In urma unei licitatii internationale, Autoritatea Generala pentru Aprovizionare (GASC), entitatea responsabila pentru achizitiile strategice de grau in numele statului egiptean, a achizitionat marti 120.000 de tone de grau din tara noastra. Astfel, Romania ramane unul dintre principalii furnizori de grau pentru Egipt.
Abdel Fatah, Vicepresedintele GASC, a anuntat achizitionarea a 120.000 de tone de grau din Romania si 55.000 de tone din Ucraina. Pretul mediu de achizitie a fost de 192,12 dolari pe tona, afirma acesta.
Pretul include costul transportului pana in portul de destinatie, insa nu si taxele asiguratorii.
In anul fiscal 2014-2015, Egipt a achizitionat in total din Romania 1,2 milioane de tone de grau. Ultima achizitie de grau din sezonul trecut, 60.000 tone, s-a realizat la un pret mediu de 207,34 dolari pe tona.
Luni, la bursa de la Chicago, cotatiile futures la grau cu livrare in luna iulie au scazut cu 2,68%, pana la 4,5425 dolari per bushel.
Astfel, desi pretul graului la nivel mondial este in scadere, vestea buna ramane intentia Egiptului de a achizitiona in continuare grau din tara noastra.
In tranzactia de marti, Egipt a mai achzitionat 55.000 de tone de grau din Ucraina.
Egiptul ramane cel mai mare importator de grau din lume, iar Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) estimeaza ca acest stat va importa in anul fiscal 2015/2016 aproximativ 11 milioane de tone de grau, in linie cu nivelul mediu al importurilor din ultimii cinci ani.