Slovenia, care va prelua președinția Consiliului UE, în a doua parte a acestui an, și-a propus să facă mai transparentă etichetarea originii pentru amestecurile de miere.

Acest lucru ar aduce beneficii producătorilor și consumatorilor, spune Darja Majkovič, directorul general al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Alimentației din Slovenia.

Slovenia este bine plasată pentru a supune atenției întregului bloc UE, etichetarea originii, deoarece se pregătește să preia președinția Consiliului UE în iulie. Președinția este preluată prin rotație de statele membre la fiecare șase luni. Statele membre care dețin președinția lucrează împreună în grupuri de trei, numite „trios”.

Trio-ul actual este format din Germania, care a predat recent președinția, Portugalia și Slovenia, care va deține președinția 1 iulie – 31 decembrie 2021.

Potrivit directorului general al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Alimentației din Slovenia, Darja Majkovič, care a reprezentat ieri președinția viitoare la un eveniment al Forumului alimentar european (FEP), există spațiu pentru îmbunătățirea transparenței etichetării produselor alimentare în întregul bloc în special în ceea ce privește amestecurile de miere.

Care sunt noutățile despre etichetele curente miere?

miere, romaneasca, produs montanÎn prezent, mierea comercializată în Uniunea Europeană trebuie să afișeze originea geografică pe etichetă. Cu toate acestea, dacă produsul este alcătuit dintr-un amestec de miere provenind din mai multe state membre sau țări terțe, operatorii din sectorul alimentar pot fi mai puțin specifici.

Mărcilor li se solicită să indice că amestecul lor de miere provine din mai multe state membre prin introducerea mențiunii „amestec de miere din UE” pe etichetă. În cazul în care produsul este un amestec de miere din mai multe țări din afara UE, mențiunea va fi „amestec de miere din afara UE”; iar un amestec de miere din UE și din afara UE ar trebui indicat prin „amestec de miere din UE și din afara UE”.

Această etichetare „vagă” a țării de origine este inadecvată, potrivit Majkovič. Astăzi, consumatorul nu știe din care țară din UE sau țară terță provin amestecurile multi-originare și nici nu li se oferă informații despre procentul de conținut de miere din aceste țări, le-a spus aceasta delegaților.

Strategia Farm to Fork (F2F) pune mult accent pe abilitarea consumatorilor de a avea informații transparente și credem că această inițiativă privind etichetarea amestecurilor de miere ar fi o problemă importantă care trebuie abordată”, a spus ea, subliniind că Slovenia speră să vadă „evoluții” în această privință până la sfârșitul anului 2022.

Mierea de albine din țară terță înțeapă producătorii din UE la preț?

Nu numai că etichetele de origine mai detaliate ar evita înșelarea consumatorului, dar ar contribui la stabilirea unor practici de piață mai echitabile, s-a spus.

Este de primă importanță ca mierea și amestecurile de miere comercializate în UE să respecte aceleași standarde de etichetare pentru a asigura o concurență loială”, a spus directorul general.

În raportul Comisiei Europene din 2016 către Parlamentul European și Consiliu privind apicultura, este subliniat costul producției de miere în UE – comparativ cu producătorii din țări terțe. „Apicultorii din UE trebuie să facă față multor provocări pentru a-și menține stupii și producția de miere”, a menționat Comisia.

Costurile în creștere, o concurență puternică din partea importurilor ieftine de miere din țări terțe, pierderi de colonii, boli, invadatori ai stupilor de albine combinate cu un o hrană din ce în ce mai slabă calitativ exercită o presiune asupra sectorului.“

În UE, prețurile mierii „variază foarte mult” în funcție de calitate și de punctul de vânzare. În Polonia, mierea multi-florală poate fi achiziționată la 2,54 € / kg, în timp ce mierea multi-florală produsă în Marea Britanie vândută la locul de producție poate avea un preț de până la 15,18 € / kg.

În comparație cu prețurile unor țări terțe, contrastul este puternic. În 2015, UE a achiziționat jumătate din importurile sale de miere (aproximativ 100 000 de tone) din China. Prețul mediu unitar de import în acel an pentru mierea chineză a fost de 1,64 EUR / kg – comparativ cu 3,78 EUR / kg al UE.

Datorită costurilor mai mari de producție din bloc, producătorii din UE „cu greu” pot concura cu mierea importată, a spus Majkovič.

Din nou, acest lucru are consecințe pentru consumator, a continuat ea. Consumatorii își exprimă opinia cu privire la dorința lor de a obține mai multe informații despre alimentele pe care le consumă. Și, „în multe locuri”, prețul este încă rege când vine vorba de factorii de decizie de cumpărare, a remarcat oficialul sloven.

Majkovič este îngrijorat de inegalitatea informațiilor partajate, în condițiile în care amestecurile care încorporează miere mai ieftină din țări terțe sunt mai ieftine decât mierea cu o singură origine, care indică în mod clar locul unde a fost produsă.

Consumatorii care optează pentru produse mai ieftine pot primi mai puține informații decât [cei] care aleg produse mai scumpe”, a spus ea. „Suntem de părere că … cetățenii UE ar trebui să beneficieze de aceeași calitate și fiabilitatea informațiilor, indiferent de prețul produselor.“