Modificările legii 150, scandalul calității produselor alimentare importate pe piața estică și decizia CNA de a interzice apariția minorilor până în 15 ani în reclamele la produsele alimentare. Sunt temele abordate într-un interviu acordat în exclusivitate pentru revista noastră de Mihai Vișan, directorul executiv al Romalimenta și speaker la editia 2 a Expo – Conferinței „Produsul românesc – realități și perspective în 2017”, ce va avea loc în perioada 10 – 11 mai la București.
RO.aliment: Ce înseamnă în viziunea dvs. acest „parteneriat direct” între producător şi hipermarket? Care ar fi diferenţa dintre noua sintagma şi „lanţul scurt”?
Mihai Vişan: Parteneriatul direct este mai puţin restrictiv, pentru că el se referă la relaţia dintre retail şi grupuri de producători, cooperative şi chiar societăţi agroalimentare fără intermediari şi cu un contract pe minimum 1 an. Cred că se rezolvă o problemă insolubilă. La 15 ianuarie, Ministerul Agriculturii trebuia să elaboreze normele. A făcut toate eforturile în acest sens. S-a consultat cu noi, mai ales cu organizaţiile din domeniul primar, dar nu s-a putut ajunge la o soluţie. Şi asta pentru că lanţul scurt pe care noi l-am preluat din legea europeană este ceva care nu are nicio legătură cu supermarketul. Lanţul scurt este tocmai relaţia directă dintre producător şi consumator, nu prin marile magazine. În Vest sunt acele târguri, pieţe volante din oraşe, unde producătorii vin cu produsele lor, cu produse care, la rândul lor, sunt minim procesate în uniatea de producere şi care sunt oferite direct consumatorilor. Parteneriatul direct care este ceva mai elastic poate rezolva dezideratul legii 150 de a facilita accesul producătorilor locali în marile magazine, fără a perturba relaţia comercială dintre producători, procesatori, comerciant şi consumator.
ROA: Cât de viabil vedeţi acest parteneriat în condiţiile în care fermierii şi micii producători s-au plâns în nenumărate rânduri că puterea lor de negociere este mult prea mică în raport cu cea a hipermarketului?
M.V.: Vorbim de o problemă mai vastă care se dezbate şi la nivel european şi care este o chestiune reală. Relaţia comercială dintre un producător mic şi un gigant pune anumite probleme. Atât România prin legea 321, cât şi alte state prin coduri de bune practici au încercat să echilibreze puţin această relaţie, dar în condiţiile în care noi, furnizorii, depindem foarte mult de câteva lanţuri de magazine, regulile sunt făcute de aceste magazine, pentru că noi suntem pierduţi dacă nu putem avea o relaţiei cu ei. Primul lucru pe care ar trebui să îl facă statul ar fi să mărească forţa acestor producători prin programe de susţinere a competitivităţii, prin stimularea asocierii în grupuri de producători şi cooperative. O barieră administrativă este ultima soluţie şi una foarte delicată, după cum s-a şi văzut.
ROA: Procentul de 51% a rămas în lege şi după ultimele discuţii în comisiile parlamentare. Numai că acum acest procent trebuie să se regăsescă în produsele vândute şi nu la raft, cum era până acum. Cum poate fi aplicat acest articol, în conditiile în care nimeni nu poate obliga clientul să cumpere un produs dacă acesta nu vrea? Sau va mai fi modificat în următoare perioadă?
M.V.: O asemenea prevedere nu există în legislaţia altor state. La prima vedere, ea este discriminatorie. Pe de altă parte, în Bulgaria s-a pus problema unui proiect de lege asemănător, care ajungea la vinuri şi băutori alcoolice la 70%. Autoritatea care reglementează competiţia la sud de Dunăre a fost total împotrivă. S-a pus problema că se restricţionează accesul pe piaţă, că se restrânge oferta şi asta nu poate fi în beneficiul consumatorului. Este elementar să îţi dai seama că dacă se restrânge competiţia fie preţurile cresc, fie calitatea scade. Cu cât o piaţă este mai deschisă, cu atât ea este mai benefică cumpărătorilor. Revenind la noi, sunt voci care susţin că în sectoarele de panificaţie şi de produse lactate, 51% este sub ceea ce se află pe rafturile marilor magazine în momentul acesta. Poate altfel stă situaţia la legume şi fructe. Tocmai de aceea, în ultima vreme am spus să facem nişte prevederi care să separe sectorul primar de procesare, pentru că noi avem o altă relaţie cu retailul şi pe noi nu ne avantajează deloc, dimpotrivă.
