Dosare penale pentru braconaj piscicol in Delta Dunarii

0
1109

Au fost scoase din apele Dunarii si Marii Negre 2,5 km de plase montate ilegal de braconieri pentru recoltarea speciilor protejate precum si zeci de vintire de balta de-a lungul canalelor Deltei Dunarii. Echipele mixte de control au prins in flagrant ambarcatiuni din care se pescuiau ilegal specii precum nisetru, pastruga, calcan, limba de mare si se recoltau inclusiv exemplare de delfini.

Controlul s-a realizat din dispozitia ministrului Mediului, Apelor si Padurilor, Cristiana Pasca Palmer, cu echipe mixte formate din comisari ai Garzii Nationale de Mediu, inclusiv din comisariatele judetene din tara, reprezentanti ai Serviciului de Politie “Delta Dunarii” si ai IPJ Tulcea.

braconaj2Echipele care au surprins activitati de braconaj in Delta Dunarii au actionat in perioada 24-26 mai 2016, iar zona de desfasurare a controlului a cuprins aproape intreg arealul Deltei Dunarii, lacurile interioare, incluzand complexul lagunar Razelm – Sinoe si zona litorala a Marii Negre, intre Golful Musura si Edighiol (localitatile Sulina si Sinoe).

In cadrul acestei actiuni de control, echipele mixte de comisari si politisti au actionat in baza unui plan comun, aprobat la nivelul conducerilor Garzii Nationale de Mediu si Politiei Romane, care urmareste prevenirea si combaterea braconajului piscicol si a comertului ilegal cu produse piscicole.

”Echipele au actionat in plina perioada de prohibitie: am vrut sa-i surprindem pe cei care nu tin cont de constrangerile legale. Din pacate, de prea mult timp legea se incalca repetat si cu buna stiinta in Delta Dunarii, producand pagube insemnate capitalului natural unic de acolo. De aceea, am dispus Garzii Nationale de Mediu sa desfasoare controale inopinate, in aceasta perioada, pe intreaga suprafata a Rezervatiei. Totodata, am cerut Garzii sa nu se limiteze la actiuni punctuale, ci sa faca aceste verificari in mod continuu, deoarece obiectivul nostru este sa reducem, pe cat posibil, fenomenul braconajului din Delta Dunarii”, a declarat ministrul Cristiana Pasca Palmer.

braconaj3In urma controalelor, au fost intocmite 4 dosare de urmarire penala pentru braconaj si au fost confiscate 2 ambarcatiuni surprinse in flagrant. De asemenea, au fost aplicate contraventii de peste 10.900 de lei si scoase din apele Dunarii 2.5 km de plase montate ilegal de braconieri pentru recoltarea speciilor protejate.

Astfel, in data de 24.05.2016, in urma controalelor desfasurate pe Marea Neagra, au fost identificate in submersie 15 setci tip ohane, in care se aflau capturate 35 de exemplare de pesti si mamifere marine (24 exemplare de pastruga, 4 exemplare de nisetru, 6 exemplare de calcan, 2 exemplare limba de mare, 2 exemplare de delfin, 1 exemplar de rechin). Exemplarele vii au fost returnate mediului natural.

braconaj5La aceeasi data, o alta echipa mixta de control, aflata pe Dunare – Bratul Sf. Gheorghe, a surprins in flagrant doua persoane in timp ce braconau cu 2 setci de scrumbie dintr-o ambarcatiune de tip Lotca, fara a detine licenta de pescuit sau brevet pentru conducerea ambarcatiunii. La momentul respectiv, acestia capturasera 12 exemplare din specia rizeafca, cantitate de peste care a fost confiscata si predata spre valorificare. De asemenea, ambarcatiunea si motorul au fost ridicate in vederea confiscarii, iar persoanelor in cauza li s-a intocmit dosar penal.

Tot pe Dunare – Bratul Sf. Gheorghe, a fost depistat in flagrant un barbat in timp ce pescuia cu un vintir, in perioada de prohibitie, dintr-o ambarcatiune de tip Lotus, echipata cu motor. Acestuia i s-a intocmit dosar penal, iar vintirul, ambarcatiunea, motorul si rezervorul au fost confiscate.

braconaj8La aceasta actiune au participat 17 comisari al Garzii de Mediu si 17 politisti, fiind folosite 6 ambarcatiuni din dotarea GNM si 6 ambarcatiuni de interventie din dotarea I.G.P.R – S.P.D.D. In perioada urmatoare, Garda Nationala de Mediu in colaborare cu Politia Romana vor continua actiunile de combatere a braconajului piscicol, cu precadere in zonele in care se suspecteaza ca se desfasoara astfel de activitati.