Piata carnii de vita din UE ramane “fragila”

0
889
carne_de_vita

Piata carnii de vita din UE ramane “fragila”Asociatia agricultorilor europeni Copa-COGECA a cerut Comisiei Europene sa temporizeze discutiile cu privire la acordurile bilaterale de liber schimb, spunand ca intrarea in vigoare a acestora ar putea avea un efect “catastrofic” asupra sectorului carnii de vita.

Intr-o intalnire la nivel inalt cu oficiali ai Comisiei Europene, reprezentantii Copa-COGECA au subliniat ca fermierii din UE se confrunta deja cu problema preturilor mici din acest sector si au adaugat ca aceste greutati s-ar agrava in cazul in care negocierile comerciale bilaterale cu America Latina s-ar finaliza cu intrarea in vigoare a unui astfel de acord.

UE este implicata de ceva timp in negocieri comerciale cu blocul comercial Mercosur al tarilor din America Latina – bloc care include Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay si Venezuela. In ciuda faptului ca discutiile sunt in prezent intrerupte, reluarea lor este considerata a fi o prioritate pe agenda presedintiei olandeze, arata reprezentantii Copa-COGECA.

Colaps total

Asociatia agricultorilor europeni a avertizat anterior ca in cazul liberalizarii comertului cu carne cu Mercosur, s-ar ajunge in cele din urma la “colapsul total al sectorului carnii de vita din UE” si ar provoca daune care s-ar cifra la aproximativ 25 miliarde € (27 miliarde $).

“Exista probleme serioase pe piata carnii de vita si manzat din UE si sectorul este foarte fragil,”, a declarat Jean-Pierre Fleury, presedintele grupului de lucru pentru carnea de vita si vitel din cadrul Copa si COGECA.

“Productia de carne de bovine este singura sursa de venit pentru fermierii specializati pe carnea de vita in cazul in care nu exista si un alt tip de activitate agricola generatoare de venit. Iar veniturile agricole ale fermelor de bovine din UE se situeaza la jumatate fata de media unei ferme agricole din UE cu o valoare de medie in jur de 14.000 €/an. Prin urmare, avem nevoie de un instrument care poate monitoriza indeaproape situatia actuala si noile tendinte, care ar putea fi un observator al pietei de carne de vita, care ar trebui sa aiba intalniri periodice cu reprezentantii fermierilor.

“Avem nevoie, de asemenea de o strategie dinamica de export si solutii pentru export, in special atunci cand unii dintre partenerii nostri comerciali cheie mentin bariere de intrare pe pietele lor, prin implicarea Bancii Europene de Investitii. Exista, de asemenea, putine progrese atunci cand vine vorba de deschiderea completa a pietelor din afara UE la exportul de carne de vita de calitate a UE.”