ROA: Printre modificări se numără şi scoaterea din textul legii a colţului de produse româneşti, a promovării pe care magazinele trebuiau să o facă alimentelor autohtone…
M.V.: Cu o frecvenţă stabilită de autoritatea locală. De câte ori vrea domnul primar, la fiecare sfârşit de săptămână facem câte un eveniment. Pe banii cui? Pe banii hipermarketului. Unde ajungem cu banii până la urmă? Cunoaştem. Aşa ceva era chiar incredibil. Nu poți să faci promoţii pe banii altora, indiferent cine sunt ei. Să vină statul şi să facă iarmaroace, târguri, hore, şezători, tot ce vrea, dar să facă pe banii lui, nu pe ai unui agent privat. Cum poţi să pui un agent privat să cheltuiască pentru tine?
ROA: Totuşi, aceste modificări sunt contestate de unii dintre colegii dvs. care spun că odată adoptate, legea 150 va avea soarta legii 321. Se va transforma într-o lege care nu va produce efectele dorite de iniţiatori?
M.V.: Eu nu am o părerea proastă despre legea 321. A fost una din primele legi din Europa şi a reglat câteva dintre chestiuni: obligativitatea unui contract scris, a unor termeni precişi de plată, a unor plăţi transparente contra faimoaselor servicii. Ea a reglementat delistarea şi care prin legea 150 acel articol a fost abrogat. O delistare care înainte nu era posibilă fără preaviz de 45 de zile şi fără motivaţie, acum se poate face în 24 de ore fără nicio explicaţie. Sunt de acord, însă, că ea trebuie îmbunătăţită.
ROA: Cei care susţin acest lucru pleacă de la afirmaţia lui Sorin Minea în care spunea că, iniţial, gândise o altă formă a legii 321, dar în Monitor a apărut altceva. Contestatarii modificărilor se tem că şi în cazul legii 150 câştigătorii vor fi tot supermarketurile.
M.V.: Romalimenta nu a avut un rol în elaborarea legii 321. Au fost implicate câteva asociaţii de subsector: carne, lapte, vin, la care s-au raliat alte asociaţii. Este foarte dificil să intervii în relaţii comerciale. Trebuie lucruri foarte bine gândite ca rezultatul final să nu fie mai prost decât era situaţia iniţială. Cu timpul, s-a văzut că oricât de inteligent şi de bine intenţionat ar fi un stat membru, când stabileşte ceva pe teritoriul naţional şi problema este de nivel european, lucrurile nu se rezolvă. De aceea, la nivel european creşte ideea că este nevoie de un cadru legislativ care să aplice nişte principii în toate cele 27 de state (n.r. Marea Britanie urmând să părăsească UE în 2019). Altfel, degeaba tu încerci să impui nişte reguli la tine acasă, dacă în jurul tău normele sunt altele. Revenind la termenele de plată, în cazul legii 321 erau iniţial, cred, 10 zile la produsele proaspete. La negociere au venit magazinele şi au zis: „Pe tine te plăteam la 30 de zile. Acum vrei să te plătesc la 10 zile. Bun. Mie îmi strici cashflowul. Ca atare preţul cu care îmi vinzi tu numai este X, este X minus banii cu dobânda aferentă pe care trebuie să îi iau eu ca să acopăr această perioadă de zile. Mai mult decât atât. Nu îţi convine nici aşa? Atunci eu pot să cumpăr şi din Ungaria. De ce să cumpăr de la tine, dacă acolo pot să plătesc marfa la 50 de zile, nu la 10?”
