C.E. avertizează: carne infestată cu gripă aviară ar fi ajuns în România

0

Comisia Europeană a transmis o notificare Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) prin care informează că produse din carne de pasăre ce ar putea fi infestată cu gripă aviară ar fi ajuns în România.

Produsele în cauză ar fi intrat în țara noastră prin județul Bihor, prin trei unități de depozitare, informează Autoritatea printr-un comunicat de presă. Suspiciunea cu privire la aceste produse vine din faptul că ele provin din zona de restricţie din jurul focarului de gripă aviară produs de tipul H5N8 din Ungaria. Acolo au fost sacrificate păsări (curcani), iar produsele obţinute au fost livrate către mai multe state membre, printre care şi România.

În regim de urgenţă, ANSVSA a dispus serviciilor sanitare veterinare de la nivel teritorial să acţioneze imediat pentru identificarea tuturor beneficiarilor produselor în cauză, retragerea de la comercializare şi incinerarea acestora, în conformitate cu prevederile Directivei 94/2005.