Consumatorii sunt din ce în ce mai interesați de băuturile probiotice

0
100

Conștientizarea consumatorilor cu privire la probiotice și beneficiile lor funcționale pentru sănătate continuă să crească, 79% dintre aceștia spunând că ar prefera să consume probiotice în produsele alimentare și băuturi, a constatat studiul Ganeden 2017 SSI Consumers, citat de Dairy Reporter.

În ceea ce privește tipurile de produse probiotice care rezonează cel mai mult cu dorințele consumatorilor, producătorii nu trebuie neapărat să reinventeze roata atunci când dezvoltă noi băuturi funcționale, potrivit lui Ganeden.

„Consumatorii doresc produse pe care deja le consumă”, a declarat pentru BeverageDaily vicepreședintele pentru activitatea științifică de la Ganeden, David Keller. „Ei vor funcționalități suplimentare pentru aceste produse.”

Evoluția băuturilor probiotice

Băuturile probiotice s-au limitat, cu doar câțiva ani în urmă, în principal la cele pe bază de lactate, din segmentul celor refrigerate, potrivit lui Keller. Acum însă, producătorii de băuturi au acces la probiotice care pot supraviețui într-o gamă mai largă de aplicații lichide, deoarece este vorba de spori vs. o celulă vegetativă, a spus Keller.

„Cea mai bună modalitate de a te gândi la un spor este aceea că, atunci când cumpărați o sămânță ea este în stare de inactivitate până când se află în mediul potrivit. Acești spori vor permite probioticului să intre în rețetele mai multor produse, unde probioticele vegetative nu pot (în mod obișnuit) să fie adăugate”, a declarat el. „Tulpinile probiotice tradiționale au limitări”, arăta Keller.

Prin urmare, prevalența băuturilor îmbogățite cu probiotice cum ar fi apa funcțională și sucurile procesate la presiuni înalte, alături de produse cum ar fi kombucha, au explodat în popularitate.

Karma Wellness Water a fost lansat inițial ca apă îmbogățită cu vitamine, dar de atunci a adăugat mai multă funcționalitate formulării sale cu Staimune, obținându-se o mai bună stabilitate a carateristicilor în timp. Dezvoltarea Staimune oferă consumatorilor opțiuni sporite atunci când vine vorba de băuturi funcționale cu beneficii pentru sistemul imunitar și deschide oportunități pentru producători de a furniza aceste beneficii în băuturile în care probioticele nu pot supraviețui, în mod obișnuit, cum ar fi băuturile care să aibă proprietăți stabile la depozitarea îndelungată.

Consumatorii solicită din ce în ce mai mult probioticele, la raft

Respondenții la studiul companiei au inclus băuturile în primele cinci cele mai cumpărate produse; cu băuturile reci în primele trei. În plus, chiar mai mulți consumatori ar fi dispuși să cumpere o băutură cu un beneficiu funcțional suplimentar, cum ar fi o tulpină probiotică sau cu mențiuni legate de îmbunătățirea digestiei și a funcționalității sistemului imunitar. Mai mult de trei sferturi (78%) dintre respondenți au fost de asemenea dispuși să plătească mai mult de 5% pentru băuturile care conțin probiotice, în timp ce 27% dintre respondenții milenari sunt dispuși să plătească cu 20% sau mai mult.

Extinderea cunoștințelor despre probiotice

La începutul acestui an, Consiliul pentru Nutriție Responsabilă și Asociația Internațională a Probioticelor au colaborat pentru a dezvolta un set de orientări voluntare bazate pe dovezi științifice, pentru a-i ajuta pe cei din industrie să se autoreglementeze și să promoveze utilizarea probioticelor, astfel încât consumatorii să identifice un probiotic de calitate.

„Unul dintre lucrurile pe care le facem, ca industrie, este acela de a formula orientări pentru a ajuta la autoreglementarea și promovarea modului în care probioticele pot fi utilizate în mod corect”, arăta Keller.

În conformitate cu aceste orientări, CNR și AIP, au făcut recomandări de etichetare care să-i încurajeze pe membrii lor să arate pe etichetă cantitatea de probiotice dintr-un produs, sub forma unităților de formare a coloniilor (Colony Forming Units – CFU) și pentru a identifica genul, specia și tulpina pentru fiecare microorganism din produs.

„Cred mai mult în autoreglementare decât în măsurile de reglementare ale autorităților”, adaugă el.

CRN si IPA vizează ca toate companiile ce fabrică produse alimentare și băuturi care conțin probiotice să implementeze aceste recomandări până în ianuarie 2018.