Programul pentru tomate, subvențiile primite mai devreme anul acesta, dar totuși invizibile în conturile unor fermieri, posibila concordie ce se preconizează între fermieri și procesatori pe legea 150 și pierderile de profit din cauza legii reciclării ambalajelor. Acestea sunt temele abordate într-un dialog exclusiv cu președintele PRODCOM, Aurel Tănase, speaker la expo – conferința „Produsul românesc”, ce va avea loc în perioada 10 – 11 mai la București.
RO.aliment: Sectorul de tomate a fost declarat prioritar de actuala conducere a MADR. A fost deschis și un program cu ajutor de stat pentru acest domeniu de activitate. Cât de eficient va fi acest program pentru fermieri?
Aurel Tănase: Programul, ca intenție, este foarte bun. Din analizele efectuate răspunde unei cerințe de extindere a timpului în care sunt prezente legumele românești pe rafturi. Și cum tomata se consumă pe toată perioada anului, este extraordinar că fermierii vor putea aduce în piață roșii românești înainte de 30 mai, atunci când începe în mod tradițional sezonul tomatelor la noi. Apoi, producția va putea fi prelungită până în noiembrie- decembrie, când ai parte de un preț mai bun și de o concurență mai mică. Perioada în care s-a lansat aceasta Hotărâre de guvern nu a fost una optimă. Era mai bine dacă se vorbea de ea mai de mult, în așa fel încât fermierul să poată organiza producție pentru răsaduri încă din luna ianuarie și să recolteze pe parcursul lunii mai. Probabil că pentru anul viitor lucrurile vor sta altfel. Acum, ca tomatele să se coacă în luna mai este nevoie de un aport de căldură care să-ți permită plantarea răsadurilor devreme și păstrarea în siguranță a culturii. Pentru că altfel, oricând poate veni un ger, o brumă sau un alt capriciu al vremii. Noi am mers pentru perioada următoare pe o concepție nouă și am gândit niște module de solar de câte 500 de metri pătrați, de preferat 2 module a câte 500 de metri pătrați fiecare, pe care să le conectăm la o centrală mică de cca 100 kw. Este un proiect care se poate transpune în fapt cu rezultate bune. Programul guvernamental va crea un un model, un sistem în care să putem extinde producția de produse românești ca timp în piață. Noi îl susținem. Totuși, ne pare rău că a fost lansat destul de târziu. Cu toate acestea, la ora actuală avem peste 6.000 de cereri de înscriere și chiar dacă doar 20% dintre acestea se vor finaliza, va fi un mare câștig.
RO.a: Pe ce perioadă se va derula programul?
A.T.: Pe 8 ani!
RO.a: Există un plafon?
A.T.: Există un plafon pe 80 milioane de euro și se acordă 3.000 de euro/beneficiar/an pentru o suprafață de 1.000 de metri pătrați, condiția fiind să pună pe piață o producție de 2 tone. Atenție, banii se acordă doar pentru 1.000 de metri pătrați de beneficiar. Nu mai mult.
Tănase: Doar 20% din proiectele pentru pomicultură depuse anului trecut au fost eligibile
RO.a: Cum stați la capitolul subvenții? Aveți un procent de fermieri care au primit banii până acum?
A.T.: Nu am decât să iau de bună afirmația pe care ministrul Daea a făcut-o într-o conferință de presă, când a ținut cu orice preț să asigure că vrea să se țină de cuvânt și că cea mai mare parte a fermierilor vor fi plătiți până pe 31 martie (n.r. interviul a fost realizat chiar pe 31 martie). Nenorocirea este că se întâmplă niște lucruri ciudate. Pe rețelele de socializare apar tot felul de postări care au zăpăcit toți fermierii. Pe de altă parte, autoritățile aruncă niște cifre. După 31 martie se pare că procentul celor care rămân neplătiți este undeva în jurul a 3%, fermieri care au probleme fie cu teledetecția, fie cu documente din dosar, s.a.m.d. Domnul ministru a afirmat că 21.600 de fermieri vor avea probabil banii în cont luni. Ce mă surprinde este că zilele acestea am vorbit cu fermieri din mai multe zone care nu au primit banii. Institutul Cartofului de la Brașov nu a primit nici avansul. Aceeași problemă mi-a semnalat-o și o fermă de 280 de ha de la Tecuci. Sunt niște lucruri neclare. Mai avem răbdare câteva zile, până când banii pretinși a fi plătiți vor fi în conturile fermierilor. Important este că trăim un moment foarte dificil. În perioada aceasta fermierii au foarte multe nevoi: motorină, semințe, îngrășăminte, salariile oameniilor etc. Știind că au de primit subvenție, nu s-au dus să facă credite la bancă.
