Importam cu 25% mai putin lapte brut

Cantitatea de lapte brut importat de catre unitatile procesatoare a scazut cu 25,2% (19.231 tone) in primele sapte luni ale anului, in raport cu acelasi interval din 2018, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

In total, in primele sapte luni, Romania a importat 57.150 tone de lapte brut.
Unitatile de procesare au colectat de la exploatatiile agricole si centrele de colectare o cantitate totala de lapte de vaca de 686.336 tone, in crestere cu 3,1% (20.727 tone) fata de aceeasi perioada din 2018.

In perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2019, au fost inregistrate cresteri ale productiei la lapte de consum cu 8,1% (14.160 tone), lapte acidulat (iaurt, iaurt de baut, lapte batut si alte produse lactate similare) cu 6,9% (8.584 tone), smantana de consum – 1.401 tone (+3,7%) si branzeturi – 870 tone (+1,5%).

Productia totala de lapte de consum a ajuns la 189.158 tone la finele lunii iulie, cea de lapte acidulat la 132.614 tone, iar productiile de smantana de consum si branzeturi au totalizat 39.645 tone, respectiv 58.494 tone. Numai productia de branzeturi din lapte de vaca a fost, in perioada analizata, de 49.096 tone.

In schimb, productia de unt a scazut cu 139 tone (-2,3%) in primele sapte luni ale anului, fata de aceeasi perioada din 2018, la 6.008 tone.

produs montanFata de luna corespunzatoare din anul precedent, in luna iulie 2019 cantitatea de lapte de vaca colectata de unitatile procesatoare a scazut cu 2.547 tone (-2,4%). Productia a scazut la unt cu 191 tone (-20,6%), smantana de consum cu 98 tone (-1,7%) si branzeturi cu 84 tone (-0,9%), iar cresteri ale productiei s-au inregistrat la lapte de consum cu 3.147 tone (+13,6%) si lapte acidulat (iaurt, iaurt de baut, lapte batut si alte produse lactate similare) cu 1.771 tone (+9,8%).

Cantitatea de lapte brut importat de catre unitatile de procesare a scazut in luna iulie 2019 cu 219 tone (-3,2%) fata de luna corespunzatoare din anul precedent.