Florin CĂPĂȚÂNĂ (AMRCR): „Legea 150 a fost o inițiativă stupidă”

Serialul interviurile RO.aliment ce are ca temă legea 150 a ajuns la episodul Asociația Marilor Rețele Comerciale din România. După discuțiile cu reprezentanții MADR și ai principalelor asociații de producători și procesatori a venit rândul retailul să își facă publică opinia.

Acuzată de jocuri oculte pe lângă Comisia Europeană care au pus România într-o poziție de preinfrigement pentru legea 150, AMRCR, prin vocea vicepreședintelui Florin Câpățână, încearcă să facă lumină asupra discuțiilor de la Bruxelles. De asemenea, Căpățână vorbește și despre scandalul european al produselor alimentare cu dublu standard, dar și despre înființarea cooperativei Carrefour Vărăști, un proiect pe cât de surprinzător pe atât de bine primit de către reprezentații producătorilor de fructe și legume.  Președintele AMRCR este speaker la expo – conferința „Produsul românesc – realități și perspective în 2017” (10 – 11 mai, Clubul Diplomatic). Pentru înscrieri și program, accesați următorul link: http://www.roaliment.ro/produsul-romanesc/

CĂPĂȚÂNĂ: Definiția europeană a lanțului scurt nu includea și retailul

RO.aliment: România a fost amenințată cu infrigementul pentru legea 150. Singura discuție din Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților ce a avut loc după anunțul de la Bruxelles a avut printre concluzii păstrarea procentului de 51%, dar de produse autohtone și înlocuirea „lanțului scurt” cu „parteneriatul direct” între producător și comerciant. Cum sunt percepute aceste modificări de către AMRCR?

Florin Căpățână: Lege 150 a început cu dreptul pentru că a avut în spatele ei suficiente argumente din partea producătorilor de fructe și legume. Producători care doreau să fie mult mai prezenți pe piața din România și mai ales în zona de hipermarketuri. AMCR-ul a salutat faptul că se încearcă o ridicare a standardului în zona de fructe și legume. Dar de aici și până la celelalte produse nu a mai fost decât un pas, iar lucrurile, din punctul meu de vedere, au scăpat de sub control și au căpătat o amploare la care nimeni, nici măcar inițiatorii de atunci, nu s-au gândit.

Termenul de 51% ar fi făcut imposibilă punerea în aplicare a acestei legi. Cele 51 de procente produse românești ar fi fost valabile doar pentru o perioadă de timp. Ele nu ar fi putut fi sustenabilă pentru o perioadă de 365 de zile. Este evident faptul că în momentul în vorbim de fructe și legume, vorbim și de sezonalitate. Practic, noi ne-am fi bucurat doar un sezon de fructe și legume din România, după care, bineînțeles, ar fi urmat importurile deoarece clienții noștri cer aceste produse.

În ceea ce privește lanțul de aprovizionare scurt, cei care au lansat această sintagmă nu au înțeles și nu o vor înțelege că acest lanț de aprovizionare nu includea și retailul. Definiția pe care Comisia Europeană o dăduse la momentul respectiv nu includea nicio referire la retail ca fiind parte a acestui lanț. Pentru noi, soluția de compromis ar fi însemnat să avem relații directe cu producătorii noștri. Să încercăm să avem niște parteneriate, așa cum a fost vehiculat și în cadrul Comisiei de Agricultură, care ar fi însemnat niște contracte comerciale transparente cu producătorii locali, zonali și regionali, care ar fi făcut ca această sintagmă de 51% să pălească în fața acestor parteneriate. Aici vin și vă spun că sunt membrii de food ai asociației care au făcut niște parteneriate foarte serioase cu producători. Au reușit să coaguleze niște energii în zona de sud și s-au numit – Țara mea sau Bunătăți din țara mea. Unii dintre membrii au făcut niște cooperative astfel încât producătorul să simtă că este partea acestui proces de achiziție directă și că este parte a unui lanț comercial unde are numai de câștigat.

