Orice monitorizare a comunicațiilor electronice ale angajaților trebuie adusă la cunoștința acestora în mod corespunzător, prin politicile interne ale angajatorului (de exemplu, politici de IT) și/sau reflectată în regulamentele interne ale angajatorilor, conform jurisprudenței CEDO.
Discriminarea, calomnia, expunerea calculatoarelor companiei la diverși viruși, pierderea productivității sau transferul de informații confidențiale, inclusiv tranzacțiile bazate pe informații confidențiale (inside trading) sunt câteva dintre repercusiunile pe care le poate avea folosirea inadecvată, în scopuri personale de către angajați a resurselor de comunicare la locul de muncă.
Drept urmare, monitorizarea sistemelor electronice de comunicații ale angajaților la locul de muncă poate părea (și de multe ori este) o modalitate bună de protejare a intereselor de afaceri ale angajatorilor, fiind utilizată frecvent de mulți angajatori. Puțini sunt însă angajatorii care sunt conștienți că, efectuată în mod necorespunzător, o astfel de monitorizare poate duce la încălcarea dreptului la viață privată a angajaților și a drepturilor lor derivate din legislația privind protecția prelucrării datelor cu caracter personal.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (”CEDO”) în celebrul caz Copland vs. Marea Britanie (3 aprilie 2007), în care o angajată a unui colegiu din Țara Galilor a susținut că drepturile sale la viață privată și corespondență i-au fost încalcate prin monitorizarea de către angajatorul său a apelurilor telefonice, e-mail-ului și traficului de internet la locul de muncă, a statuat că articolul 8 a fost încalcat de angajatorul său și a condamnat statul britanic la daune morale. CEDO a susținut în acest caz că apelurile telefonice efectuate de la locul de muncă sunt incluse în conceptul de ”viață privată” și ”corespondență”. Mai mult, CEDO a statuat că și e-mail-urile transmise de la locul de muncă ar trebui protejate în aceeași măsură, la fel ca și informațiile obținute din monitorizarea utilizării în scopuri personale a internetului.
În cazul de față, reclamanta nu a fost informată că apelurile sale ar putea fi monitorizate, prin urmare aceasta se aștepta în mod rezonabil la respectarea caracterului privat al apelurilor făcute de pe telefonul de serviciu. Conform CEDO, aceeasi prezumție ar trebui să se aplice și în cazul e-mail-urilor și utilizării internetului.
De aceea, orice monitorizare a comunicațiilor electronice ale angajaților trebuie adusă la cunoștința acestora în mod corespunzător, prin politicile interne ale angajatorului (de exemplu, politici de IT) și/sau reflectată în regulamentele interne ale angajatorilor. În toate cazurile, interesul angajatorului pentru monitorizarea angajaților săi trebuie balansat astfel încât să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale angajaților.
Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (”Convenția”), ratificată de România în 1994, consacră în articolul 8 dreptul oricărei persoane la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. Dreptul la viața intimă, familială și privată, precum și secretul corespondenței sunt drepturi fundamentale consacrate și prin Constituția României.
