Sorin Cîmpeanu, Rectorul USAMV București, a avut o întrevedere cu președintele francez, Emmanuel Macron, în timpul vizitei acestuia la București.
Afirmația a fost făcută la conferința „Integritatea Alimentului”, organizată de către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București, în cadrul Programului POC Transfer – proiect EXPERTAL.
Sorin Cîmpeanu a punctat că a avut onoarea de a-l întâlni pe șeful statului francez, cu care a ținut să discute despre importanța cercetării. Potrivit acestuia, Emmanuel Macron a recunoscut meritele cercetării și cât de necesară este sprijinirea acestor demersuri științifice pentru industrie și populație.
Președintele francez a avut o vizită – fulger în România, cu o agendă încărcată, însă faptul că a dezbătut problemele din activitatea de cercetare desfășurată în țara noastră denotă implicarea sa în susținerea oamenilor de știință.
La conferința „Integritatea Alimentului”, ce a avut loc ieri la Facultatea de Biotehnologii, au fost 80 de participanți – tineri studenți, absolvenți, oameni de știință, reprezentanți ai companiilor implicate în industria alimentară.
Astăzi, tot sub tutela aceluiași program, are loc cea de-a XXVI-a ediție a Simpozionului Asociaţiei Specialiştilor din Morărit şi Panificaţie din România. Programul sesiunii de astăzi îl găsiți în tabelul de mai jos.
| 9.00–9.30 | Înregistrare |
| 9.30–11.00 | Sesiunea a III-a. Integritatea produselor de morărit-panificațieModerator: Irina Smeu |
| 9.30–9.45 | Georgiana-Aurora Ştefănoiu, USAMV BucureștiStudii privind efectul tratamentului cu unde de radiofrecvență asupra caracteristicilor de calitate ale produselor de panificație |
| 9.45-10.00 | Carmen Buchsenspanner, DSM Nutritional RomâniaViitorul Biscuiților |
| 10.00-10.15
10.15–10.30 |
Camelia Arghire, Enzymes & Derivates, CostișaProduse de panificație cu valoare nutritivă crescută prin adaosul de fibre
Denisa Eglantina Duță, INCDBA – IBA București Ingineria proteinelor din ovăz: Dezvoltarea de produse durabile pe baza preferinței consumatorului |
| 10.30–10.45 | Adriana Dabija, FSIA, Universitatea Ștefan cel Mare din SuceavaSemințe oleaginoase utilizate pentru îmbunătățirea valorii nutritive a produselor de panificație |
| 10.45–11.00 | Mioara Negoiță, INCDBA – IBA BucureștiEvaluarea nivelului de acrilamidă al unor sortimente de pâine, biscuiți și alte produse similare |
| 11.00–11.30 | Pauză de cafea |
| 11.30–12.30 | Sesiunea a IV-a. Cercetări privind identificarea unor factori care pot afecta integritatea alimentelorModerator: Alina Culețu |
| 11.30–11.45 | Irina Smeu, INCDBA – IBA BucureștiPrezentare proiect Nucleu Nutrisan |
| 11.45–12.00 | Alina Alexandra Dobre, INCDBA – IBA BucureștiStabilirea nivelului contaminării cu micotoxine al unor produse de panificație în funcție de tipul și momentul de apariție ale mucegaiurilor de alterare |
| 12.00–12.15 | Irina Smeu, INCDBA – IBA BucureștiOptimizarea metodei de detecție și cuantificare a micotoxinelor deoxinivalenol și zearalenonă din cerealele pentru micul dejun utilizând metoda imunoenzimatică ELISA |
| 12.15–12.30 | Nastasia Belc, INCDBA – IBA BucureștiONE HEALTH – o singură sănătate pentru oameni, animale și mediu – un nou concept global |
| 12.30–13.30 | Pauză de prânz |
| 13.30–15.00 | Sesiunea PostereModerator: Gabriela Mohan |
| 15.00–15.15 | Pauză de cafea |
| 15.15–16.30 | Bogdan Drăgancea, INCDBA – IBA BucureștiDiscuții bilaterale Cercetare –Industrie |