RO.a: Să înțelegem că parteneriatul direct este modelul care a funcționat și până acum: cooperative sau grupuri de producători care desfac marfa în supermarketuri?

F. C.: Parteneriatul direct este un contract comercial între mine și o entitate sau mai multe entități care reușesc să se grupeze sub forma unei cooperative. Pentru noi este important ca oamenii aceștia să lase la o parte toate orgoliile, invidia pur românească, să se asocieze și să se adreseze direct lanțului comercial. Să vadă că toată lumea, mă refer aici în zona de food, are interesul de a lucra direct cu producători și nu cu intermediari. De ce? Pentru că asta făcea acel lanț scurt. Avea intermediari, iar în momentul în care tu discuți cu un intermediar este evident că prețul pentru client nostru este altul. Bineînțeles că am fi avut un preț mai mare decât dacă am avea membri care se strâng într-o formă asociativă și pun la dispoziție fructe, legume.

RO.a: Totuși, cei din MADR vor ca procentul de 51% să rămână pentru produse proaspete. Pe lângă legume și fructe termenul cuprinde și carne, ouă etc.

F. C.: Știți de ce este dificil a se înțelege de ce acest 51% este greu de aplicat? Nu vine dintr-o încăpățânare a membrilor AMCR de a nu lucra cu producătorii români. Lucrurile sunt mult mai simple. Necesarul de carne proaspătă în România este acoperit de producția internă în proporție de 51%. Dacă acest procent reperezintă cantitatea totală, iar 9 membrii ai asociației vin să se aprovizioneze, matematic, rezultă că nu vor putea să aibă niciunul dintre ei această cantitate de 51% dorită pe zona de carne. În ceea ce privește preparatele din lapte sau derivatele lactate, cum le denumim noi, aici lucrurile sunt mai simple. De ce? Majoritatea produselor pe care retailul le pune la dispoziție clienților săi sunt fabricate în România. Aceste produse se adreseaza tuturor categoriilor de clienți pe care îi avem de la copii până la bătrâni. Nu este problema noastră a retailul de unde vine materia primă. Acest lapte este procesat și produs în România și se pune la dispoziția clienților români.

CĂPĂȚÂNĂ: Reglementarea mărcii proprii este imposibilă

RO.a: O problemă care a mai fost ridicată este cea a mărcii proprii. Atât Daniel Botănoiu, cât și Emil Dumitru spuneau că trebuie reglementată marca proprie pentru că ea nu are taxe și astfel producătorii români sunt omorâți.

F. C.: Vă contrazic. Producătorul român nu este omorât. Producătorul român face marcă privată în România. Și face acesta marcă privată alături de produsul pe care el îl face în mod tradițional. Această marcă privată are numele meu pus pe etichetă, este promovată prin costurile mele și prin puterile pe care le are rețeaua și este un produs identic ca și calitate cu cel făcut sub marca consacrată a producătorului. A reglementa marca privată într-o țară este, din punctul meu de vedere, aproape imposibil. Acest lucru se întâmplă din SUA până în Japonia. Veți întâlni peste tot produse care aparțin unui distribuitor sau care aparțin unui mare lanț de magazine. Nu văd cum s-ar putea reglementa foarte strict acest lucru. Ar semna o ingerință a statului într-o relație comercială. Relația mea cu un producător care dorește să lucreze cu mine și sub un alt brand decât acela pe care el îl are și care este de notorietate în piață.

RO.a: Sunteți de acord cu mine că dacă dumneavostră doriți la un moment dat să faceți acea marcă ieftină, la un preț mai mic, iar producătorul român nu poate sau nu dorește, acea marcă poate fi făcută oricând în altă țară?

F. C.: Nu, pentru că sunt politici comerciale diferite. În momentul în care iei decizia să lucrezi și să faci o marcă în numele tău implică o foarte mare responsabilitate. Vorbim aici de imaginea pe care tu o ai în piață în fața clientului și, bineînțeles, asupra brandului pe care tu îl reprezinți. Ca să nu aveți impresia că cineva se ascunde în spatele vorbelor sunt situații în care sunt distribuitori care lucrează pe platforme extrem de mari din afara țării și unde prețurile sunt mult mai mici. Noi în România producem în aceleași sisteme ale calității cu mărcile de afară, numai că noi producem de data asta mai scump decât se întâmplă în țări precum Polonia, Ungaria, Austria.