RO.a: Care este situația cu programul pomicol, unde există o măsură specială în PNDR? Au început reconversiile?
A.T.: A început reconversia. În sesiunea trecută au trecut doar cca. 100 de proiecte, adică 20% din ceea ce se depusese. Procentul este foarte mic. În sesiunea care se deschide la sfârșitul lunii aprilie pe măsura 4.1 A există 100 de milioane de euro. La pomicultură, fiind un subprogram, avem un avantaj extraordinar: cele 100 de milioane de euro sunt doar pentru pomi, spre deosebire de măsura 4.1 investiții în fermă, unde banii sunt ai tuturor. Noi derulăm niște proiecte complexe care, în principal, au nevoie de foarte multe avize care se obțin greu. O lopată de beton dacă pui la un stâlp, îți trebuie autorizație de construcție. Asta presupune un efort extraordinar. Pentru pomicultură este un avantaj. Este pentru prima oară când după ședința comitetului de monitorizare firmele prezente din domeniul consultanței au fost foarte mulțumite, considerând ultima formă a ghidului completă, lămuritoare și satisfăcătoare. Noi am cerut să se facă multe simplificări și să accelereze ritmul, pentru că au trecut deja 2 ani în care nu am făcut aproape nimic, zestrea României nu a fost încă completată și suntem tributari importului.
RO.a: În vechiul PNDR vița de vie a fost pe alt pilon și s-au cheltuit fondurile în proporție de 100%. Ce vă așteptați să se întâmple cu acest program?
A.T.: Este mult mai greu la noi. La vie, pe pilonul în care s-a desfășurat, investiția a fost suportată în proporție de 100% și s-au realizat aproape 220 mii de hectare. Lucrul acesta nu se întâmplă la pomi. Aici lucrurile sunt foarte greoaie și proiectele din pomicultură au un specific, în sensul că pentru materialul pe care îl plantezi trebuie să dai comandă cu doi ani înainte. Astfel, reconversia vine cu un risc. Dai comandă, dai avansul și este posibil ca proiectul să nu-ți treacă. Să sperăm că angajamentul luat de AFIR, că vor fi evaluări mult mai rapide și că se va accelera programul, se va materializa.
RO.a: La programul pe pomicultură, ce procent din investiție este asigurat prin fonduri europene?
A.T.: Se poate acoperi până la 90%, în funcție de solictant, de condițiile pe care le are acesta. Se pleacă de la 50%, se adaugă 20% pentru tinerii sub 40 de ani, 20% pentru membrii grupurilor de producători, 20% pentru zonă cu restricții, fosta zonă defavorizată și 20% pentru producția bio. Toate acestea nu pot depăși procentul de 90%. Este un lucru bun.
Tănase: Marii câștigători ai legii 150 sunt fermierii din legume-fructe
RO.a: Să vorbim și desfacerea și, inevitabi despre legea 150. Ioan Ladoși spunea că „legea a fost castrată și fermierii nu se mai regăsesc cu niciun avantaj în ultima formă dezbătută la Comisa de Agricultura din Camera Deputaților”.
A.T.: Noi dorim ușurarea comercializării produselor noastre, accesul în marile rețele de magazine și încurajarea lanțului scurt, în așa fel încât producția să ajungă, pe cât posibil, fără intermediar în supermarketuri. De asemenea, la produsele proaspete termenul de la recoltare până la raft să nu depășească 48 de ore și marfa să fie adusă de pe un areal cu o rază de 100-150 de km.
RO.a: Ce înseamnă acest parteneriat direct și cât de viabil este? El înlocuiește lanțul scurt pentru care nu s-a putut găsi nicio definiție în conformitate cu cerințele UE.
A.T.: De fapt este același lucru. Important este să-i dea încredere fermierului că se angajeaze într-un sistem în care cineva se ține de cuvânt și îi ia marfa. În raporturile pe care le avem la ora actuală cu marile rețele, noi nu discutăm decât niște condiții de calitate, niște responsabilități care în cea mai mare parte sunt la fermieri, dar hipermarketul nu se angajează la o cantitate pe care el să o vândă. Lucrăm fără a nominaliza niște cantități și atunci produci marfă, dar nu ai siguranța că-i găsești desfacere. Astfel, trebuie să ai tot timpul variante de rezervă și să ai condiții de păstrare a mărfii ca să treci peste căderile de preț.
RO.a: Dar poate micul producător să intre în supermarket prin acest parteneriat?
