale, care a avut drept scop diferenţierea clară între un „PRODUS TRADIŢIONAL” şi un „PRODUS INDUSTRIAL”.

În cei doi ani de implementare a Ordinului 724/2013 privind atestarea produselor tradiţionale, au fost eliberate 511 atestate produse traditionale. În anul 2014 au fost atestate 309 produse tradiţionale, reprezentând 61% din totalul produselor atestate, iar în anul 2015 au fost atestate 192 produse, reprezentând 37% din totalul de produse atestate.

În cei doi ani de la implementarea Ordinului 724/2013 privind atestarea produselor tradiționale, persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au respins 248 solicitări privind înregistrarea în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale (RNPT).

Prin Ordinul nr. 394/290/89/2014 privind atestarea produselor alimentare obţinute conform reţetelor consacrate româneşti, în Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate (RNRC) sunt înregistraţi 23 de operatori economici, cărora li s-au acordat 90 de atestate reţetă consacrată pentru produse din categoriile: panificatie, carne şi lapte.

Târg cu produse tradiționale la MADR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a găzduit „Târgul de Crăciun”, în curtea instituției, în perioada 18 – 20 decembrie 2015, între orele 09.00-17.00, eveniment în cadrul căruia vizitatorii au putea găsi produse alimentare de calitate cum sunt cele tradiționale atestate sau cele realizate după reţete consacrate, conform legislaţiei în vigoare.

Ministrul Achim Irimescu a deschis oficial târgul vineri, 18 decembrie 2015, la ora 10.30, făcând un tur al expozanţilor şi înmânând noi atestate de produse tradiţionale/consacrate din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Cei care au primit atestate sunt: Întreprinderea familială PALIȘTAN I. MIHAI, județul Bacău -1 atestat produs tradițional – păstrăv afumat în hârzob de brad şi SC RAITAR SRL, județul Suceava – 2 atestate produse rețetă consacrată: mușchi file afumat, jambon afumat fără os.

Cei care au vizitat „Târgul de Crăciun” din curtea MADR au fost invitaţi să redescopere gustul bucatelor „cu poveste” din diferite regiuni ale României, al produselor din carne sau din lapte (brânză de burduf, telemea, caş dulce sau afumat, pastramă de oaie, urdă), al produselor din pește (păstrăv afumat în coajă de brad, sala de icre de crap și de știucă/zacuscă de pește/scrumbie marinată), al produselor de panificaţie şi patiserie (pâine cu cartofi, diverse sortimente de cozonac) al siropurilor, gemurilor sau dulceţurilor de fructe, etc.

La expoziţie au fost prezenţi producători de fructe şi legume, miere dar şi cei de palincă şi vin. Între produsele care i-au încântat pe vizitatorii târgului amintim „Magiunul de prune de Topoloveni”, produs care beneficiază de certificare de calitate europeană „Indicație Geografică Protejată – I.G.P.”.

În târg a fost amenajată și o secţiune dedicată meşterilor populari care au expus măşti tradiţionale, instrumente populare, iconografie, obiecte obţinute prin prelucrarea lemnului şi a hârtiei, costume populare şi păpuşi cu motive populare.