Ferma de insecte, inaugurata de Regele Olandei

0
1412
Olandei

Regele Willem-Alexander al Olandei a participat marti la inaugurarea uneia dintre cele mai moderne ferme de insecte din Europa, o industrie aflata in plin avant, despre care autoritatile olandeze considera ca va contribui in viitor la mentinerea agriculturii intr-un registru sustenabil, informeaza DPA.

Ferma vizitata de suveranul Olandei este prima de acest fel care va produce in sistem intensiv un tip special de hrana pentru animale, bogata in proteine si provenind din insecte, in principal prin inmultirea larvelor de Hermetia illucen (musca “soldatul-negru”), potrivit Protix, compania care administreaza ferma si fabrica vizitate de suveranul olandez.

Acest nou tip de hrana pentru animale ar putea sa faca productia de carne, peste si oua sa devina mai sustenabila.

Nevertebratele precum musca “soldatul-negru” si viermele-de-faina reprezinta “o sursa alternativa promitatoare” de proteine, potrivit ministrului olandez al Agriculturii, Carola Schouten, care a participat si ea la evenimentul de marti, organizat in Bergen op Zoom, un oras din sudul Olandei.

Hrana pentru animale obtinuta din insecte este in prezent legala doar in domeniul pisciculturii in cadrul Uniunii Europene, insa unul dintre cofondatorii companiei Protix, Tarique Arsiwalla, a declarat pentru DPA ca se asteapta ca interdictiile ce vizeaza folosirea acestui tip de hrana in crescatoriile de pasari si de porci sa fie ridicate in viitorul apropiat.

Protix este deja cel mai mare crescator de insecte din lume si mizeaza pe o piata in crestere, in contextul in care clientii devin tot mai constienti de importanta aspectului ecologic.

Arnold van Huis, cercetator la Universitatea Wageningen, a spus ca interesul fata de acest sector al agriculturii este intr-adevar in crestere:

“Productia (de insecte, n.r.) este mai ieftina si pune o presiune mult mai mica asupra mediului…..Insa nu trebuie sa va asteptati ca insectele sa devina alimente pentru oameni in Occident prea curand”, a adaugat el.