A.T.: Este exclus. În primul rând, micul producător nu are cantitatea necesară aprovizionării unui mare magazin. Este nevoie de un producător care este organizat ca SRL, întreprindere individuală sau persoană fizică autorizată, care să aibă 5.000-6.000 de metri pătrați, în așa fel încât să livreze o cantitate mare la un singur transport. Am fost în teritoriu și am văzut lucruri fumoase. În zona Balta Doamnei, zona Olari sunt grupuri de 4-5 producători care își adună marfa și o vând împreună. Să știți că erau mulțumiți.
RO.a: Cei din industria alimentară spun că această lege ar trebui ruptă în două: una pentru legume-fructe și una pentru industria alimentară.
A.T.: Este adevărat că marii beneficiari ai acestei legi suntem noi: sectorul de legume-fructe, ciuperci, cartofi. Pentru partea de industrie alimentară este un specific şi trebuie să se regăsescă condiţii pentru fiecare produs în parte. Important este să avem un început. Mai devreme sau mai târziu tot vom ajunge la o înţelegere. Peste 60% din cumpărături se fac din reţelele mari de magazine şi noi trebuie să facem în aşa fel încât să avem producţie, continuitate, calitate şi spontaneitate ca atunci când magazinul îmi cere să livrez 10 tone să fiu în stare să găsesc aceste 10 tone fără să comentez prea mult.
RO.a: La finalul celor 2 luni legea va trece într-o formă care să ne scoată de sub incidenţa infrigmentului?
A.T.: Da. Povestea cu amenda de la UE a fost o invenţie. Eu cred că se poate şi va trece. Marile magazine trebuie să înţeleagă că sunt partenerii noştri şi că avem un scop comun. Văd, totuşi, nişte paşi spre bine. Am văzut o reţea de magazine care au creat o cooperativă în zona Giurgiu pentru a produce pentru ei 5.000 şi ceva de tone de legume. Este un început fantastic.
RO.a: De ce ţări precum Spania, Italia şi nu numai au reuşit să treacă de Comisia Europeană legi similare şi noi nu?
A.T.: Pentru că noi nu avem reprezentativitate. Noi suntem dezbinaţi şi nu ştim ce vrem. Este o treabă extraordinar de dură. Noi am semnalat-o în întâlnirea pe care am avut-o cu reprezentanţii sectoarelor şi cu ministru Daea privind noua Politică Agricolă Comună. Ne învingem cu propriile noastre greşeli pentru că nu avem cifre cu care să susţinem ceea ce noi facem. Nimeni nu este obligat să raporteze nimic. Sunt lucruri care se răsfrâng negativ asupra noastră.
RO.a: Cehia, Slovacia și Ungaria au declanșat scandalul standardului dublu în privința produselor alimentare. Noi am fost trași de mânecă în acest joc și pare că am rămas de căruță.
A.T.: Faptul că nu suntem organizați ne face ca de fiecare dată să percutăm târziu. Noi am fost și ne-am întâlnit cu colegii noștri din Olanda, Franța, Spania, Italia, Ungaria, România și Austria pentru a forma Federația Europeană pentru Interprofesionalele legume-fructe, în așa fel încât să avem un reprezentant pe lângă Comisia Europeană care să ne informeze tot timpul despre ce se întâmplă. Noi, de câte ori mergem la autoritățile noastre cu vreo propunere suntem bruscați și ni se spune că nu se încadrează în regulament, că nu vrea UE. Chiar și cei de la DG AGRI s-au bucurat că s-a creat un forum care să susțină problemele noastre și să informeze membrii direct de la sursă.
RO.a: În privința legii reciclării ambalajelor există noutăți. Știu că s-a constituit un grup de lucru la Ministerul Mediului care să producă soluții?
A.T.: La ora actuală celebra lege este în vigoare și își produce efectele. Taxa de 2 lei/kg de ambalaj pus pe piață dublează prețul ambalajului folosit. Asta ce înseamnă? Fabrica nu are cum să ridice prețul pentru că iese din plaja de preț. De un an și ceva ne tot învârtim să amendăm legea și să aplicăm modelele pe care le avem în UE. În forma actuală legea nu face decât să ducă la faliment fabricile de conserve. Imaginați-vă că o fabrică cum este Râureni a plătit cu 10 miliarde de lei într-un an mai mult decât în trecut pentru reciclare, o fabrică ca Tecuci a plătit cu 15-20 de miliarde de lei. Sunt bani foarte mulți. Toată lumea gâfâie la limita costurilor.
