Neversea 2022, în vizorul inspectorilor ANSVSA

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Protecția Consumatorilor (ANSVSA) a avut o acțiune de consiliere și verificare a unităților de alimentație publică care își vor desfășura activitatea în cadrul Festivalului Neversea.

Potrivit autorității, acțiunea a avut loc pe 7 iulie, în prima zi a festivalului, și au fost implicați inspectorii oficiali care activează în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Constanța, împreună cu directorul executiv al instituției, sub directa coordonare a conducerii ANSVSA.

Scopul acestei acțiuni a fost acela de a se asigura protecția sănătații participanților la festival sub aspectul siguranței alimentelor, prin verificarea respectării tuturor condițiilor și cerințelor de igienă.

Cu acest prilej, operatorii din sectorul alimentar au fost consiliați și instruiți cu privire la respectarea condițiilor de igienă, de întreținere a spațiilor de depozitare, de prelucrare a produselor alimentare și de aplicare corectă a prevederilor legale, privind trasabilitatea produselor.

De asemenea, au fost verificate 53 de unități de alimentație publică, care vor comercializa preparate culinare și băuturi participanților la festival.

Pe toata perioada desfășurarii festivalului, activitatea de supraveghere sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor va fi asigurată de echipe suplimentare, sprijinite logistic de DSVSA Constanța și un laborator mobil.

ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor.

Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Inspectorii ANSVSA au efectuat 9.655 de controale și au identificat nereguli privind igiena, trasabilitatea produselor, etichetarea și procedurile de autocontrol în unitățile care procesează...
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de pe piață a unui lot de înghețată comercializată în magazinele Lidl,...
Produsul poate fi returnat până la 15 iulie, iar clienții își vor primi banii înapoi. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a...
Autoritățile intensifică verificările după destructurarea unei rețele care vindea online sute de „tratamente-minune”. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor lansează un avertisment ferm...
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, organizează în perioada 8 – 10 mai, la Casa...