Consumatorii finali, responsabili de risipa alimentara in proportie de 53%

Statisticile disponibile pentru risipa alimentara sunt ingrijoratoare, avand in vedere ca in Romania sunt aruncate, zilnic, peste 6.000 de tone de alimente, adica 2,2 milioane de tone pe an, a afirmat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabila, Laszlo Borbely, in cadrul unei conferintei de presa, informeaza Agerpres.

Risipa alimentara este un factor generator de risipa a tuturor resurselor pe care le utilizam atunci cand producem hrana, incepand de la teren, energie, materie prima si apa, toate avand un impact direct si devastator asupra mediului, a declarat, la acelasi eveniment, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

“Practic, 53% din factorii principali ai risipei erau consumatorii finali si cred eu, dar asta spun si statisticile, ca factorii principali ai risipei sunt lipsa constientizarii si lipsa educarii consumatorului final. Aici ar trebui sa insistam noi foarte mult si sigur ca este important sa imbunatatim permanent coerenta intre politici, sa dezvoltam un cadru de reglementare foarte clar atat din punct de vedere financiar cat si comportamental, astfel incat toate aceste politici sa le putem transforma in realitate”, a spus Oros.

Seful MADR intentioneaza sa initieze un set de programe de educare, care sa acopere o serie de carente ce duc la risipa alimentara, dar si la amplificarea ratei obezitatii in Romania.

“Eu ma gandesc sa dezvoltam mai multe programe, nu numai pe risipa alimentara, ma intereseaza sa promovez in primul rand consumul de alimente sanatoase, sa invatam copiii de mici, in familie si in scoala, ca trebuie sa consume alimente sanatoase, alimente proaspete daca se poate si sa ne uitam de fiecare data pe eticheta atunci cumparam ceva, chiar daca uneori viata e mai rapida si nu ne permite acest lucru (…) Cu siguranta ar trebui sa cumparam doar alimentele care ne sunt necesare consumului zilnic si sa incercam sa nu facem aceasta risipa alimentara, desi am observat din comportamentul alimentar al oamenilor care au venituri peste medie ca risipa este ceva comun, pentru ca in magazine, datorita modului de promovare, trei la pret de doua sau alte mijloace de marketing, tentatia este de a cumpara mai mult decat este nevoie, iar apoi datorita aspectului sau termenului de expirare exista tendinta de a le arunca”, a adaugat oficialul MADR.