Vișan: Până nu vedem analizele, nu vorbim despre o înșelare a consumatorului
ROA: Anul trecut, importurile de produse alimentare au crescut cu 12% față de 2015. Coincidență sau nu, la începutul acestui an a izbucnit și scandalul legat de calitatea mai slabă a produselor importate în Europa de Est de către unele multinaționale. Cum tratează Romalimenta acest subiect, în condițiile în care producătorii români se plâng că sunt tot mai sufocați de importuri?
M.V.: Atitudinea nostră este una rezervată. Trebuie să vedem rezultatele analizelor făcute de Ungaria, Cehia și Polonia pentru a ne da seama de gravitatea situației. Pe de altă parte, trebuie să spunem că nu vorbim despre un fabricant care înșeală consumatorul. Aia e altceva. Dar un fabricant care își respectă eticheta, care afișează corect toată compoziția și care evoluează deschis pe o piață deschisă nu încalcă absolut nicio regulă. Junker a spus că avem două soluții: ori schimbăm regulile de etichetare, ori nu permitem această practică, deci facem alte reguli. Dar la ora asta nu putem vorbi nici de una, nici de altă. Cauzele sunt multiple. Când intri pe o piață nouă, pui la testat mai multe produse cu mici diferențe de arome, de gust. Și panelul îți spune care este cel mai bun produs pentru piața respectivă. Degeaba vii cu un produs care se vinde bine în Paraguay, pentru că în România s-ar putea să nu prindă. Pe de altă parte vorbim de companii mari care lucrează și cu materie primă locală, care poate diferi sau cu materii prime sezoniere, care uneori pot lipsi și atunci le aduci din altă parte. O altă situație este că ai fabrici diferite, cu echipamente diferite. Poate că o mică diferență de tehnologie, îti impune o mică diferență de compoziție. Și mai trebuie ținut seama și de preț, unde este cazul.
ROA: Dar chiar dacă nu vorbim de încălcare vreunei legi, nu vedeți o problemă de ordin moral să utilizezi același ambalaj în condițiile în care, din diferite motive, gustul nu e același?
M.V.: Se va pune problema de moralitate în cazul în care se va proba că un ingrendient principal este într-o cantitate mai mică la noi decât în Vest, dar prețul este același. Dacă sunt asemenea situații, brandurile respective vor avea de pierdut. Vorbind de competiția noastră cu ceea ce vine din comerțul intracomunitar este adevărat că noi suntem dezavantajați, pentru că a trebuit să recuperăm decalajul tehnologic cu bani puțini. Putem face față competiției numai prin respectul față de consumator. În urmă cu 10 ani, înainte de aderare la UE, sectorul procesării cărnii a cerut autorităților un set de norme de comecializare care să statueze niște reguli minime pentru categoriile de mezeluri care se pun pe piață. Regulile se aplică numai produselor noastre, pentru că nu pot fi impuse celor de afară. Nu este o întâmplare că acest sector este unul dintre puținele care an de an nu are deficit comercial. Românii nu abandoneză produsele autohtone din carne, tocmai pentru că un nivel minim al calității este respectat. Poate asta este una din soluții.
ROA: În cazul în care acuzațiile Ungariei, Poloniei și Cehiei se vor dovedi reale, autoritățile române ar trebui să își reproșeze ceva? Dar organizațiile profesionale?
M.V.: Noi, ca organizații profesionale, în niciun caz. Nu este rolul nostru. Rolul nostru este să susținem sectorul pe care îl reprezentăm ca el să se dezvolte cât mai bine. Autoritățile trebuie să controleze respectarea normelor în vigoare. Ori dacă nu s-a încălcat nicio lege….
ROA: Ar putea fi folosită această ocolire a legislației ca o armă împotriva importurilor tot mai numeroase?
M.V.: Este un cuțit cu două tăișuri. Personal cred că, dacă acest scandal se amplifică pentru lucruri care se dovedesc a fi minore, atunci este normal să vină o reacție și din partea cealaltă. Și cei din Occident să controleze la sânge produsele noastre. Și nu toate alimentele noastre sunt perfecte. Nicăieri în lume produsele nu sunt la fel. Și sincer, mi-e teamă de o astfel de reacție, pentru că toți vrem ca produsele noastre să se dezvolte și să iasă la export în număr cât mai mare.
