România și-ar putea asigura, la acest moment, în întregime, necesarul de alimente al populaţiei, este concluzia unui studiu realizat o platformă specializată în oferirea de informaţii actualizate în timp real despre datele financiare şi juridice ale companiilor.
Conform reprezentanţilor Termene.ro citați de Agerpres, în prezent, veniturile generate de întregul sector agricol al României s-au apropiat de 40 miliarde lei, în creştere de la aproximativ 30 miliarde lei cât înregistra în anul 2015 (cel mai slab an din ultimii cinci ani).
De asemenea, valoarea comercializată de aceste companii reprezintă, în medie, 65% din valoarea de vânzare a produselor finite.
„Dacă în comerţ vorbim de raportul preţ de achiziţie – preţ de vânzare marfă, în producţie discuţia pleacă de la raportul materie primă – produs finit pentru care exemplificăm cu o moară de făină. Materia primă – grâul 1,5 kg asigură produsul finit – făina – 1 kg. Preţul de achiziţie al grâului este de 1,2 – 1,5 lei (până într-un leu/kg), iar preţul făinii la ieşirea din fabrică este de 2,5 – 3 lei. Rezultă aşadar că jumătate din preţul făinii este costul grâului din care este fabricată. Luând acest exemplu extrem de simplu şi aplicat la nivel macroeconomic, putem deduce că materia primă vândută în România are potenţialul de a asigura funcţionalitatea industriei alimentare”, apreciază Adrian Dragomir, CEO Termene.ro.
Datele prezentate în studiul de specialitate arată că, în intervalul 2014 – 2018, necesarul de consum din România ar fi putut fi acoperit în proporţie de 100% de capacităţile de procesare interne, pe când în cazul anului 2019 previziunile specialiştilor indică un grad de acoperire ce se apropie de 100%.
„Cei mai buni ani din acest punct de vedere au fost anii 2015 şi 2016, când capacitatea României a depăşit cu peste 10% din consum”, se notează în cercetare.
1 din 5 angajați în industria alimentară sunt din București
La capitolul angajaţilor din industria alimentară din România, 1 din 5 se află pe raza municipiului Bucureşti.
„Probabil că în contextul crizei cu care se confruntă în acest moment lumea, unii dintre cei mai esenţiali angajaţi din mediul privat sunt cei care activează în industria producţiei alimentare. La nivelul anului 2018, ultimul pentru care datele sunt complete, în România erau angajate aproximativ 190.000 de persoane în acest domeniu. Datele previzionate pentru anul 2019 indică o valoare aproximativ similară cu o uşoară creştere, însă fără a exista schimbări fundamentale. Principalele capacităţi de producţie alimente ale României sunt grupate în jurul municipiului Bucureşti, unde există peste 17 mii de angajaţi în astfel de infrastructuri, urmat de Prahova cu peste 11 mii angajaţi şi Ilfov cu aproximativ 10 mii. La polul opus, cele mai puţine unităţi de producţie sunt în judeţele din sudul României şi din regiunea de sud-vest, unde cu puţine excepţii există sub 3.500 de angajaţi/judeţ”, susţin specialiştii.