Deși România este cel de-al patrulea mare producător de miere din Europa, după Germania, Franţa şi Ungaria, țara noastră nu se poate lăuda cu produse melifere cu DOP – „denumirea de origine protejată” sau IGP – „indicaţia geografică protejată”.
În domeniul mierii, țări precum Franța, Spania sau Polonia au produse cu DOP sau IGP, fapt care permite apicultorilor şi comercianţilor să facă foarte cunoscută calitatea unui tip de miere regională în cadrul Uniunii Europene, prin obţinerea semnelor de calitate DOP ȘI IGP. Acest fapt care îi ajută pe producătorii să poată exploata din punct de vedere comercial caracteristicile inerente ale mierii, caracteristici datorate regiunii din care provine şi care o diferenţiază în mod clar de alte tipuri de miere similare.
În Franţa, spre exemplu, avem Mierea de pin de Vosges cu DOP, Mierea de Corsica – DOP, Mierea de Provence – IGP, Mierea de Alsacia – IGP. În Spania avem Mierea de Granada – DOP, Mierea de Galicia – IGP, iar în Spania avem Mierea Kurpioswski – IGP și Mierea Drahimski – IGP. De asemenea, Polonia și Lituania dețin împreună indicaţia geografică protejată Mierea Wrzosowy/Borow Dolnoslaskich.
DOP – „denumirea de origine protejată” poate fi numele unei regiuni, al unui loc specific sau al unei ţări. Pentru ca o denumire a unui mieri provenită dintr-o anumită regiune să se califice pentru denumire de origine protejată, DOP, trebuie ca toate etapele producţiei să aibă loc, în aria geografică vizată, iar caracteristicile produsului trebuie să se datoreze exclusiv originii geografice a acesteia (exemplu: „Miere din Delta Dunării” – familii de albine din Delta Dunării; „Miere de salcâm de România” – are autenticitatea şi tipicitatea provenite din zona geografică, are o notorietate câştigată; produsul se obține în urma unor practici stabilite în comun).
IGP – „indicaţia geografică protejată”- poate fi numele unei regiuni, unui loc specific sau al unei ţări. Pentru ca o denumire să se califice pentru IGP, cel puţin o etapă a producţiei trebuie să aibă loc în aria geografică vizată, iar legătura cu aria în cauză poate fi justificată printr-o calitate specifică, reputaţie sau alte caracteristici ale produsului legate de aria geografică (de exemplu: culesul- o zona bioapicolă; extracția și ambalarea- altă zonă bioapicolă).
România exportă în prezent aproximativ 10.000 de tone de miere anual în toată Europa, dar și în Asia, în țări precum Germania, Italia, Franța, Austria, Regatul Unit al Marii Britanii, Polonia, Spania, Israel, Slovacia, Olanda, Japonia, la prețuri de 4-6 euro pe kg. Producția de miere a României este undeva la 15-18 mii de tone pe an și aproximativ 70% din aceasta este exportată.
