Ziua Internationala a Sigurantei Alimentare

GFSI, CHR_HANSEN_siguranta_alimentara4

Prima zi mondiala a sigurantei alimentare, adoptata de Adunarea Generala a ONU in decembrie 2018, a fost celebrata la 7 iunie 2019, avand ca tema “Siguranta alimentara, treaba tuturor” (Food Safety, Everyone’s Business), noteaza site-ul Organizatiei Mondiale a Sanatatii www.who.int, potrivit AGERPRES.

„Ziua mondiala a sigurantei alimentelor este o oportunitate pentru ca toate partile implicate sa creasca gradul de constientizare si sa isi intareasca eforturile pentru a se asigura ca alimentele pe care le consumam sunt sigure”, anunta ANSVSA intr-o postare pe o retea de socializare.

In acest an, pe perioada Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene, autoritatile din tara noastra au contribuit la modernizarea Legii Generale a Alimentului, obiectivele principale fiind:

– transparenta in evaluarea riscurilor de-a lungul lantului alimentar;
– guvernarea consolidata a EFSA;
– independenta si verificarea studiilor;
– comunicarea riscului.

Siguranta alimentara presupune absenta riscurilor alimentare care ar putea afecta sanatatea consumatorilor. Aceste riscuri pot fi de natura microbiologica, chimica sau fizica si adesea nu pot fi observate cu ochiul liber: bacterii, virusuri sau reziduuri de pesticide sunt doar cateva exemple, noteaza pagina www.un.org/en/events/foodsafetyday/.

Siguranta alimentara detine un rol esential in mentinerea hranei in starea adecvata la fiecare etapa din lantul alimentar: de la productie, recoltare, procesare, depozitare, distributie pana la preparare si consum.

contaminateCu o statistica de 600 de milioane de imbolnaviri din cauze alimentare, anual, hrana nesigura reprezinta o amenintare pentru sanatatea umana si economie, afectand in mod disproportional persoane vulnerabile si marginalizate, in special femei si copii, populatii afectate de conflicte si migranti, mai arata sursa citata anterior. Aproximativ 3 milioane de persoane din intreaga lume – in tari dezvoltate si in curs de dezvoltare – isi pierd viata anual din cauza calitatii hranei si a apei.

In conditiile unei lumi tot mai complexe si interconectate, unde lanturile alimentare valorice sunt tot mai lungi, standardele si reglementarile capata o importanta si mai crescuta in mentinerea sigurantei. Siguranta alimentara contribuie la prosperitatea economica, stimularea agriculturii, o piata libera, turism si dezvoltare durabila.

Respectarea standardelor globale, stabilirea unor controale sistematice, inclusiv raspunsuri in caz de urgenta, accesul la apa curata, aplicarea practicilor potrivite in agricultura (terestre, acvatice, zootehnie, horticultura), intarirea managementului de siguranta in utilizarea alimentelor de catre operatorii din alimentatie si construirea unor obiceiuri de a face alegeri sanatoase reprezinta cateva modalitati in care guvernele, organizatiile internationale, oamenii de stiinta, sectorul privat si societatea civila pot participa la siguranta alimentara.

Ziua inaugurala a sigurantei alimentare va aduce oportunitatea de a trasa concluziile celor doua conferinte privind siguranta alimentara, de a discuta despre modalitati in care siguranta alimentara poate stimula dietele sanatoase si de analiza modalitatile in care ONU poate sustine eforturile de imbunatatire a sigurantei alimentare.

Conform site-ului ONU, siguranta alimentara reprezinta totodata cheia pentru indeplinirea mai multor Obiective de Dezvoltare Durabila:

Obiectivul 2: nu exista securitate alimentara fara siguranta alimentara. Oprirea foametei inseamna accesul tuturor la hrana sigura, nutritiva si suficiente pe tot parcursul anului;

Obiectivul 3: Siguranta alimentara are un efect direct asupra sanatatii si aportului nutritional. Bolile de aceasta natura pot fi prevenite;

Obiectivul 12: Cand tarile isi intaresc capacitatile in reglementare, cercetare si tehnologie inainteaza spre modele mai durabile in productia si consumul de alimente;

Obiectivul 17: O lume globalizata cu exporturi anuale de hrana evaluate de 1.600 de miliarde de dolari si cu sisteme complexe presupune o colaborare internationala in toate sectoarele pentru siguranta alimentara.

In Romania, echipa proiectului SafeConsume, finantat de Uniunea Europeana prin programul de cercetare si inovare Orizont 2020, in care Facultatea de Stiinta si Ingineria Alimentelor de la Universitatea ”Dunarea de Jos” din Galati este partenera, a sarbatorit Ziua internationala a sigurantei alimentare impreuna cu copiii si cadrele didactice de la o gradinita si o scoala din Galati, unde vor avea loc activitati interactive legate de transmiterea microorganismelor si respectarea regulilor de igiena a mainilor.

Totodata, in cadrul evenimentului va fost prezentata varianta in limba romana a programului e-Bug (e-Bug.eu), destinat scolarilor si cadrelor didactice implicate in educatia scolarilor, conform www.ugal.ro.