Un lapte poate să fie la noi mai scump pentru că este produs mai scump. Pentru că transportul, manipularea și procesarea lui sunt mai scumpe în România decât în alte state. Faptul că se lucrează în exteriorul țării sau că sunt retaileri care lucrează cu producători din afara țării, nu văd un impediement sau o piedică comercială. Suntem într-o piață liberă, lumea se mișcă liber. Produsele se mișcă libere și este decizia fiecăruia să-și realizeze produsul unde dorește.

RO.a: O altă acuzație la adresa AMRCR a fost aceea că taxele pe care supermarketurile le percepeau înainte de legea 150 au fost convertite în risturnele. Practic, nu s-a schimbat nimic. Ce înseamnă acele risturne? 

F. C.: De la redactarea acestei legi și până la publicarea ei în Monitorul Oficial noi am fost numai acuzați, dar nimeni nu ne-a întebat niciodată cum stau lucrurile cu adevărat. Vă spun eu cum stau lucrurile – aceste risturne existau și înainte, nu este nimic nou sub soare. Chiar Nini Săpunaru ne-a spus cu subiect și predicat că aceste taxe se vor transforma în risturne, ceea ce a rămas scris și am reușit cu toții să agreem. Marile mărci multinaționale, care erau reprezentate de ROMALIMENTA, au spus că doresc să lucreze cu taxe și servicii pentru că politica lor este așa la nivel mondial. Nouă ne-a fost foate greu să le explicăm că acum legislația se schimbă și trebuie denumite altfel aceste servicii. Ele trebuiau lăsate cum era în vechea lege 321 în care se spunea așa – „sunt interzise taxele care nu au legătură cu activitatea comercială”. Practic era un lucru în care se stipula clar că era marketingul, zona de logistică, etc. Astea erau niște lucruri deja agreate cu toți producătorii și cu toți furnizorii noștri.

RO.a: Deci nu a apărut peste noapte?

F. C.: Nu. Nu a fost nimic peste noapte. Nimic nu s-a făcut noaptea ca hoții.

RO.a: Cei de la PROAGRO au căzut de acord să vină cu o propunere de împărțire a legii. Una cu plata la 7 zile și fără acele taxe pentru produse proaspete și una pentru industria alimentară. Este bine?

F. C.: Noi am căzut de acord cu ProAgro și asupra unor aspecte privind această lege. Da, suntem de acord. Această lege care a funcționat până în momentul în care s-a creat această emoție legată de taxe și multinaționalele rele care nu făceau altceva decât să îngroape capitalul românesc. Lucru care nu este adevărat și se poate demonstra oricând. Noi am ajuns la un acord cu cei din ProAgro, analizând legea în corpul ei și dându-ne seama că la un moment dat, dacă nu vom renunța la orgolii, acesta lege va fi inaplicabilă și România va fi executat pentru faptul că nu găsim soluții pertinente în interiorul unor organizații și în interiorul Comisiei de Agricultură care să facă o lege să funcționeze.

În ceea ce privește împărțirea în două, eu sunt perfect de acord, nu am nicio problemă. Noi am făcut o propunere și Comisiei de agricultură în care am spus care sunt categoriile de produse pe care noi le agreem să fie plătite la 7 zile. Restul să fie plătite la 30 de zile, iar restul să fie plătite conform contractului pe care noi îl avem cu furnizorii. Sunt produse pe care nu le putem să le plătim în 7 zile, pentru că nu este în logica firii să avem un produs precum bătutura răcoritoare sau un vin pe care să le plătim la 7 zile, La fel cum am plăti un mezel.