ROA: Franța a introdus de la 1 ianuarie o lege pentru etichetarea de origine, Italia va face la fel de la 19 aprilie și exemplul lor va fi urmat și de alte state. Noi am încercat ceva asemănător, dar ne-a ieșit prost și tot din vina noastră, pentru că nu știm să punem problema la nivel înalt. Toate astea duc însă spre un protecționism mai mult sau mai puțin mascat. Poate fi caracterizată Piața Comună de sloganul „Toți pentru unul și fiecare pentru el”?
M.V.: Cel puțin la nivelul industriei alimentare europene și chiar naționale, evoluția către obligativitatea originii a fost considerată nefericită. Cauza o cunoaștem. Șocul embargoului rusesc care a găsit Europa nepregătită. Și atunci fiecare stat și-a pus în cap să facă ceva pentru fermieri lui. Ceva iluzoriu, pentru că s-a ajuns că fiecare țară să susțină ca are cel mai bun lapte. În concluzie, soluția etichetării de origine este una proastă și sperăm să nu prolifereze pentru că de câștigat vor avea tot statele puternice. Fiecare cetățen este patriot. Fiecare preferă produsele similare făcute în țara lui la aceeași calitate ca importurile. Nu trebuie să vină statul să îi pună pumnul în buzunar.
ROA: Credeți că acest exeriment început de Franța se va opri după 2 ani?
M.V.: Eu așa sper și cred. Pentru că, pe de o parte piața s-a mai calmat, pe de altă parte nu are cum să fie de bun simț un astfel de experiment.
Vișan: Este o situație fără precedent. Este prea mult.
RO.a: De curând, Consiliul Național al Audiovizualului a luat decizia de a interzice folosirea copiilor sub 15 ani în reclamele la produsele alimentare. Există vreo legătură între propaganda negativă la adresa mezelurilor și a cărnii roșii și hotărârea CNA?
M.V.: Membrii Consiliului care au susținut această măsură nu s-au referit la produse concrete. Este o măsură fără precedent. Nu are corespondent în Europa.
ROA: Suedia are ceva asemănător.
M.V.: Acolo este voluntar. Și la noi este la fel. 80% din companiile care fac reclamă la televizor au un cod european asumat voluntar, care spune că este interzisă reclama la produsele care au exces de sare, zahăr, grăsimi în programele cu audiență din partea minorilor de minimum 35%. Noi am spus că publicitatea va migra către posturile TV care nu se află în jursdicția CNA și care se adresează românilor ca Discovery sau Național Geographic sau în online. În final, va pierde media românescă.
ROA: Dar puteți face reclame cu minori peste 15 ani și cu adulți. Nu este ca în cazul tutunului, unde interzicerea este completă.
M.V.: Noi am cerut o interpretarea a articolului respectiv din partea CNA. Pentru că acolo scrie că se interzice „promovarea consumului de alimente prin folosirea minorilor sub 15 ani”, pe care îl poți descifra în două feluri: se interzice prezența minorilor pur și simplu sau se interzice promovarea consumului de alimente. De exemplu, pot să arăt un copil într-un clip, dar fără sa mănânce sau să bea. Eu când fac promovare trebuie să mă adresez unei familii obișnuite, din care fac parte și copii.
ROA: Există vreo motivare din partea CNA pentru acestă lege? Privind din exterior, această interdicție pare că plasează toate produsele alimentare în categoria produselor nocive sănătății.
M.V.: Noi am spus că acestă lege este nedreaptă, pentru că demonizează un sector care este esențial pentru viață. Acest sector ne pune hrana pe masă. Nu este un viciu, este o necesitate. Pot să pun un minor într-un clip cu orice, mai puțin cu alimente. Este prea mult. Mai sunt 6 luni până să intre în vigoare. Suntem în discuții cu CNA-ul și sperăm să câștige argumentele. Dar, în ultimă instanță, nu ne vom putea opune.
