Mazare non-omg cu un continut de proteina mai mare cu 50% decat in mod traditional

0
218

Firma de productie a materialului saditor Equinom, din Israel, a dezvoltat noi tipuri de mazare, mazare furajera si naut, care contin cu 50% mai multa proteina decat alternativele disponibile in comert si cauta in prezent producatori de alimente care sa utilizeze faina din aceste noi tipuri de mazare in retetele lor si care ulterior sa ofere reactii in legatura cu utilizarea sa.

Compania israeliana, care a beneficiat recent de o investitie de 4 milioane de dolari din partea fondului de investitii Fortissimo Capital, utilizeaza tehnici non-OMG pentru a realiza seminte imbunatatite. Dupa ce a dezvoltat un soi de seminte de susan care poate fi recoltat mecanic – o schimbare despre care se spune ca va influenta in mod fundamental evolutia pietei de seminte de susan, estimata la o valoare de 8 miliarde de dolari, compania si-a indreptat in prezent atentia asupra domeniului proteinelor vegetale.

Soiurile de mazare cultivate in prezent in Uniunea Europeana au un continut mediu de proteine de 20%, iar Equinom urmareste sa creasca la cel putin 28%, sau cu aproape jumatate aceasta proportie.

Compania estimeaza ca soiul sau cu continut ridicat de proteine ar putea aduce castiguri in valoare de 250 de milioane de dolari pe piata globala, care proceseaza o jumatate de milion de tone de mazare in fiecare an.

„Intr-o piata care se confrunta cu cererea tot mai mare de surse de proteine sustenabile, non-OMG, pe baza de plante, o crestere a continutului de proteine reprezinta un castig financiar semnificativ pentru procesatorii de proteine si pentru companiile din sectorul alimentar”, spune compania.

Gil Shalev, fondatorul si CEO-ul companiei Equinom, a declarat ca firma sa contribuie astfel la crearea conditiilor de piata care vor reduce in cele din urma costul proteinei obtinute din mazare.

„Soiul este o combinatie unica de variatii genetice pe care le-am colectat la nivel mondial si le-am combinat intr-o singura planta prin metode clasice de incrucisare, nu prin OMG. Aceasta este o combinatie unica care nu a existat pana acum si am patentat-o deja, pentru a ne proteja inventia”, a declarat el pentru FoodNavigator.

Oamenii de stiinta ai Equinom au studiat sute de soiuri inainte de a stabili pe care le vor folosi pentru obtinerea soiurilor finale. Totusi, desi soiurile comerciale nu sunt programate a fi lansate pe piata inainte de 2020, Equinom poate furniza esantioane mici de faina producatorilor interesati sa incerce faina de proteine in retetele lor.

„Nu suntem specialisti in modul de procesare a proteinei sau a functionalitatilor acesteia, de aceea suntem foarte deschisi sa colaboram cu oricine pentru a ne oferi reactiile sale dupa utilizarea acesteia”, a spus Shalev. „Aceasta ne va ghida pentru a crea cele mai bune soiuri.”

Rezultate similare
Soiurile de plante cu un continut ridicat de proteine au, de asemenea, un randament la hectar similar cu cel al culturilor traditionale.

„Ideea nu a fost doar de a mari continutul de proteine, ci de a mentine si randamentul culturilor asa cum este el in prezent si de a obtine o recolta profitabila din punct de vedere comercial. Daca un agricultor canadian sau francez obtine un randament mediu de trei tone pe hectar, ar fi util pentru el sa obtina un continut mai mare de proteine, dar acest lucru nu ar trebui sa fie in detrimentul randamentului la hectar”, a spus Shalev.

In prezent, in faza de dezvoltare, Equinom a efectuat deja mai multe teste legate de randamentul la hectar, in colaborare cu o serie de fermieri din Canada. Semintele vor fi disponibile la preturi premium, dar totusi competitive, iar Equinom va colecta o serie de redevente pentru seminte, a declarat vicepresedintele companiei si director pentru dezvoltarea afacerilor, Avi Posen.

mazăreAcestea pot fi cultivate folosind aceleasi tehnici de productie pe care le utilizeaza in prezent agricultorii. Totodata, procesatorii ce utilizeaza tehnologii uscate ar trebui sa poata utiliza aceleasi echipamente, in timp ce procesatorii ce utilizeaza tehnologii umede ar putea avea nevoie de anumite reglaje suplimentare la unele echipamente.

Un profil nutitional imbunatatit
Calitatea proteinelor depinde deseori de modul in care acestea sunt utilizate in produsul final, dar Shalev a spus ca firma lucreaza la imbunatatirea continutului de aminoacizi si a factorilor anti-nutritionali, cum ar fi pezenta acidului fitic, care inhiba absorbtia fierului.

S cauta, de asemenea, trasaturi genetice care pot imbunatati functionalitatea, stabilitatea si solubilitatea proteinei.

„Intelegem ca piata este in cautarea unui randament ridicat, a unui continut proteic ridicat si a unei valori nutritionale ridicate”, a spus Posen. „Programul nostru ne permite sa lucram la toate aceste trasaturi in acelasi timp.”

In paralel, Equinom lucreaza de asemenea la imbunatatirea caracteristicilor fasolei mung, a favei si a lintei, desi cercetarile in cazul acestor culturi sunt in stadii mai putin avansate.