CĂPĂȚÂNĂ: Emil Dumitru îmi face impresia că lucrează în Carrefour de mai mulți ani decât lucrez eu

RO.a: În timpul dezbateriilor de anul trecut, AMRC nu a fost atât de vocală precum ProAgro sau ROMALIMENTA, dar s-a spus că ați intervenit la Bruxelles datorită forței financiare. Ați beneficiat de un lobby foarte puternic în capitala Belgiei care a adus acest preinfrigement pentru România. Daniel Botănoiu spunea că este stupid să fim acuzați de ceva ce nu produce încă efecte, iar Emil Dumitru susține că în fruntea multinaționalelor sunt câțiva români care se umplu de bani în timp ce producătorilor sunt omorâți. Ați avut sau nu lobby puternic în cazul de față?

F. C.: Haideți să punem capăt speculațiilor privind ceea ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă la nivelul Comisiei Europene.  M-aș bucura ca oamenii care sunt atât de vocali să vină să lucreze în locul nostru și noi să lucrăm în locul dumnealor și să vadă pe salarii și pe ce factori de influență lucrăm.

AMCR-ul este parte a EuroCommerce. EuroCommerce este cea mai mare formă asociativă care cuprinde la nivelul Europei tot ceea ce înseamna comerț, food și non-food. Ei au o reprezentanță care este chiar în clădirea Comisiei Europene. Bineînțeles că ei au fost în permanență informați cu ceea ce se întâmplă cu această lege în România. Pentru că astfel de inițiative, din punctul nostru de vedere, stupide au făcut obiectul discuțiilor și în alte țări. Țări care s-au confruntat cu aceeași situație sau țări care au dat-o în gard, la fel cum suntem noi aproape să o dăm. EuroCommerce a făcut această interpelare și scrisoare către Comisia Europeană. Nu s-a dus România să se plângă despre vreun ministru, secretar de stat sau despre cum sunt făcute legile în România.

Dacă cineva crede că noi suntem parte a UE, dar Uniunea doarme și noi facem ce vrem aici, se înșeală. În momentul în care Achim Irimescu a părăsit postul și s-a dus la Bruxelles, a încercat să găsească soluția cea mai bună pentru ca Comisia Europeană să nu declanșeze infringementul. Îi este în continuare extrem de greu Comisiei Europene să-și explice cum România nu poate să înțeleagă că suntem o piață liberă unde totul circulă liber: mașini, noi ca persoane, produse, servicii. Trăim într-o mare familie europeană. Haideți să respectăm ceea ce se spune și ceea ce se face, pentru că și ei, la rândul lor, respectă regulile aceluiași joc.

RO.a: De ce România a fost penalizată pentru această lege și țări precum Franța, Italia și alte state au reușit să treacă legi similare. Unde am greșit noi și unde au reușit ei?

F. C.: Nu are legătură cu legile care sunt făcute în Franța sau oriunde. Aici lucrurile s-au deteriorat, dacă vreți, plecând de la acel procent de 51%. Nu există rețea mare în această țară care să nu-și dorească să aibă un procent semnificativ pe produse românești pe rafturile magazinelor. De ce? Clienții noștri doresc produse românești de calitate la un preț competitiv. În țări precum Ungaria care și-au dorit și au făcut același lucru și în care au spus cu subiect și predicat că trebuie să fie un anumt procent, s-au dus tot în aceea zonă. Au retras, au regândit, au reformulat și au găsit soluții. Poate că ar fi bine să ne uităm și noi în curtea altora, să vedem, cum au putut anumite legile în Franța să treacă fără niciun fel  de emoție de Comisia Europeană. Avem oameni foarte deștepți la Comisie, avem oameni care sunt foarte bine pregătiți și care ar putea să lase la o parte orgoliile și să găsească soluția cea mai bună. Pentru că aici vorbim despre un compromis  care va face ca această lege să funcționeze sau nu.

RO.a: Sunt directorul unui lanț de magazine francez și profit de această calitate pentru a verifica o informație ce ne-a fost furnizată de președintele ProAgro. Este adevărat că într-o anumită regiune din Franță un hipermarket nu primește autorizație de funcționare până ce nu demonstreză că 90% dintre contracte sunt cu producătorii locali?

