L-am oprit din drumul sau spre Cluj, pentru a-i pune cateva intrebari, in cadrul unui interviu nu tocmai conventional si poate, pentru a fura secretul “dulcetei lui Razvan”. Razvan Rusu, are 25 de ani, este absolvent de Facultate de profil, pasionat de traditii, creator de Razvanarie, clatite la borcan, dulceturi si zacusca.
Toate de nota 10! Chiar 10+ !
Marius Bocean: Salut, Razvan. Cum te-ai descrie intr-o fraza dulce?
Razvan Rusu: E greu sa vorbesc despre mine dintr-o perspectiva dulce, desi, se pare ca dulceata m-a cam definit ca om prin ce inseamna ea astazi.
MB: Este ASE-ul ingredient-ul secret, necesar unui borcan de dulceata de cea mai buna calitate?
RR: Primul si cel mai important ingredient este vointa de a face ceva. Eu am inceput cu dulceata pentru ca imi doream sa intreprind ceva si am dat peste o zona din Muntii Gurghiului cu un mare potential. Puteam sa ma rezum la a constata o zona pitoreasca si atat, dar mi-am dorit sa construiesc ceva, acolo! Cred ca e vorba de universul pe care ni-l proiectam, iar pe al meu, il construiesc la Idicel Padure, acumuland experienta zi de zi. Am terminat Economie Agroalimentara si a fost o specializare care mi-a aratat o cale pe care am imbratisat-o si ma bucur ca pot sa fac ce imi place.
MB: Cum e viata in Idicel Padure? Ce mai face tanti Veronica Gavrilas?
RR: Viata la Idicel, pentru mine, incepe in fiecare dimineata, la opt, iar pentru tanti Veronica la cinci jumatate… Ma trezesc in mansarda mea plina de lumina, ies pe terasa in padure sa trag aer piept. Dupa care, o cafea cat pot de buna, agenda si povestile cu Veronica despre ce facem in acea zi. Apoi, ziua curge repede, aglomerat si cu greutatile de rigoare, insa seara, aerul si oboseala ma adorm repede.
Chiar foarte repede… Tanti Veronica este un om extraordinar. Harnic si constiincios, la fel ca o gospodina buna, stie ce are de facut si are grija ca toate sa fie bune si conform retetei! Cred ca intalnirea dintre noi tine de predestinare. Dumneaei, pana la varsta de 49 de ani a muncit din toate puterile pentru a-si pune fetele “la rand”, iar, ulterior, propunerea mea legata de dulceata i s-a parut a fi modul ideal prin care sa facem cunoscut Idicel Padure. Cred ca Idicelul in ansamblul sau are ceva idilic si care greu poate fi explicat si replicat…
MB: Newton cu marul. Tu cu cireasa
RR: (rade)
MB: Ai dus dulceata in Anglia. Nu ti-e teama de Jamie Oliver? Sau, Doamne fereste, de Gordon Ramsay?
Cred ca lui Jamie i-ar placea mult ce fac, pe Gordon il vad mai simandicos si nu stiu ce sa zic, insa pana sa guste Jamie dulceata o sa mai treca un pic de timp, dar nu o vesnicie…
MB: Cirese, afine, coacaze sau mure?
RR: Depinde unde folosesc dulceta. Daca e sa mananc la micul dejun, prefer ciresele galbene. La o tarta, afine si in clatite magiun sau dulceata de macese. Magiunul imi place mult cu mamaliga. Imi face Veronica des, noi ii spunem bot. Are si branza, e o adevarata delicatesa, pentru mine… Fructele de padure au o aroma unica si la care tin mult, de aceea incerc sa strang cat imi permit, vara si sa facem dulceata cu resursele din zona, pentru ca sunt plini Muntii Calimani de fructe.
MB: De ce la foc de lemne?
RR: As putea spune simplu, nu avem gaz… Era greu sa gasesc alte resurse, cand o soba buna facuta de un tigan priceput ajuta sa pastrez autenticitatea prepararii. Vara mai scoatem ceaunele afara, coaceam vinetele si ardei si facem zacusca. Are un gust atat de bun, incat retaile-rii mi-au spus ca e cea mai buna zacusca de pe raft. Poate era mai simplu cu gaz, dar asta e viata la tara si ne ajustam conform ei!
MB: Razvanarie sau Nazdravanie?
