Romania a realizat peste 30 de milioane de tone de cereale in 2018

0
271

Romania a realizat anul acesta peste 30 de milioane de tone de cereale, fata de 27 de milioane de tone anul trecut, productiile de porumb si floarea soarelui ocupand primul loc in Uniunea Europeana, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea.

“Productia de cereale de anul acesta depaseste 30 de milioane de tone. La floarea soarelui am realizat peste 3,35 milioane de tone si suntem pe primul loc in Uniunea Europeana (UE), fiind cea mai mare productie de pana acum. La porumb mai avem de recoltat 0,5% din suprafata in judetele din centrul tarii, dar pana in prezent am depasit 18 milioane de tone. Si la porumb suntem pe primul loc in UE”, a spus Daea. Suprafata insamantata anul acesta cu porumb a fost 2,415 milioane hectare iar la floarea soarelui de 1,01 milioane hectare.

Ministrul Agriculturii a precizat ca, in cateva zile, vor fi anuntate datele definitive privind productiile obtinute in aceste an, dar si randamentul.

In acest an, recolta de grau a depasit 10,2 milioane de tone, cu peste 2,3% mai mare fata de anul trecut cand s-a cifrat la 10 milioane de tone, desi, potrivit sefului MADR, a fost un an greu, in care “Romania a fost ravasita de o serie intreaga de fenomene naturale extreme”.

Recolta de cereale paioase de vara a ajuns la 12,8 milioane de tone, in crestere usoara, sub 1%, fata de anul trecut, cand a fost de 12,7 milioane de tone, cu o productie medie de 4.655 kg/ha, comparativ cu anul trecut, de 4.598 kg/ha.

Anul trecut, Romania a raportat o productie totala de cereale de aproape 27 de milioane de tone, adica 1,4 tone pe fiecare roman, cu recorduri istorice la grau, mazare, orz, floarea-soarelui, soia, porumb, cartofi, struguri si porumb. Productia de grau, secara si triticale a fost de circa 10 milioane de tone, cu un randament de 4,83 tone la hectar, in timp ce la porumb, recolta “a sarit” la 14,5 milioane de tone, cu o medie aproape 6 tone la hectar. Si la floarea-soarelui a fost consemnata o productie record de 3,167 milioane de tone in 2017, cu un randament de 2,72 tone la hectar.

agriculturaIn Romania, cerealele ocupa 60% din suprafata tarii.
In data de 25 octombrie, Asociatia generala a producatorilor de porumb (AGPM), citata de cotidianul Le Monde, estima ca Romania ar urma sa recolteze in acest an intre 14,5 si 15 milioane tone de porumb, comparativ cu doar 11,8 milioane de tone cat va recolta Franta, ceea ce inseamna ca Romania va prelua coroana de cel mai mare producator european de porumb, “vampirizand” piata europeana a porumbului.

In randul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), Romania ocupa, in 2017, primul loc la floarea soarelui (in functie de suprafata cultivata si de productia realizata), locul intai la porumb boabe in functie de suprafata cultivata si locul doi la productia realizata, dupa Franta. De asemenea, la grau era pe locul cinci atat la suprafata cultivata, cat si la productie.

Datele publicate pe 16 noiembrie de Oficiul European de Statistica (Eurostat) au aratat ca Romania era a opta putere agricola a Uniunii Europene in anul 2017.

“Productia agricola a Uniunii Europene a avut o valoare de 432,6 miliarde de euro in 2017, cu 6,2% mai mare decat in 2016, statele membre cu cea mai mare productie agricola totala fiind Franta (72,6 miliarde de euro sau 17% din totalul UE), Germania (56,2 miliarde euro sau 13%), Italia (55,1 miliarde euro sau 13%)”, conform Eurostat.

Locurile urmatoare sunt ocupate de Spania (50,6 miliarde euro sau 12%), Marea Britanie (31,8 miliarde euro sau 7%), Olanda (28,9 miliarde euro sau 7%), Polonia (24,9 miliarde euro sau 6%) si Romania (17,5 miliarde euro sau 4% din totalul UE).

In Romania, valoarea productiei agricole totale a crescut anul trecut cu 13,2%, in principal ca urmare a unei cresteri de 17,9% a valorii culturilor agricole, de 8,8% a valorii productiei animale si de 5,1% a valorii serviciilor agricole.