F. C.: Vreau să vă spun că președintele de la ProAgro îmi face impresia că lucrează în Carrefour de mai mulți ani decât lucrez eu. Și să vă spun de ce. Nu am auzit ca până acum ca  într-o regiune din Franța, Franța care este o țară mai liberală ca noi, să existe obligativitatea ca un retail să demonstreze că lucrează cu peste 90% sau cu 100% producători locali pentru a primi autorizația. Imaginați-vă ce ar însemna acest lucru pentru grupurile germane care, culmea acționează în Franța și au un parc de magazine suficient de mare. Ce ar trebui să facă nemții? Să demonstreze că au contracte cu francezii, ei fiind germani? Nu, nu există așa ceva. Există într-adevăr alte lucruri. În acele zone Carrefour dezvoltă în niște parteneriate puternice, durabile și sustenabile. În momentul în care acest lanț de magazine, care este numărul 1 în Europa pune o ancoră undeva începe să dezvolte relații comerciale cu micii producători.

Căpățână: Cea mai importantă resursă pe care o au oamenii în România este forța lor și capacitatea de a se aduna

RO.a: Apropo de astfel de parteneriate. Ați făcut de curând o cooperativă la Vărăști de legume și fructe. În momentul de față ea funcționează așa cum ați preconizat? Aveți de gând să vă extindeți și în alte zone?

F. C.: Este deocamdată prematur să vorbim despre ce face cooperativa. Deocamdată semnalele care ne vin este că mecanismul funcționează. Cu această cooperativă nu am vrut să demonstrăm nimănui nimic. Pur și simplu am vrut să venim în sprijinul unor producători, am vrut să facem niște lucuri pentru a arăta în piață că se poate. Cea mai importantă resursă pe care o au oamenii în România este forța lor și capacitatea de a se aduna. Aici este marele secret. În momentul în care ei vor trece peate orgolii, invidii și peste lucruri mici care îi macină, vor avea succes. Eu sunt convins că această cooperativă va avea succesul pe care noi îl așteptăm și de ce nu, dacă acest nucleu va da rezultate, să nu ne ducem și în alte zone. Sunt retaileri care fac acest lucru, sunt retaileri care își doresc ca oamenii să aibă produse de calitate și produse românești.

RO.a: Faptul că un retail atât de mare precum Carrefour face parte din această cooperativă a fost imboldul necesar pentru ca oamenii să se asocieze, să facă ceea ce nu a făcuseră până acum?

F. C.: A fost un factor determinant. Pentru că mai sunt retaileri care au încercat și unii chiar au reușit să-i adune. Noi încercăm acum să-i coagulăm, să arătăm un model și plecând de la acest model, am vrea să-l replicăm. Să-l ducem mai departe în țară astfel încât să arătăm că se poate și în momentul acela poate vom avea un succes în rândul celor care privesc cu reticență această formă în care ei ar trebui să se regăsească, forma asociativă. Se numește cooperativă, putea să se numească chibuț, putea să se numească oricum. Ideea este ca acești oameni să vină și să-și pună laolaltă forța, inteligența, munca să facă un lucru bun pentru comunitatea respectivă, lucru care se întâmplă la Vărăști.

RO.a: În cooperativa de la Vărăști veți împărți și pierderile de producție în cazul în care ele vor exista?

F. C.: În cazul unui parteneriat pleci la drum cu bune și cu rele. La câștig vom fi împreună, la piederi vom fi împreună. Nu se poate ca la un moment dat să privești de sus și să spui: “eu doar am venit, am făcut, e traba voastră și voi să vă descurcați.” Nu! În ADN-ul nostru e să facem lucrurile să funcționeze. Sperăm să nu pierdem, dar dacă vom pierde este și pierderea noastră.

Căpățână: Sunt produse de același tip, cu gusturi diferite și care nu au standarde diferite.

RO.a: Există într-adevăr o diferență de calitate a produselor pentru zona de vest și cea de est?

