Evita re-etichetarea produselor, retragerea de la raft sau amenzile, participa la ESE!

0
558

Legile românești, dar și cele europene sunt uneori modificate, astfel încât viața producătorului român devine din ce în ce mai grea.

Necunoașterea temeinică a tuturor acestor legi este de neconceput de către autorități, iar amenda este doar cel mai mic rău ce se poate întâmpla. Mărfurile pot fi retrase de pe piață, cu costuri foarte mari și se poate cere re-etichetarea produselor, cu costuri și mai mari. În cel mai rău caz, se poate începe chiar și urmărirea penală, sub învinuirea de fals, făcut cu bună știință. De la extaz la agonie poate fi un singur pas. Prin urmare, riscurile sunt destul de mari.

Pentru a veni în sprijinul producătorilor de alimente și de suplimente din România, care ar trebui să cunoască în mod clar/fără posibilități de interpretare (cu toate capcanele sale lingvistice) noua legislație în domeniu, revista RO.aliment organizează în premieră națională seminarul – “ESE – Etichetare. Siguranță. Etică”, care se va desfășura la București în perioada 9-10 noiembrie 2016.

Scopul acestui eveniment este de a facilita dialogul dintre producători și specialiști dar si pentru  a da răspunsuri la cele mai complicate întrebări privind etichetarea, siguranța și etica.

Din acest motiv am invitat cei mai importanți specialiști români în domeniu: reprezentanții autorităților de control: ANPC, ANSVSA, Ministerul Sănătății, dar și consultanți în etichetare, precum și reprezentanți ai consumatorilor, adică ai ONG-urilor de profil. Seminarul este organizat de revista RO.aliment în parteneriat cu IBA – Institutul de Bioresurse Bucuresti si NSF Euro Consultants – Bucharest și  se adresează tuturor producătorilor de alimente și de suplimente alimentare din România.

Prezentările susținute de specialiștii invitați vor fi interactive si aplicate. Dumneavoastră le veți pune întrebările, iar dumnealor vă vor da răspunsurile.

CUI SE ADRESEAZĂ

  • Specialiștilor din departamentele de Calitate și/sau Producție
  • Directorilor de fabrică, directorilor generali, patronilor
  • Specialiștilor din departamentele de Cercetare-Dezvoltare
  • Departamentelor de Marketing și de Vânzări.

LOCAȚIE ȘI DATĂ

RAMADA PLAZA

  • ZIUA 1 – 9 NOIEMBRIE, INDUSTRIA ALIMENTARA
  • ZIUA 2 – 10 NOIEMBRIE, SUPLIMENTE ALIMENTARE

INVITAȚI/SPEAKERI 

  • Paul Anghel, Director General ANPC – Confirmat
  • Anica Popa, Şef Serviciul Produse şi Servicii Alimentare şi Nealimentare ANPC
  • Radu Roatiș, Președinte ANSVSA – Confirmat
  • Robert Chioveanu, Șef Serviciu ANSVSA – Cofirmat
  • Tatomir Elena, Director General MADR
  • Dorin Cojocaru, Președinte APRIL – Confirmat
  • Sorin Mierlea,Președinte InfoCons – Confirmat
  • Nastasia Belc, Director General IBA  – Confirmat
  • Cristian Popa, autor al cartii “Etichetarea alimentelor prin exemple” – Confirmat
  • Tatiana Onisei, biolog, Șef serviciu SNPMAPS din IBA – Confirmat
  • Mihai Petrică Marcoci, Lect. Univ. Dr. Academia Alexandru Ioan Cuza – Confirmat
  • Reprezentant Ministerul Sanătății

TEMATICĂ – Produse alimentare, 9 noiembrie

Regulamentul 1169/2011 – Dificultăți; interpretări; subtilități
Regulamentul 1169/2011 – Declarația Nutrițională obligatorie
Etichetarea laptelui – Legea 88/2016
Legea 150/2016 – Etichetarea originii carnii, greu de pus în practică;
Marketingul mincinos
Etichetarea la limita legii
Intergritatea alimentelor
Frauda în industria alimentară
Noutăți legislative – ce trebuie să știm
Ambalarea – între food safety și marketing
Alte legi ce trebuie cunoscute

TEMATICĂ – Suplimente alimentare, 10 noiembrie
Recomandări; voluntar vs obligatoriu
Recomandări de sănătate – noutăți
Directiva suplimentelor alimentare
Dietetic – pro sau contra
Siguranță-calitate-marketing
Etichetarea corectă a suplimentelor alimentare
Suplimente: tips & tricks

Taxa de inscriere/zi: 150 euro + TVA

Pentru inscrieri online va rugam completati formularul de inscriere accesand link-ul urmator:

MĂ ÎNSCRIU!

Informatii suplimentare la 0040 31 436 41 91, 0040 744 162 991, sau office@roaliment.ro.