RR: Mai mult o nazdravanie. E magazinul meu din Cluj, locul unde aduc tot ce inventez la Idicel si intreb omenii ce parere au. Are un rol simbolic pentru parcursul si viitorul companiei. Spun asta pentru ca e necesar ca un producator sa isi poata scoate produsele in lume intr-un mediu gandit de el, unde sa transmita experienta corecta si sa impartaseasca din poveste. Totodata intrarea in retail-ul modern se face pe baza de poveste, produs si pret, cel putin in cazul unui mic producator, toate cele trei sunt esentiale in luarea unei decizii de catre achizitor si listarea la raft a produselor.
Da, Razvanaria este acel magazin pe care mi-l doresc si in Bucuresti intr-o zona buna si in compania unui alt brand complementar. Mi-ar placea o asociere de produse si un mini concept store, construit de oameni carora le place produsul, simplitatea si autenticitatea. Cred mult intr-un astfel de proiect si sper sa gasesc un partener alaturi de care sa il construiesc. Lumea incepe sa se intrepte spre lucruri marunte si e bine, pentru ca sunt facute cu multa munca si implicare directa. Avem nevoie sa dam frau creativitatii din noi si sa incercam. Evident, trebuie sa ne punem si problema banilor necesari in viata de zi cu zi, dar pentru inceput e important sa avem viziune, dorinta de munca si ce manca (zambeste)…
MB: Mai multi prieteni, sau mai multe borcane?
RR: M-am dedicat mult proiectului meu cu dulceata si am ramas in urma cu prietenii, dar pot spune ca am fost ajutat foarte mult de oameni care au crezut in ideea mea. Cred ca in momentul de fata, cel mai mult, ma motiveaza munca pe care o fac la Idicel Padure si la Cluj, fie ca vorbim de borcane de dulceata, sau de clatite la borcan! Imi fac greu timp sa ma vad cu prietenii si rar am alt subiect de discutie decat cel legat de business, inca sunt prins tare in ceea ce fac.
MB: Cum adica, clatite la borcan?
RR: E o clatita mare, pe care punem un mix de trei dulceturi, ciocolata si o taiem subitire. O punem la borcan si presaram nuca. A fost o idee venita ad hoc intr-un moment in care trebuia sa mergem la un eveniment mai aparte si trebuia sa gasim o prezentare adapata. Asa s-a inventat clatita la borcan, care acum a devenit destul de celebra in Cluj si social media.
MB: Ce mai urmeaza?
RR: Am in minte cateva proiecte si incerc sa imi extind sortimentatia si produsele pe care le pot face la Idicel Padure, dar inainte de asta, simt nevoia de a mai aduna cativa oameni in jurul meu, care sa creada in ceea ce facem si sa construim din Razvan un brand de referinta. Imi propun, ca in fiecare an, sa ies cu ceva nou si sper sa o tin tot asa, pentru ca e important chiar si pentru cineva mic ca mine sa inveteze tot timpul si sa iasa in evidenta cu ceva…
MB: Extinderea ucide calitatea?
RR: Cred ca depinde de modelul de business ales. In cazul meu, nu am incercat sa ma extind pentru a-mi putea forma o imagine vizavi de se intampla cu calitatea produselor, dar sunt convins ca un produs facut la Idicel Padure, e greu sa il pot face intr-o fabrica reala. Asta nu insemana ca acolo nu se pot realiza produse de calitate, dimpotriva! Cea mai importanta e grija pentru produse si retetele dezvoltate, dupa aceea intervin restul factorilor. Trebuie sa tinem cont de fiecare particularitate atunci cand construim un produs, mai ales de nisa, unde costurile cu munca sunt foarte mari si au un rol important in calitatea produselor.
MB: Ce ai prefera sa divulgi: secretul succesului, sau al dulceturilor?
RR: Sunt un om fara secrete, din pacate, si pot spune ca pentru mine succesul e greu de asumat, dar stiu ca muncesc si invat sa muncesc de la o zi la alta. Mai am pana sa ma consider de succes. Dulceturile sunt simple, ca acasa, doar ca au mai putin zahar si o eticheta frumoasa.
MB: A mai ramas loc si pentru alte hobby-uri?
RR: Imi place sa imi petrec timpul cu o carte buna in mana, de aceea imi comand foarte des carti de afara si albume. Citesc povesti despre cum functioneaza afacerile mici si mari, care sunt trend-urile in domeniul meu si ma inspir din brandurile de nisa care au reusit sa schimbe paradigme. Timpul petrecut cu prietena (viitoare mea sotie) este unul pretios si imi place mult cand stam acasa amandoi, ne impartim sarcinile casnice si fiecare face casa mai frumoasa. Imi place viata pe care o am si poate de aceea nu simt inca nevoia de a avea un hobby in plus. E bine asa cum e azi.