F. C.: Am plecat la drum în aceasă companie ca manager calitate, am străbătut niște etape, am ajuns director calitate. La un moment dat în discuțiile pe care le-am avut cu colegii din mai multe țări am abordat și subiectul produselor care se fac și se duc dintr-o zonă geografică în alta, spunând la un moment dat în anii aceia, dacă ar exista un produs care să fie făcut diferit pentru zona de est și diferit pentru  zona de vest. În prima fază au rămas blocați, cum cineva a putut să se gândească la așa ceva și răspunsul a fost destul de scurt – nu! Există într-adevăr gusturi diferite, sunt ingrediente diferite. Vă dau un singur exemplu: noi facem o șuncă de Praga senzațională în România. Sunt foarte mulți producători buni care fac șuncă de Praga în care folosesc polifosfat. Nu este interzis de legislație, nu este interzis de nimeni. Ce se întâmplă? Acest polifosfat face parte din ingrediente pentru că el reține apa și dă suculența și gustul acela plăcut cărnii. În Franța, aceeași șuncă, aceleași ingredinete, fără polifosfat, face ca ea nu să fie nu atât de elastică, ci să se întărească. Este gustul pe care francezul îl recunoaște imediat.

Am văzut și am rămas și noi uimiți că s-au făcut niște comparații cu niște produse care nu au legătură unele cu celelalte. Pe mine dacă m-ar fi întrebat cineva aș fi putut răspunde foarte sincer, să se plece de la comparația mere cu mere și pere cu pere. În Franța există foarte mulți producători mici, mijlocii care fac niște brânzeturi senzaționale. Nu au nicio legătura cu brânzeturile care se fac în zona industrială. Industria este ceva, iar manufacturarea este cu totul și cu totul altceva, unde și podusele sunt mai scumpe.

Dacă este să ne referim la această piatră aruncată în lac de un europerlamentar care a spus că sunt duble strandarde, ați văzut răspunsurile care au început timid să apară din țările care au aruncat prima piatră, în sensul în care nu au până la momentul respectiv date suficiente încât sa spuna că există un dublu standard. Ministerul Agriculturii di România a fost tranșant și a spus că nu este cazul să discutăm despre un dublu standard pentru că nu există, iar eu revin și vă spun: ar fi fost ciudat să ai un dublu strandard într-o familie europeană. Există gusturi diferite, mirosuri diferite, lucruri pe care noi nu avem cum să le împrumutăm de acolo, aici. Dacă dvs v-ați făcut un obicei să mâncați un croissant făcut la Paris și să-l mâncați într-o zonă în care el este manual făcut, nu are nicio legătură cu niciun croissant făcut în Franța, atenție, dar care este făcut industrial.

RO.a: Dar acestă diferență de gust o găsim în același produs, în același ambalaj, făcut de același producător.

F. C.: Da, exemplele sunt nenumărate. Sunt biscuiți cu ingrediente care sunt diferite pentru că sunt produse care altfel nu s-ar consuma în România. Dacă noi am aduce mezeluri făcute de producători germani în Germania, în România consumul ar fi scăzut, dacă nu spre deloc. Pentru că nemții au alte gusturi în ceea ce privesc mezelurile, berea, mașinile. Nimeni nu s-a gândit că acest dublu standard ar putea fi extins la mașini. S-au dus în zona de mâncare. De ce? Le-a fost mai comod. Diferența constă doar în ingredientele care pot fi doar pentru noi, pentru că noi mâncăm, de exemplu, cu mai mult zahăr decât francezul.

RO.a: Nu credeți că ar trebui schimbat măcar ambalajul? Pentru ca cineva care vine din Franța în România și găsește acel biscuit, în ambalaj identic cu cel din Hexagon să nu creadă că mănâncă același lucru?

F. C.: Eu nu cred în această teorie că ar trebui făcute niște ambalaje diferite pentru Europa de Est. Ar însemna că noi suntem undeva la marginea galaxiei  și nu am face parte din aceași familie. Sunt produse de același tip, cu gusturi diferite și care nu au standarde diferite.