Analist economic: vom asista la o creștere a prețurilor la produsele alimentare

0

Preţurile produselor alimentare vor creşte în 2020, iar seceta extremă din 2019 ar putea pune capăt exporturilor istorice de grâu ale României, transmite Mediafax.

Analiştii avertizează că vom avea o creştere sigură a preţurilor la alimente în acest an, din cauza secetei din 2019.

„Exportăm cereale şi importăm produse de panificaţie şi carne de porc, din punctul de vedere al situaţiei cetăţeanului de rând, vom asista la o creştere a preţurilor, asta este indubitabil”, a declarat Mircea Coşea, analist economic.

„Cert este că producţia de rapiţă va fi mult diminuată, datorită suprafeteţelor o dată, şi nici producţia apoi nu se va înscrie cum a fost acum doi ani de zile. Suprafaţa de floare va fi mult diminuată datorită tratamentului seminţei. Mulţi fermieri au refuzat să mai semene această cultură de floarea soarelui”, spune Nicolae Vasile, inginer agronom.

În 2018, datorită condiţiilor meteorologice aproape ideale, România a înregistrat recorduri istorice la majoritatea culturilor.

„România exporta în anii trecuţi cantităţi importante de cereale. Probabil că anul acesta nu se mai poate. Consecinţele se văd în balanţa comercială. Noi va trebui din nou să importăm cantităţi importante de produse alimentare, de legume, de fructe. Nu reuşim să le prelucrăm în ţară, o chestiune foarte gravă pentru România”, a mai spus Mircea Coşea.

În 2019, recolta de grâu a României a fost cu aproximativ 80.000 de tone mai mică faţă de producţia record din anul 2018, potrivit Ministerului Agriculturii.